Despre sfârșit: “despre Sfârșit niciodată nu s-au spus vorbe mai apăsătoare. Hermeneuții întârziați ai zilelor noastre din economie, teologie, geologie, antropologie se întrec în dizertații ample despre Sfârșit. Omul postmodern și-a anesteziat ideea de frică, dar nu a putut să-și ignore complet frica de Sfârșit. Sfârșitul ne conține, ne completează și ne formează ideea despre așa-zisul dialog de final.”Marian Pălie, editor șef, C4US, numărul #1, dedicat sfârșitului
Triumph of the City: How Our Greatest Invention Makes Us Richer, Smarter, Greener, Healthier and Happier (ian-12, Penguin Books) este un titlu care m-a atras de când l-am văzut pe raftul virtual al unei librării. Cartea lui Edward Glaeser este scrisă sub forma unui eseu despre ‘cea mai mare invenție’, orașul. Astăzi mai bine de jumătate din populația globului locuiește în aglomerații urbane; acestea au, desigur, fanii și detractorii lor, dar și numai acest fapt statistic, și migrația către marele oraș care n-a încetat niciodată să fie hip, sunt suficiente să ne facă să ne punem întrebarea: asigură orașele mediul cel mai propice pentru desfășurarea unei vieți împlinite?
Răspunsul lui Edward Glaeser tinde să fie unul pozitiv. Deși nu e orb nici la tradițiile burgheze ale caselor de vară de la țară și nici la numărul ridicat de tineri care fac exodul invers dinspre oraș spre ruralul în care să ducă vieți mai aproape de natură și nevoi naturale, autorul nu încetează să fie obiectiv atunci când vine vorba de numărul de oportunități pe care răul necesar numit oraș îl produce. Desigur, orașele se laudă cu o rată crescută a criminalității, poluarea este un subiect care nu s-a demodat niciodată și sărăcia urbană nu este un mit. Dar chiar și în condițiile în care mecanismele care fac lucrurile să funcționeze, chiar și în ideea unui consumerism prost înțeles, crede Glaeser, orașele sunt răspunzătoare de ceea ce el numește collective brilliance, pentru a însuma sub termenul acesta orice de la posibilitățile creative și de înaintare tehnologică, familii urbane, sentimente de apartenență de care unii au nevoie ca validare și alții doar ca liniște sufletească și așa mai departe. Cartea lui Edward Glaeser este foarte faină și abundă în exemple de orașe care și-au scris istoria exact cum și-au propus în articolele lor fondatoare, dar și de experimente coloniale nereușite, reușind, în ambele cazuri să arate că fără exagerare, dacă urbanizarea nu este, așa cum e evident, un instinct natural, este totuși cel mai natural răspuns pe care dinamica socială l-a avut pentru nevoi colective. Foarte vizuală pe alocuri, de la molime medievale la aglomerații de trafic din metropole contemporane, cu valoare adăugată din surse cu drepturi egale precum statistica și legendele urbane, Triumph of the City este o carte încântătoare. Mi-a plăcut pentru claritatea stilului și pentru bogăția exemplelor, dar și pentru că nu a devenit odă acolo unde nu era cazul. În plus, dacă ați avut vreodată dubii că locul vostru este la oraș, Glaeser are câteva răspunsuri prin traseele ipotetice ale omenirii într-o lume în care orașele, dominante și intransigente, n-ar fi făcut parte din experiența noastră. Pentru o carte de non-fiction, cartea lui Glaeser este la fel de fascinantă ca oricare dintre romanele mele preferate, așa că m-am bucurat să mă cufund în lectura ei, fie și numai preț de câteva ore.
Frans Hoefmeester și-a filmat fiul, pe Vince, săptămânal, de la naștere până la vărsta de 9 ani. Filmul de mai jos este colajul cinematografic al creșterii lui Vince în două minute cât alții în nouă ani. Enjoy.
În ultimele decenii, numărul de biografii gay a crescut – fie că este vorba de biografii individuale sau de colecții de personalități gay. Scopul lor este, în conexiune cu conținutul lor, să sporească vizibilitatea persoanelor gay, dar și să atragă atenția, prin exemplul persoanelor exemplare, fără care lumea în care trăim astăzi ar fi fost altfel, că odată depășit senzaționalismul care încă mai însoțește declararea (sau demascarea) orientării sexuale, vorbim deseori de vieți obișnuite ale unor oameni extraordinari.
Gay Life Stories(Thames & Hudson, mar-11) este o colecție apărută luna trecută într-o grafică foarte primitoare și bogat ilustrată în care Robert Aldrich discută în intrări ‘enciclopedice’ de 1-2 pagini viața celor 100+ personaje istorice care au știut să concilieze percepții sociale nu tocmai favorabile despre faptul de a fi gay și cerințele lor la propriile vieți. Fără să facă o atitudine politică din asta, după parcurgerea primelor portrete devine clar că Aldrich a ales în colecția sa personaje care pot azi, la 1000 sau 100 de ani de la moartea lor, să ne imprime ideea unor vieți solare mai degrabă decât chinuite – poate și pentru că deși deschiderea societăților în general față de diversitatea sexualității este de dată mult prea recentă, din punctul său de vedere, sau poate chiar și al ‘personajelor’ sale, motive să te bucuri de viață au existat dintotdeauna și nu sunt o invenție modernă. Mai mult, deși nu-i evită pe cei care sunt nelipsiți din orice istorie gay (de la Sappho la Oscar Wilde, de la Walt Whitman la Harvey Milk), Robert Aldrich găsește un atu în discutarea vieților care scapă deseori vizorului istoricului gay. Astfel îi găsim în seria sa de portrete și pe Edward Carpenter dar și pe Radclyffe Hall, pe Wilhelm von Gloeden și pe Reinaldo Arenas, vieți fie prea ‘istorice’, fie prea ‘recente’ să le fi fost acordată mai mult de-o mențiune nominală în alte istorii. Cartea, urmând structura intrărilor individuale, este foarte ușor de parcurs – fie alegând câte o intrare, fie profitând de gruparea foarte clever a intrărilor făcută chiar de autor și chiar dacă am avut sentimentul inițial că mă confrunt cu încă o carte care face militantism ascuns pentru cauze care astăzi se dispută în alte arene și în alți termeni, Aldrich a reușit să-mi arate că vorbim de subiecte cât se poate de contemporane, că întotdeauna mai e loc de un gay role model în viața oricui și că vremurile actuale nu sunt nici cele mai bune, dar cu siguranță nici cele mai rele pe care le trăim. Vă recomand cartea nu numai pentru că e o viziune fresh și degajată în fața unui subiect care, din păcate, încă dă undă verde la stereotipuri care, pe mine unul, mă fac să casc, dar și pentru că dintre multele istorii ale lumii, cu siguranță una în care bornele sunt vieți gay o să vă sporească toleranța, dacă mai e nevoie.
Am achiziționat domeniul joacadeamine.ro pe 01-iun 2008, neștiind ce cadou să-mi fac de ziua copilului. Între timp s-a făcut mare și e pe cale să devină familie. Poți citi mai mult despre mine aici. Poți să-mi scrii folosind formularul de contact de mai jos:
