Am mai scris despre trilogia Millennium aici: Zece motive să citești Stieg Larsson | Pippi Långstrump vs. Lisbeth Salander
A trecut un an și jumătate de când am citit trilogia Millennium (și încă nu i-am găsit un loc în lista de lectură să o recitesc, dar simt că vine și momentul acesta), iar acesta e motivul principal pentru care nu m-am învrednicit încă să merg la cinema să văd producția americană a primului volum, apărută la finele lui 2011, chiar dacă are două elemente care mă incită peste măsură (Daniel Craig în rolul lui Mikael Blomkvist și coloana sonoră marca Trent Reznor). Dar pentru că nu vreau să las timpul să treacă, am zis să petrec niște timp de calitate cu seria Millennium altfel – citind literatură recentă despre serie. Apariția filmului american, cu mult tam-tam mediatic, a însemnat și apariția câtorva titluri despre Millennium, foarte drăguțe și foarte recomandabile persoanelor care vor să pătrundă mai adânc în universul cărților lui Stieg Larsson.
Prima care mi-a căzut în mână se autorecomandă prin seria din care face parte: Blackwell Philosophy and Pop Culture Series (care aduce în prim plan artefacte foarte diferite și discută impactul lor în societate din perspectiva multiplelor discipline academice hip; e seria pe care trebuie să o căutați dacă nu știți care e cea mai cool perspectivă feministă pe care o puteți aborda atunci când vorbiți despre Spongebob, de exemplu) și se cheamă The Girl with the Dragon Tattoo and Philosophy (editată de Eric Bronson, Wiley and Sons, NY, nov-11). Deși inițial mi s-a părut plictisitoare în preambulul prin care încerca să facă palatabil unui public american universul suedez al romanelor lui Larsson, cartea s-a dres suficient de repede să deschidă conversații foarte interesante despre sofism, stigme sociale, panoptic, despre latura queer a lui Lisbeth Salander, despre watchdog journalism, dar și despe subiecte mai triviale, de exemplu despre de ce-ul consumului de cafea excesiv din trilogie.
Cu titluri ca Why Are So Many Women F***ing Kalle Blomkvist? sau Why We Enjoy Reading about Men Who Hate Women: Aristotle’s Catharctic Appeal cartea trece prin mare parte din meandrele romanelor (cu focus un pic cam excesiv pe primul volum, dar nu ignoră că există și celelalte două) și încearcă să arate că există un fir roșu al simbolurilor și aluziilor culturale din romane, care, în citiri diverse, adaugă conținut sau fac lipsite de echivoc sentimente ale cititorului. De un interes suficient de mare mi s-a părut unul din ultimele capitole, The Hacker’s Republic, care, în lumina discuțiilor foarte frecvente despre ce etic și nu pe internet și ce rol poate avea statul în regimentarea consumului și interacțiunilor de pe internet, mi-a deschis apetitul pentru literatură despre hackeri (și acum caut titluri relevante despre cum, de ce și când s-a născut un crez hacker, recomandările sunt binevenite). The Girl with the Dragon Tattoo and Philosophy e o lectură care nu funcționează perfect, după înțelegerea mea, în absența lecturii cărților – dimpotrivă, cred că ar descuraja-o; dar pentru cei care sunt interesați de abordări fresh despre Millennium, le-o recomand cu căldură.
Al doilea titlu care m-a interesat abordează triogia dintr-o perspectivă un pic mai izolată și desigur e o lectură mai anostă, dar nu fără virtuți. The Psychology of the Girl with the Dragon Tattoo (editată de Robin Rosenberg și Shannon O’Neill, Benbella Books, dec-11) discută într-un jargon suficient de arcan, dar nu în totalitate neinteligibil pentru ‘profani’ despre implicațiile psihologice ale personajului Lisbeth Salander, despre presupusul său challenge intelectual, despre tăcere și rolul formator al tăcerii în percepția personajului, despre corp și limite corporale, despre psihologia goth, dar și despre componentele patologice ale personajului, despre simțul neclintit al moralei și despre instinctele de răzbunare pe care Salander nu se sfiește să le activeze de fiecare dată când experiențele ei negative din trecut sunt subliniate apăsat de răufăcători, în special de bărbați care urăsc femeile.
Un neajuns al cărții, din perspectiva de cititor neavizat și nu foarte la zi cu abordările psihologice, mi s-a părut lipsa de interacțiune a exemplelor cu celelalte personaje. Foarte clinic așezată singură sub microscop, Lisbeth Salander, față de care, desigur, nu putem avea milă, pentru că e psihologie, nu terapie de grup, pare pe alocuri mai ciuntită decât mi-o aminteam din lectura cărților, chiar dacă, o să fiu drept, părți ale personalității ei prind un contur mai puternic din anumite perspective. Nu știu dacă ăsta e un neajuns al teoriilor actuale despre delincvență și despre integrarea persoanelor cu deficiențe, dar aș fi preferat, ca la finalul unui roman bun, ca eroina să iasă mai puțin zgâriată și un pic mai vie și atrăgătoare. Nu spun asta fără să creditez munca celor care au lucrat la volum; majoritatea părerilor sunt pertinente și suficient de relaxate mental, dar parcă în mintea mea Lisbeth Salander rămăsese mai puternică și mai atrăgătoare. Nici The Psychology of the Girl with the Dragon Tattoo nu e o idee bună de lectură dacă nu ați citit Millennium, decât dacă vreți să scăpați de suspans și să cunoașteți personajele un pic mai bine înainte să plonjați în lumea lor.
