Cineva cu care să fugi de acasă

Nu mi-aş fi amintit de asta dacă nu citeam postul ăsta (mulţumesc). Emanuel îmi verifica lectura. ‘Din ce carte este asta?’ l-am întrebat. ‘Dintr-o carte care va apărea săptămâna viitoare’. ‘Şi de ce citim din ea?’ insist eu, cu toate că ştiam că argumente există şi să citeşti ceva ce nu a fost încă publicat. ‘Pentru că ”Mishehu laruts ito” este o carte pe care vei fi vrut să o citeşti înainte să apară.’ ‘Aha. Şi de ce asta? N-am terminat încă ultimul capitol din cartea din care citeam împreună.’ ‘E drept, dar săptămâna viitoare va fi prea târziu să poţi spune, am citit cartea asta înainte să apară’.

Reticent întotdeauna la o carte cu un titlu care mă sperie, dar complăcându-mă întotdeauna în determinismul cartea-asta-m-a-ales-pe-mine-şi-nu-eu-pe-ea, am parcurs cartea şi am închis-o şi am zis ‘gata’ în dimineaţa în care David Grossman apărea în librării cu acest titlu. Uri, fiul lui, era încă în viaţă. Ani după, când am citit despre moartea fiului său, am fost lovit de acelaşi val de neputinţă pe care l-am simţit în faţa cărţii ăsteia, sentimentul că ori cunoştinţele de limbă, ori cunoştinţele despre viaţă nu mă ajută să înţeleg ce se întâmplă. Sau că sunt un animal miniatural care încearcă să găsească confort în colţul unei camere, de unde oricum nu vrea să iasă. Sentiment pe care l-am găsit şi în cuvintele lui Grossman, ‘ani hekhlateti lekhyot, ‘khad u-khelek ‘ani hekhlateti, ata shome’a?  she”im negader alay lo latset le’olam me-ha-bait ha-ze, ‘avi et ha-olam letokho (am decis să trăiesc. răspicat şi hotărât spun, am decis să trăiesc, mă auzi? şi dacă nu aş mai ieşi niciodată din casa asta, aş face în aşa fel să aduc lumea înăuntrul ei).

Aşa că am citit postul menţionat mai sus şi mi-am amintit de starea asta, acum intangibilă, că există o genă a fugii şi că fuga te călăuzeşte întotdeauna spre libertate, indiferent ce înţelegi prin cuvântul ăsta. Mi-am amintit de Daniel Salomon, şi cum a încercat el să pună în note şi cuvinte sentimentul ăsta pentru coloana sonoră a filmului făcut după cartea lui Grossman (aici). M-am bucurat, în acelaşi timp, să aflu că a fost tradusă cartea. Nu mă interesează dacă a fost tradusă bine sau prost, mă bucur că au ales un titlu încă şi mai bun decât originalul, Cineva cu care să fugi de acasă, adăugând acel de acasă, esenţial.

Tagged as: carte, ebraică, personal, urban