Realitatea nu e nimic mai mult decât o bănuială colectivă

(*) Poate că tocmai casa care mi-a atras atenţia în oraşul ăsta mic de munte este casa lui Dihatensor. Poate dacă mă concentrez destul de tare, o să îmi pot da seama în ce a constat accidentul care s-a soldat cu o cruce pe marginea drumului (unde erau o pungă de gunoi, doi câini şi o fetiţă care bătea cu un băţ în gardul de fier forjat şi striga cât putea de tare: 'Aici nu mai este nimic, aici nu mai este nimiiiiiic'). Poate, în acelaşi timp, este posibil să îmi imaginez reacţia familiei decedatului când crucea va fi înlăturată din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului, care constau, printre altele, în lărgirea cu câte o bandă pe fiecare sens. Poate că un Volkswagen poate atinge viteza propice necesară unei coliziuni frontale în caz de derapare în primele cinci secunde de la ambreiere. Care sunt şansele ca în dimineaţa asta toată lumea a vorbit despre dormitul pe burtă (nu numai eu şi I., nu numai C. cu mine şi cu I.). Care sunt şansele ca 3 telefoane mobile să aibă acelaşi ringtone pentru sms (eu i l-am dat lui V., V. i l-a dat lui R., R. i l-a dat lui C.: V. îl cunoaşte pe R. din copilărie, eu îl cunosc pe C. din copilărie, R. şi C. s-au întâlnit aproape în acelaşi moment în care eu m-am întâlnit cu V. Acum la toţi trei le sună telefonul aşa, mie nu). Poate că există şi altcineva care îmi poate spune care a fost data calendaristică pentru ziua aia minunată din 1999 când am luat avionul spre Milano şi apoi spre Marsilia şi am avut pentru prima dată impresia că nu te întorci niciodată întreg din locurile care îţi plac. Altcineva decât singura persoană care poate mai ştie unde este biletul de avion pentru cursele din ziua respectivă. Poate că dacă închid ochii aud mai bine forfota de redacţie sau poate văd direct titlurile de pe prima pagină a ziarelor de mâine dimineaţă din chioşcurile de pe las Ramblas.

Poate.

Câţi oameni au orgasm în acest moment? Cincisprezece.

Poate că adevăratele drame din viaţa noastră sunt momentele în care uităm cum să închidem ochii şi cum să ne imaginăm realitatea. Ar putea să fie o iluzie atât de comună şi atât de frumoasă.

Tagged as: personal, urban