Joacadeamine

Dacă aţi dat târcoale internetului în ultima vreme, poate că aţi observat un trending topic made in Romania care îşi merită numele de trending topic: #draduta. Şi multe minţi şi suflete puse la comun care încearcă ceva care ar trebui să ne dea de gândit la toţi: atunci când intenţiile sunt bune, încă mai găsim oameni care să răspundă pozitiv unui sunet de goarnă. Acum, o viaţă trebuie salvată, aşa cum trebuie salvată în fiecare secundă, poate, şi cum ar trebui să ne aliem cu toţii de fiecare dată. Este vorba de Daniel Răduţă, prieten de gradul doi? trei? necunoscut, dar cu o cauză care trebuie susţinută: strângerea fondurilor necesare pentru transplantul de celule stem pe care îl poate face doar în străinătate (după cum arată un document de pe site-ul lui Daniel). Strângerea de fonduri a ajuns la 40.000+ euro din cei 120.000-150.00 care trebuie strânşi: mie unuia mi se pare o dovadă că se poate şi că trebuie să reuşim şi să arătăm că se poate strânge întreaga sumă.

Eu vă propun spre licitaţie dvd-ul Placebo ‘Once More With Feeling‘. Ce este special la acest dvd?

În primul rând, face parte din colecţia limitată (dvd-ul a apărut în două variante, şi acesta este versiunea mai şmecheră!).

În al doilea rând, a fost ţinut în mână de Brian Molko. Brian n-a avut nici cea mai mică intenţie să-l ţină, şi nici eu, dar aşa s-a întâmplat că mi s-au înmuiat genunchii în drum spre el, şi am angajat un cablu în înaintarea mea şi Brian m-a ţinut de mână şi dvd să nu cad.

În al treilea rând, toţi membrii actuali ai trupei, Brian Molko, Stefan Olsdal şi Steve Forrest şi-au lăsat amprentele şi semnăturile pe ele. Adică autografe Placebo pe un dvd de colecţie!

Preţul de plecare al licitaţiei este 50 euro la cursul zilei. Marfa se livrează în persoană în Bucureşti şi poştal oriunde altundeva. Pentru livrare am nevoie de dovada plăţii (nr. tranzacţie Paypal sau copie după formularul de transfer bancar). Bonus: cafea din partea casei joacadeamine.ro.

Detaliile Paypal aici. Detalii bancare aici. Licitaţia începe acum şi continuă până luni 15-feb. a.c. la orele 13:00.

Alte fapte pe joacadeamine.ro: Paşi către viaţă care trec printr-o expoziţie

Update: 08-feb 13:55- Traiu a licitat 100 eur

În ultima vreme am sentimentul că sunt într-un mismatch teribil cu cărțile. Ajung să citesc acum ce mi-ar fi plăcut să citesc anul trecut (chiar și când cartea respectivă nu exista anul trecut). Doar anul trecut aveam nevoie de confirmări că nu se poate, că oamenii se ratează în relații comode și/sau își cultivă singurătatea mai mult decât aptitudinile sociale de bază. Acum, că nu mai am nevoie de asta, simt că trebuie să îmi redefinesc relația cu cărțile astea.

Uite, de exemplu, am citit săptămâna trecută ‘Lovers in the Age of Indifference‘ (ian-10, Chatto & Windus) a lui Xiaolu Guo. După recenta lectură ‘Ufo in Her Eyes‘ nu mă așteptam să o citesc așa repede, dacă eram înțelept, o păstram pentru iunie și așa distanța până la următoarea carte a lui Xiaolu Guo ar fi fost mai mică (iar dacă cumva m-a obișnuit greșit cu o carte pe an și în 2011 nu apare nimic, atunci este nesimțită). Am crezut că o să o citesc foarte ușor (sunt nuvele, 17 la număr), dar undeva între formatul ușor și dorința mea să prelungesc momentul Xiaolu Guo, lectura a durat o săptămână. Cartea e formidabilă, și abia când am citit coperta iv mi-am dat seama de ce. Un scurt text al autoarei apărea acolo: ‘în ultimii zece ani, în călătoria mea din est în vest, din țară în țară, poveștile acestea s-au scris pe corpul meu‘. Cartea e deci contemporană cu ‘A Concise Chinese-English Dictionary for Lovers‘ sau ‘20 Fragments of a Ravenous Youth‘ și multe dintre nuvele le-am văzut ca pe niște b-side tracks ale romanelor respective, cred eu, deloc eronat.

Ce mi-a plăcut foarte tare a fost că Xiaolu Guo experimentează în colecția asta de nuvele cu forme care îi erau străine înainte. Nu ea a inventat narațiunea epistolară din emailuri și nici pe cea din sms-uri (și de când nu trebuie să ne limităm la 160 caractere într-un sms cred că e chiar o formă convențională), dar a făcut o treabă bună cu ele. Și arta dialogului parcă e mai occidentală decât în scrierile anterioare, și citind mi-am dat seama că asta nu e nicio înfrângere și nici un motiv pentru vreo contemplare a supremației occidentale. Am și poveștile mele preferate, ‘Beijing’s Slowest Elevator‘ e clar o poveste ruptă din ‘20 Fragments of a Ravenous Youth‘, un fel de final alternativ la prima parte a cărții, cel puțin, iar ‘The Third Tree‘ este o nuvelă pe care aș reciti-o oricând (și cred că oricine a avut impresia la un moment dat că relațiile umane sunt într-un fel sau altul efemere mi-ar da dreptate. Mai ales pentru momentele în care explicațiile sunt univoce și dreptul la replică e redus de importanța independenței. Celuilalt.). N-am crezut că o să citesc vreodată o poveste ca ‘Anywhere I Lay My Head‘, dar uite că am citit, și mi s-a părut una din cele mai frumoase povești contemporane citite până acum (și am citit-o încă de la primele rânduri ca pe un capitol care mi-a scăpat când am citit ‘A Concise Chinese-English Dictionary for Lovers’).

La fel de mult mi-a plăcut, și cred că asta e prima dată când o citesc pe Xiaolu Guo cu atitudinea asta, este faptul că jucându-se ea cu forme scurte, personajele, ale căror nume nu-mi spun niciodată nimic (Yu este bărbat? Wei este femeie?), pot fi orice. Am zâmbit citind povestea lor genderless și gender-free și m-am gândit că atunci când un scriitor nu poate miza pe clasificarea pe genuri a numelor personajelor și nici nu face eforturi pronominale să-i definească prea bine, iubiții din vremea indiferenței sunt niște ființe cu care putem relaționa mult mai ușor. Yu era femeie, aham, dar dacă aș fi știut asta de la începutul poveștii, probabil nu aș mai fi gustat-o la fel. E un ceva à la ‘Written on the Body‘ în poveștile astea, și nu are cum să nu-mi placă.

Alte romane ale lui Xiaolu Guo pe joacadeamine.ro: ‘Ufo in Her Eyes‘

În urmă cu trei ani mi-am comandat de ziua mea ‘Tanglewreck‘ a lui Jeanette Winterson pentru că eram curios să văd ce poate să facă Jeanette la fel de bine ca Neil Gaiman sau Matthew Skelton – care erau deja favoriți în lista mea de lecturi pentru young adults. Mai mult, eram curios, cu ‘Endymion Spring‘ proaspătă în minte, dacă povestea fantastică sună altfel în cuvintele lui Jeanette Winterson – și răspunsul a fost un foarte hotărât da. Să îți placă poveștile fantastice și unul din scriitorii preferați să-și încerce mâna la așa ceva – ăsta da noroc, mi-am zis atunci.

Nu numai că ‘Tanglewreck‘ este foarte bine scrisă, și are un plot foarte bine la punct, dar este și o lectură fascinantă. Despre Londra de azi și de ieri, despre ospicii, canalizări și turnuri, despre criminali și pirați, despre elefanți și fructe exotice, despre perioade întregi de timp care au rămas nepovestite și care astfel permit o alegere narativă liberă. ‘Tanglewreck‘ se joacă cu timpul, așa cum facem și noi când suntem numitorul comun din trecut, prezent și viitor, și povestește numai ce e convenabil să povestească – povestea lui Silver (a doua Silver din cărțile lui Winterson, după cea din ‘Lighthousekeeping‘) și a busolei cu care aceasta navighează prin istorie. Bineînțeles că trebuie să ai o anumită dispoziție să citești o carte ca ‘Tanglewreck’, dar dacă n-am avea dispoziția necesară din când în când, lumea în care am trăi n-ar fi una genială. ‘Tanglewreck‘ m-a făcut să văd o groază de fond comun cu ‘Endymion Spring‘ și cred că dacă mai vrem să le povestim tinerilor despre bibliotecile Oxford, despre atelierul lui Gutenberg sau despre Bedlam, cam asta este soluția. Sau Wikipedia.

Foarte tare m-am bucurat deci atunci când am aflat că există o a doua încercare a lui Winterson în literatura fantastică. Și pentru că amintirea unei zile de naștere petrecută în pat cu ‘Tanglewreck‘ nu e una de aruncat la coșul de gunoi al istoriei personale, am așteptat să vină ziua mea să pot să citesc ‘Battle of the Sun‘ (noiembrie 2009, Bloomsbury). M-a captivat de la primele rânduri, și chiar dacă n-am putut să petrec ziua de naștere în pat, cu greu am lăsat-o din mână și n-a trecut foarte mult timp până am terminat-o.

Dacă prima jumătate a cărții m-a făcut să mă gândesc la Londra dinainte de incendii și ciumă, și am încercat să-mi tunez mintea adultă la un pericol alchimic (sic) care ar fi transformat tot orașul în aur pur, a doua jumătate a făcut povestea asta irelevantă. Cititorul-copil din mine a continuat să vadă firul poveștii lui Jack, copilul ales de un vrăjitor pentru a-i servi în planul descris mai sus, iar cititorul-adult s-a bucurat să o găsească pe specialista în găuri de istorie din ‘Tanglewreck‘, pe Silver, apărând din 2006 unde o lăsasem în 1606, motivând un alt tip de lectură a cărții. Și, evident, confirmând jocul cu istoria pe care îl începuse Winterson în ‘Tanglewreck‘. Nici jacheta cărții și nici descrierile găsite pe Internet nu anunțau ‘Battle of the Sun’ ca o continuare la ‘Tanglewreck‘ și nici după ce am terminat-o nu pot să spun că cele două cărți nu pot fi citite independent (excepție făcând aluzii la momente și personaje care în necunoștință de cauză pot fi luate literal). În extra-castingul din ‘Battle of the Sun’ avem un rege muribund, un paznic de far, un dragon, tot felul de făpturi create în eprubete, dar și apariții ale lui Abel Darkwater sau Maria Prophetessa, personajele pe care le cunoscusem în ‘Tanglewreck‘.

Dacă ‘Tanglewreck‘ m-a făcut să mă gândesc la ‘Endymion Spring‘ a lui Matthew Skelton, legătura dintre cei doi autori (care altfel se reduce la a fi expuși probabil pe același raft) continuă și cu ‘Battle of the Sun’, care seamănă tematic fantastic de bine cu ultimul Skelton (‘The Story of Cirrus Flux‘). Iar legătura dintre ‘Tanglewreck‘ și ‘Battle of the Sun‘ tot Jeanette o explică cel mai bine:

Time is a great deadener. People forget, get bored, grow old, go away. There was a time in England when everyone was much concerned with building wooden boats and sailing off against the Turks. When that stopped being interesting, what peasants there were left limped back to the land, and what nobles there were left plotted against each other. Of course that is not the whole story, but that is the way with stories; we make them what we will. It’s a way of explaining the universe while leaving the universe unexplained, it’s a way of keeping it all alive, not boxing it into time.

Despre Jeanette Winterson pe joacadeamine.ro: #1, #2 și #3.

(*) via Charlie Brown.

Eu n-am o poveste de dragoste cu citatele. N-am avut niciodată, poate și pentru că în educația mea școlară, deloc diferită de a celorlalți, a constat în servirea de citate care n-au nicio legătură cu viața mea. Puținele citate pe care le știu (dar pe care, în mod bizar, refuz să le folosesc cu rol argumentativ – cui îi pasă că X a zis Y?) sunt din Sylvia Plath, Vechiul Testament, filmele lui Almodóvar sau Suede. Oh și din ‘Angels in America’. A intervenit la un moment dat și epifania școlară că dacă recunosc ghilimelele atunci când vorbește cineva, clar pot să desenez pe marginea caietului și să visez cu ochii deschiși până închide ghilimelele.

Așadar când am dat prima dată peste Dear Old Love, am contat pe o receptivitate minimă din partea mea. Pentru că o dată pe deceniu am și eu dreptul să greșesc în ceea ce mă privește, tumblr-ul ăsta avea să devină site-ul meu preferat (și după 16 luni încă este în top). De fiecare dată când am accesat categoria guilty pleasures și automat și site-ul ăsta am simțit că sunt la o terapie de grup. Cu prietenii. Mi-am adus și eu contribuția (bucurându-mă de anonimitate într-un fel nou, pe care numai Dear Old Love și Post Secret pot să o satisfacă pentru mine) și m-am simțit mai puțin singur, neînțeles, speriat sau vinovat. Exceptând predicile prietenilor mai înțelepți în ale relațiilor umane, oricât îți faci rehab emoțional, când ești acolo, nu poți să fii și în altă parte. Și probabil că trebuie să îți răspunzi la unele întrebări până ești totuna cu tine.

Fie și doar precar, răspunsuri am găsit pe Dear Old Love. Alt site preferat devenit carte (Dear Old Love, Andy Selsberg, Melia, ianuarie 2010). Când am scris despre Post Secret (cartea) și mă întrebam la ce bun o carte al cărei conținut in-the-making este disponibil și polivalent pe net, n-am găsit răspunsul la întrebarea de ce să țin așa ceva în bibliotecă, în schimb l-am găsit (re)citind ‘Dear Old Love’. Răspunsul a fost unul simplu: just-in-case dispare internetul. Dacă fobia că ar dispărea internetul are un nume, well, eu pot să adaug numele respectiv la lista mea de -fobii.

Nu cred că menirea site-ului, sau a cărții, e alta decât confirmarea că lucrurile pe care le simțim la un moment dat nu sunt altfel decât normale. Că este ok să vrei să te răzbuni știam că e ok, altfel ‘a vindeca’ n-ar avea legătură etimologic cu răzbunarea. Să te răzbuni, nu. Să vrei, oh da. Din aceeași categorie fac parte și lucrurile nespuse, sau spuse până la tocire, spuse când nu e cazul sau doar pentru că e cazul. În plus, cum în 2010 suferim cu toții de nevoia de validare că a mai spus cineva asta înaintea noastră, cred că lectura cărții e una benefică pentru oricine.

Nu am foarte multe lucruri de spus despre cartea asta, poate și pentru că numitorul comun a 500+ citate nu are cum să existe. Dar e o lectură super în perioada de doliu sentimental (cartea, în mod paradoxal, am primit-o cadou la finele travaliului). Nu simt nevoia să închei altfel decât cu parte din citatele anonime care mi-au fost dragi când le-am citit. Printre ele, și publicația mea anonimă.

*

Yes, we had good sex. I have good sex with everyone. That’s me. | Since you left, I still make two cups of coffee every morning. I drink both of them. | It’s so hard to stalk a technophobe. | You thought the way I pronounced certain words was cute. Now I feel I have a speech impediment. | I was afraid if you got close, you’d see the Scotch tape holding me together. | It’s nice you went to therapy after we broke up. I wish you’d gone while we were still together.| Found your secret blog. It’s so boring! | You like the club scene. I like to knit. You said that wouldn’t matter. It did. | No, it’s not the end of the world. But it’s the end of a lot. | I’m over you like Batman is over losing his parents. | I say ‘I love you’ to people all the time now, to make that time I said it to you mean less. | That was my head that got cut out of your online dating picture. | They say every seven years, all our cells are new. There’s some contentment knowing that the me who fell in love with you no longer exists. | You are the reason I broke up with my last boyfriend, and the reason I’ll break up with my next. | I miss you in ways that are shocking and unproductive.

Dear Old Love site

Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist | Post Secret | Rules for My Unborn Son

Momentele în care eu mă întreb ce-ar fi făcut părinții mei într-o situație ca asta sunt foarte puține. Mai întâi pentru că de obicei știu clar ce-ar fi făcut, iar viața nu e așa de complexă să nu pot să-mi închipui ce ar fi făcut. În plus, m-am adaptat și eu la 2010 și tind să acord statutul de dramă lucrurilor total lipsite de importanță, iar pe cele care chiar sunt importante pe vreun plan sau altul le fac cu ochii închiși. Zilele astea mi-e mult mai greu să aleg ce să port în ziua Z decât să răspund la întrebările ‘cine suntem?’ și ‘încotro ne îndreptăm?’, poate și pentru că filosofie și teologie am studiat destul încât să pot să dau un răspuns provizoriu pe care să-l rumeg toată ziua până uit care era întrebarea inițială, dar urgența de a scoate totul din dulap și a găsi ceva să port pentru ca apoi să mă hotărăsc dacă pun totul la loc sau las în urmă niște munți de haine este ceva mult mai serios decât sensul vieții. Din experiența mea, poți să trăiești fără să știi cine ești, dar nu poți să nu te îmbraci. Și dacă te îmbraci drăguț deja viața e mai frumoasă. Voilà!

Regulile pe care le-am deprins de la părinți sunt foarte puține. Nu pentru că nu s-ar fi dedicat educației mele, ci pentru că au avut relaxarea mentală necesară să găsească reguli aplicabile la un copil răsfățat, temător, capricios și stângaci. Asta nu spune nimic despre cât de mult mi-au plăcut regulile astea sau nu. Pentru că au exista reguli care mi-au plăcut (poți să tai, ștergi, scrii deasupra, tot ce contează este să fie corect!, nu trebuie să înveți chiar tot, nu trebuie să termini ce ai în farfurie, poți să adormi cu lumina aprinsă, ora de culcare trebuie să fie cu minim 4 ore înainte de ora de trezire), dar și reguli care nu mi-au plăcut (nu lăsa rebusul neterminat, iq-ul nu te scutește de muncă, orice primești este doar pe jumătate al tău, sau mai grav, putem să vorbim despre orice te frământă, nu-ți alegi singur porecla). Într-un final le-am respectat pe toate, nu dintr-un simț exacerbat al respectului, ci pentru că am văzut că important este să fie corect, că poți trece prin viață știind câte ceva doar despre locurile pe care le-ai vizitat, că uneori cantitatea de muncă își spune cuvântul și că dacă dormi acele 4 ore pe noapte ești ca nou a doua zi. Dorm în continuare cu lumina aprinsă (diferența este că acum nu mai trebuie să mă prefac că am adormit și după ce au stins ai mei lumina să mă strecor să o aprind din nou), nu mănânc tot și vorbesc cu jumătatea în viață din părinți despre absolut orice. În continuare nu-mi aleg singur porecla, dar aleg oamenii care au voie să mă poreclească.

Ceasul biologic mă face să mă gândesc că într-o bună zi o să fiu tată la rândul meu (faptul de a fi gay nu mă scutește de ceas biologic sau de ideea că vreau să am minim un băiat) și well, există reguli. Când Andrei mi-a arătat tumblr-ul ‘Rules for My Unborn Son‘ am fost chiar entuziast și m-am gândit că e un fel de e-testament cool și deschis la minte (ceea ce, urmărind update-urile de pe site, s-a și dovedit a fi în proporție de 80%). L-am urmărit ce l-am urmărit până mi-am dat seama că tot în format de carte mi-e mai ușor să-l parcurg și așa am ajuns să citesc cartea lui Walker Lamond.

Cartea (‘Rules for My Unborn Son‘, St. Martin’s Griffin, noiembrie 2009) nu e rea deloc. Are un vintage look care știu că în zilele noastre e un plus și coperta din pânză cerată îmi amintește de edițiile rezistente la cacao cu lapte din ‘Alice în Țara Minunilor‘ și ‘Huckleberry Finn’ citite când eram mic. Regulile cuprinse în carte sunt în jur de 400 și ilustrate fain, unele dintre ele cu ilustrații inedite care nu se găsesc pe tumblr. Inițial am zis că e o cantitate de text pentru o seară – dar s-a dovedit să fie cartea cu care am adormit o săptămână. Evident, au fost reguli cu care nu am rezonat deloc (măsura unei aventuri fantastice este întoarcerea în siguranță acasă, dacă profesorul nu dă temă acasă, taci din gură, ciorapii nu sunt necesari vara, oricât de formală ar fi ocazia). Au fost și reguli care mi-au plăcut (nu cheltui prea mulți bani la frizer, scrie-ți visele, fă-ți timp pentru mama ta de ziua ta: este și ziua ei, nu te mulțumi cu o prăjitură de la cofetărie, gătește-o singur, nu avea gusturi exagerate când vine vorba de bere sau cafea) și reguli care nu mi-au plăcut (bărbații cu păr facial au ceva de ascuns, bărbații nu trebuie să poarte niciodată sandale, un tricou nu e nici filosofie și nici reclamă, pantalonii scurți sunt pentru băieței: hotărăște-te când vrei să fii bărbat).

Acel 20% din carte care nu mi-a plăcut e unul heterosexist. Și nu simt nevoia să explic de ce nu mi-au plăcut nici fetele fragile din reguli și nici băieții strict reproducători. Mă bucur că am numărat fix 80 reguli care să fie în linia asta de găndire și nu 400, asta spune totuși ceva. Well, dacă vreți să creșteți un băiat heterosexual (funcționează cred și cu forța), cartea asta vă va da câteva puncte de plecare.

Rules for My Unborn Son site | twitter

Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist | Post Secret