De ceva timp sunt bântuit de un fel de remuşcări în ceea ce priveşte abilitatea mea de a cunoaşte lucruri şi oameni. Cunoaşterea a fost un imbold temeinic când eram copil: dacă aş fi putut, aş fi cunoscut totul. Începând cu gusturile, da! gusturile şi terminând cu incredibila vulnerabilitate a organismelor vii. Aş vrea să identific locul şi momentul în care ignoranţa s-a stabilit atât de comod în mine, de nu mai pot să o înlătur nici măcar cu fiecare lucru nou pe care îl aflu. Pe care îl caut şi deci îl aflu. Este mult mai greu să ignori decât să cunoşti. Informaţiile ţi se întipăresc direct pe retină şi nu prea există cale să spui n-am auzit, n-am ştiut, şi esenţial, n-am vrut să ştiu. Dar ignoranţa n-are limite, în schimb cunoaşterea are. Lucrurile care pot fi ignorate sunt evident mai multe decât cele care pot fi cunoscute, sau cel puţin cu care te poţi familiariza pe parcursul unei vieţi.
Şi este loc pentru toţi în ignoranţa mea. Este loc pentru infidelitatea pe care ţi-o gust pe buze şi este loc pentru confesiunile pe care mi le faci în imaginaţia ta, stând lângă mine şi tăcând (şi eventual temându-te sau măcar întrebându-te dacă nu cumva pot să citesc gânduri. Ei bine, nu pot). Este loc de întrebări care nu-şi găsesc răspunsul: oricum pot trăi mai cast cu o întrebare decât cu un răspuns. Este loc de un crez într-o fereastră către Dumnezeu doar prin peticul pe care eu îl văd din cer. Este loc de ultima pagină dintr-o carte, care niciodată nu este ultima. Este loc de un zâmbet pe care tu îl vezi ca zâmbet când eu trec prin iadul cel mai iad. Şi în fine, este loc pentru noţiunea că aş avea un loc în lumea asta. Nu m-am hotărât încă să aflu ce înseamnă lumea asta, şi nici următoarea. Şi nu sunt o busolă suficientă nici pentru mine.
{ 1 comment… read it below or add one }
E foarte greu, nu? sa-ti gasesti locul atunci cand nu stii ce inseamna locul in care te afli. E si fun, dar de cele mai multe ori … nu. Eu nu am o problema asa de mare cu locul in care ma aflu si cu minusculul loc pe care il ocup, cat am o problema cu faptul ca niciun (! vezi am citit tot si m-am conformat) om nu poate pretinde, prin intermediul niciunei religii, ca a ajuns sa stie asta. Si inteleg conceptul si curentul ‘nu vreau sa stiu’, dar nu stiu cat ne face asta mai fericiti sau mai partasi la a noastra génération désenchantée.