Blog pentru altcineva. Titlu citat de aici. Nu cunosc foarte multe persoane care să fie în stare să calibreze dragoste şi relaţie, fără ipocrizie cel puţin, şi nici foarte multe persoane care să se gândească temeinic că dragostea e un câştig în sine.
Deci mi-e greu să mă gândesc la mine ca fiind îndrăgostit. Şi nici dezdrăgostit. Sau dezdrăgostit, poate, dar mă forţează circumstanţele. Urăsc când cineva mă obligă să nu îl mai iubesc. Este ca n starturi greşite atunci când cânţi melodia ta preferată. Melodia e în continuare preferată, dar primul vers nu a mers deja de atâtea ori şi încet încet concentrarea asta pe primul vers face al doilea şi al treilea (sau mai grav, refrenul) ceva îndepărtat, fără cuvinte de legătură, care te lasă mut când ai depăşit neajunsurile primului vers. Şi atunci nu mai cânţi. O fibră luminoasă totuşi te străbate, îţi brăzdează pielea cu muşchi noi de optimism, îţi aminteşte din când în când că one of these mornings you're gonna rise up singing.
Sau dimpotrivă ca un tic verbal pe care ţi l-ai identificat, dar nu strângi încă din dinţi atunci când îţi stă pe limbă. Şi cuvintele ies, zemoase, aşa cum ai intenţionat în ciuda ta.
Altfel, toate bune şi frumoase: n-ai de unde să ştii ce-ai avut până n-ai pierdut (irosit, rătăcit, uitat, păgubit, ratat, zărăstit, scăpat). Oamenii pe care i-am iubit sunt responsabili pentru o imagine indelebilă de paradis, dar atunci când am făcut fotografia respectivă cu retina nici prin cap nu mi-a trecut că la final doar asta rămâne. Că ai dreptul să te gândeşti că ceva e neţărmurit, e evident. Acel întotdeauna, acel toată viaţa, acel numai al tău, acel din tot sufletul, acel până când moartea ne va despărţi. Nu. Multe alte lucruri ne pot despărţi şi ne arată că aşa cum a avut un început, are şi un sfârşit. Că +∞ e un artificiu creat de matematicieni ca să facă problemele mai grele. Sau mai uşoare, nu-mi amintesc.
Pentru că restul poţi să estompezi (cu un alai de carne vie, lacrimi, sânge, demenţă), dar nu şi imaginea asta. Care apare în toate ramele de pe toţi pereţii, oriunde întorci privirea. Şi care face multe alte lucruri fără sens. Nimic nu face mai fad untul de arahide decât dragostea neîmpărtăşită (via Charlie Brown).
{ 11 comments… read them below or add one }
daca te intreb cine, zici?
‘Perhaps they were right in putting love into books… Perhaps it could not live anywhere else’ :(
‘Some people grumble because roses have thorns. I am thankful that thorns have roses.’
@botesteanu: nu :*
@naked as we come: cred ca trebuie citita din scoarta in scoarta. de acolo vine jumate din felul in care traiesc/simt. :*
nu stiu daca trebuie, cu siguranta merita. si cred ca de-acolo vine mai mult decit jumate. pt unii e chiar definitia in sine a trairii/simtirii
@naked as we come: mdaps mdaps cum zicea un ins mai aseara in viata asta trebuie doar sa mori. in rest, putem sa stam linistiti si sa citim.
[sigh]
@naked as we come: nups. nu merge asa. [big grin]
o fotografie infinită pe care oamenii preferă s-o rupă şi s-o arunce la gunoi. că cică aşa le trece. aşa o fi…? (ale mele toate-mi sunt dragi, şi cele cu sfârşit dureros)
mdaps mdaps dar tot apare oriunde intorci privirea … asa ca nu ajuta foarte tare. :)
multzu de roll :)
si sa vezi cand dai ramele pe jos si tot cel din rame le pune la loc, sa te lase singur cu ele, de aceleasi n ori…