Am mai scris despre lecturile pe iPad aici (programe și opțiuni) și aici (adăugarea de dicționare).

Unul din avantajele pe care le aduce lectura electronică este sumarul de lectură (note, citate, post-it-uri) pe care le poți avea după ce ai terminat de citit o carte și vrei să revezi impresiile de lectură sau chiar să îndosariezi citatele din cartea respectivă. Atâta vreme cât păstrezi o carte în biblioteca din iBooks, acestea vor fi mereu disponibile într-o formă foarte drăguță pe device-ul pe care le-ai citit. Dar cum poți să le dai dreptul la viață și în afara device-ului? Deocamdată iBooks nu permite exportarea notelor de lectură așa cum Kindle are sincronizarea și exportarea lor pe un alt device (desigur, există opțiunea de a folosi app-ul Kindle pentru iPad) decât individual, una câte una. Lucrul acesta e fun când ai 5-10 note de lectură, dar ce faci când ai 100?

Iată cum arată panel-ul de note și citate din iBooks:

Și iată cum arată, odată redeschis, un bookmark cu text și notă într-o carte:

Foarte frumos, nu? Din motive de protecție a copyright-ului cărților, notele și citatele nu pot fi exportate toate la un loc, nefiind nici măcar stocate în cartea respectivă, ci într-un fișier separat. Dacă e să dăm dreptate celor care au gândit iBooks, poate cineva are răbdare să evidențieze o întreagă carte ca un citat și să o exporte, așadar extrăgând dintr-o carte cu copyright una nouă, fără copyright. Sunt convins că pirateria e un punct nevralgic al industriei de carte electronică, dar sunt la fel de convins că după ce depui un efort de a citi o carte, notele și citatele pe care intenționezi să le utilizezi ulterior sunt mai mult rodul muncii tale decât al autorului cărții, drept care să ai acces la ele mi se pare o chestiune de bun simț.

Chiar dacă iBooks nu permite exportarea notelor (decât una câte una, fie în iCloud, fie pe mail, fie pe rețele de socializare), există o variantă (sau mai multe, eu una am găsit) de a exporta notele de lectură din iBooks.   [continuă lectura…]

În numărul 355 (19-25-ian) al revistei Taifasuri care apare mâine puteți citi un material realizat de Dana Purgaru despre obiceiuri de lectură. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu Dana despre ce mă motivează pe mine să citesc, cum găsesc timp pentru citit și cum îmi aleg următorul titlu pe care să-l citesc, dar și subiecte mai arzătoare, de pildă, la ce e bun un ebook reader, de ce orele de lectură ar fi binevenite în școli și dacă e adevărat că tinerii din ziua de azi nu mai citesc.

Alte articole similare pe joacadeamine.ro: Literatura urban fantasy: cine o citește și de ce | Generația pentru care timpul nu este destul | E-book readerele vor arde mai greu | Adevărul despre joacadeamine

(Acesta este un post personal. Dacă ai intrat aici pentru o sugestie de lectură, poți să mergi la arhiva de lecturi.)

Nu știu când mi-a venit prima dată ideea unui tatuaj. Cum tatuajele se află (încă) în categoria de subiecte care mai ridică suspiciuni și celor pe care îi considerai open-minded, doar ca să-ți verifice teoria că open-minded e o chestie circumstanțială, valabilă doar până la următoarea încrâncenare, n-am vorbit despre intenția mea de a-mi face un tatuaj decât unui număr redus de persoane în ultimii … 16 ani. Am avut timp suficient să mă gândesc dacă personalitatea mea îmi va spune după primul tatuaj că mai am suficientă piele pentru încă niște zeci de tatuaje (sigur nu) și am avut suficient timp să caut și să găsesc ceva ce vreau să am pe piele de acum până când … well, până când nu o să mă mai întrebe nimeni ce-a fost în capul meu pentru că nu o să mai pot să răspund.

Primul tatuaj pe care mi l-am dorit vreodată a fost un pinguin. Care alunecă. Nu știu cum se desenează un pinguin care alunecă, dar sunt la fel de convins cum sunt că nu trebuie să mă auto-tatuez că există persoane care știu să deseneze pinguini care alunecă. În fine. Visul tatuajului cu pinguin e mai complex (și care a făcut persoanele cărora le-am povestit asta să chicotească) pentru că e vorba nu de un pinguin, ci de doi, în fine, nu ambii pe pielea mea, ci unul pe mâna mea și celălalt pe mâna persoanei cu care o să-mi petrec toată viața, așa, doi pinguini, pe braț, care alunecă amândoi, unul către celălalt. Când m-am trezit dintr-o reverie suficient de lungă să-mi dau seama că numărul de dimineți în care eu & iubitul meu ne vom trezi cu pinguinii side by side  alunecând unul către celălalt se reduce pe zi ce trece, mi-am zis că a sosit momentul să-mi păstrez un braț în acest scop, dar să nu renunț nici la visul meu de tatuaj personal (celălalt, cu pinguinul, este tatuajul meu interpersonal). Pentru că sunt o persoană practică, m-am gândit că mie îmi place să dorm la margine, în situația în care vorbim de un pat la perete, drept care am păstrat brațul drept pentru tatuajul cu pinguin și sunt gata să-mi brand-uiesc brațul stâng cu un tatuaj. Păstrez deci un braț și pentru tatuajul pe care sper să am ocazia să-l fac împreună cu o persoană care nu are nimic împotriva tatuajelor, are brațul stâng disponibil și mă va iubi pe termen lung.

Așadar azi mă tatuez! Mesajul pe care îl vreau pe mine nu e schimbător, e valabil întotdeauna, cel puțin în mintea mea, și unde mai pui că la sugestia unui artist va conține și ceva drăguț pe lângă text, un licurici! Asta face tatuajul absolut adorabil și chiar fără licurici, doar cu textul pe care l-am ales, “There Is a Light that Never Goes Out” tot adorabil e. Mesajul provine desigur din melodia omonimă de la the Smiths, cea care-mi oferă și food for thought pentru alegerea co-tatuatului cu pinguini cu versurile triste, dar frumoase, cum numai the Smith știu să-mi cânte, care spun: “And if a double-decker bus/Crashes into us/To die by your side/Is such a heavenly way to die/And if a ten ton truck/Kills the both of us/To die by your side/Well the pleasure, the privilege is mine“.  Tatuajul sper să fie prezentabil până la ziua mea (pentru că așa mi-l doresc, birthday tattoo, să pot să-i pun o fundă roșie și mare și perfectă și să-l desfac de ziua mea. Poate chiar în fiecare an.)

L.E. Iată-l!

Prima dată am auzit de copilul minune al literaturii pentru copii & tineri John Green în 2010; și asta într-un context foarte îmbucurător. Împreună cu un alt scriitor drag mie, David Levithan, a scris “Will Grayson, Will Grayson“, povestea a doi băieți pe care îi cheamă, desigur, Will Grayson; Green a scris capitolele unuia dintre ei, iar Levithan ale celuilalt. Pentru că mi-a plăcut cartea aceasta (și de altfel orice carte pe care văd numele de David Levithan), mi-am promis că nu ratez următoarea carte a lui John Green, ca să văd cum arată partenerul său ocazional de scris în stare pură.

Nu a trebuit să aștept mult și nici să caut departe. “The Fault in Our Stars” (ian-12, Dutton), noua carte a lui John Green, a apărut săptămâna trecută, dar se afla în topul de vânzări Amazon încă din decembrie. În jurul ei, o poveste drăguță: Green s-a angajat să semneze toate exemplarele primului tiraj, având în minte cifrele tirajelor anterioare (de cca. 30.000 exemplare), dar Dutton a decis un prim tiraj de 150.000 exemplare pentru “The Fault in Our Stars“, ceea ce a făcut până acum cel puțin semnarea tuturor exemplarelor imposibilă.Dar Green, un împătimit al vlogurilor, povestește și acum cum merge cu semnatul cărților și se pare că va reuși. Cartea sa, “The Fault in Our Stars” este o carte la care s-a gândit de ceva timp, iar ideea din spatele romanului i-a venit în anii studenției, când încerca să devină pastor și făcea voluntariat în centrul unui spital unde erau tratați adolescenți cu cancer terminal. Acolo a cunoscut-o pe Esther Earl, cea care i-a inspirat personajul feminin al romanului, Hazel Lancaster, al cărui cancer nu o împiedică să încerce să își calculeze viața în ore și zile, dar nici să trăiască lucruri naturale pentru vârsta sa.

Hazel Lancaster participă, mai mult împotriva dorinței sale, la un grup de terapie pentru tinerii creștini organizat de spitalul la care își face tratamentul și unde a aflat deja de câteva ori că moartea este iminentă sau că salvarea pe termen scurt este asigurată. Într-o nesiguranță perpetuă, sporită de imaginile nu tocmai liniștitoare pe care i le produc întâlnirile cu ceilalți pacienți adolescenți din grupul creștin de terapie, Hazel încearcă să-și găsească un ritm de viață care să nu o facă nici suspectă, nici fanatică, dar mai ales să nu o facă vulnerabilă. Și lucrurile merg exact așa cum le-a plănuit până îl cunoaște pe Augustus Waters, un tânăr simpatic și cu o poftă de viață molipsitoare, iar inevitabilul se întâmplă, cei doi se îndrăgostesc. Hazel și Gus (Augustus) își pun întrebări simple, dar de impact. Poți să iubești nestânjenit atunci când știi că urmează să mori, nu peste zeci de ani, ci posibil peste câteva luni? Care sunt sacrificiile pe care ești capabil să le faci, știind că nu ai timp nici să o cunoști bine pe cealaltă persoană? Și ce faci atunci când povestea de dragoste nu este așa cum ți-ai închipuit că va fi și nici nu ai siguranța că va exista o altă poveste de dragoste? Punând într-un colț lucrurile acestea, care ni se întâmplă oricum tuturor, dar pe o plajă de timp mult mai generoasă, John Green reușește să arate, fără sentimentalisme inutile, că dragostea este la fel la orice vârstă, că se va zbate mereu într-o limită de timp și că într-un mod pe care Hazel îl găsește la final deloc dureros, dragostea nu spune când vine, dar spune când pleacă.

Titlul romanului vine dintr-un citat din piesa “Julius Caesar” de Shakespeare (actul i, scena ii).

Acesta este spotul colecției toamnă-11-iarnă-12 Castro și mie mi-a plăcut foarte mult. Mai jos găsiți și textul reclamei în traducere.

(textul reclamei de mai sus) Postul acesta este dedicat oricui a visat vreodată. A sosit timpul să zburăm. Este dedicat celui care visează să ajungă departe. Și celei care visează să-și găsească dragostea. Celei care visează să-și piardă rușinea. Și celui care visează să o oprească pe chelneriță. Celei care visează să cucerească lumea. Și celui care visează să ajungă înaintea tuturor. Celei care visează la revenirea anilor ’70. Și celui care visează să se întoarcă la ea. Și celor care visează la o lume mai liniștită. Cu mult mai multe biciclete. Oricui visează la următoarea colecție. Sau la următorul start-up. Și celor care visează că momentul acesta nu se va termina niciodată. Hai, mergeți pe urmele visurilor voastre.

Pe 6 decembrie am văzut Queercore la Our Evolution, iar de atunci mă bucur de fiecare dată când aud că mai are loc încă o reprezentație. În București, dar la sfârșitul lui ianuarie și peste granițele țării. Spectacolul lui Mihai Lukacs, un one-man show cu Cătălin Jugravu, după Jet Moon & Queer Beograd Collective se joacă în limba engleză și chiar se joacă! Sâmbătă, 14-ian, îl puteți vedea într-un parteneriat frumos Biblioteca Alternativă și Stagiunea de Club  în subRahova (Str. Sergent Nuțu Ion, nr.2) începând cu ora 19. Intrarea se face pe bază de rezervare; în locul biletelor, subRahova folosește sistemul ‘plătește cât vrei’. RSVP pe Facebook aici.

Lucrând la acest spectacol, am avut revelația că nu este suficient să montăm și să jucăm un show queer atunci când nimeni nu știe ce înseamnă queer. Planul nostru nu este să vă oferim un alt loc în care să ne ascundem, ci să mergem mai departe de drepturile și libertatea de expresie sexuală. Efortul nostru se dorește a fi o altă formă de acțiune politică. Politicizăm și localizăm ideea de queer pentru a oferi un spațiu în care să explorăm și să chestionăm militarismul, capitalismul, genul, homofobia și naționalismul. Desigur, întrebarea este de ce vrem să legăm toate ideile politice prin convenții teatrale? De ce vrem să ieșim din cutia politicilor identitare? Cum putem lega queer de contextul nostru local fără a fi un import vestic luat de-a gata? Sunt așa de multe întrebări care trebuie puse, dar aceasta este o metodă de a crea un spațiu social în care să ne simțim în siguranță și unde ne putem distanța de discuțiile sterile înspre schimbarea pe care ne-o dorim pusă în practică. Vrem să arătăm cum se leagă probleme noastre prin aducerea pe scenă a acelor vieți care nu se încadrează în categoriile clare și în limitele ușor de identificat. Queercore este un spațiu de pornire a conversațiilor relevante pe care ni le doream atât de mult, o bază de continuare a acestor conversații și un început al unei frumoase prietenii.” (sursa: comunicat)