şi fără de care mă întreb, cum am trăit. Şi aş mai vrea încă 100, înainte ca viaţa să devină literalmente imposibilă.
#1
Copacii se zbat în spatele geamului de la bucătărie. Umplu carafa la chiuvetă şi nu le dau atenţie. Nu pun muzică aşa târziu: pereţii sunt subţiri. Uneori poţi să o auzi urlând pe fetiţa de alături, atât de aproape că poţi să o atingi. Un bărbat şi o femeie înjură de mama focului şi atunci fetiţa începe să urle. Se întâmplă numai noaptea. Ziua ai zice că e o casă părăsită. Nimeni nu cunoaşte pe nimeni aici. Suntem rezervaţi din diverse motive.
Aşa stau lucrurile deocamdată.
#2
Horst: Pentru că ... pentru că. Pentru că îmi plac pietrele. [Pauză]. Pentru că te iubesc. Cu adevărat. Te iubesc. Pentru că atunci când nu visez pietre, te visez pe tine. În ultimele şase săptămâni, tot te-am visat. Mă ajută să mă trezesc. Mă ajută să fac patul fără nicio cută şi astfel să nu fiu pedepsit. Mă ajută să mănânc lăturile de la prânz. Mă ajută să trec peste certurile care nu se mai termină în baracă. Ştiind că o să te văd. Măcar cu colţul ochiului. În trecere. E un motiv să trăiesc. Aşa că mă bucur că sunt aici.
#3
Atunci, în aşteptare, ea se reazămă cât poate de dreaptă de spătarul scaunului cu rotile, îşi aşează mâinile în cruciş peste genunchi şi se uită la el.
Da, se uită la el, se uită la el, viaţa este lungă şi mai poate să ducă încă şi mai mult în cârcă.
Se uită la el.
#4
Ăsta nu e tot adevărul. Doar rămăşiţele lui după trecerea anilor. Atunci când încerc să le adun, se comportă ca nişte firimituri de pâine care zboară în toate părţile. Şi dacă încerc să le revăd cu proprii ochi, aş putea la fel de bine să încerc să merg cu spatele. Şi dacă încerc să mă întreb despre ce a fost vorba, îmi spun, dar, cunosc deja durerea asta.
#5
Dar, deocamdată, îşi spuse, putem continua aşa. Putem continua de la oră la oră şi cine ştie de la lună la lună şi chiar de la an la an. Poate că ar vrea să fie mama lui, chiar dacă acest lucru s-ar dovedi fatal pentru ea. Iar el, până la urmă, s-ar putea să nu o pândească să facă asta cu un cuţit de bucătărie, sau cu o pernă în timp ce doarme, poate că o să o facă treptat, aşa cum au făcut copiii de când lumea. Într-un fel a omorât-o deja, nu? A rupt toate legăturile ei cu lumea şi a luat-o cu el în lumea asta nouă, o renaştere nebunească, zbătându-se mereu înainte în acest tren, spre marea nedumerire care domneşte în lumea asta, spre interminabilul colaps şi simultana refacere, spre promisiuni tari ca piatra, spre proprietari lumii şi zilierii acesteia, spre sanctuare care nu rezistă, pentru că nu au fost niciodată menite să reziste.
Să mori e diferit de orice ţi-ai închipuit, şi încă mai norocos.
#6
Bunica locuieşte în clădirea de vizavi. Noi suntem la etajul cinci, iar ea la etajul trei, dar adevărul este că nu prea e mare diferenţă. Uneori îmi scrie mesaje pe geam, pe care eu pot să le văd prin binoclu, iar tata şi cu mine am petrecut o după-amiază întreagă tot încercând să facem un avion de hârtie care să poată să zboare din apartamentul nostru până la al ei. Stan a trebuit să stea în stradă şi să adune toate avioanele care n-au ajuns la destinaţie. Îmi amintesc că unul din mesajele pe care mi le-a lăsat imediat după ce a murit tata a fost 'Nu pleca'.
#7
Există atâtea feluri de a trăi, dar numai un fel de a muri.
#8
Oamenii mă întreabă cum am ajuns acolo. Ce vor ei să ştie de fapt este dacă există posibilitatea să ajungă şi ei acolo. La întrebarea reală nu pot să răspund. Nu pot să le spun decât că este uşor.
Şi este aşa de uşor să ajungi într-un univers paralel. Există atâtea: cel al nebunilor, al criminalilor, al ciungilor, al muribunzilor şi poate chiar şi al morţilor. Universurile astea există în paralel cu al nostru, şi chiar îi şi seamănă, dar nu fac parte din el.
#9
Şi ce ar trebui să spun? Când? Când iubesc pe cineva. Ar trebui să spui asta.
#10
... aşa că ajung mereu la punctul ăsta, în care îmi sfâşii inima, şi părţile rele rămân afară, iar cele bune înăuntru, căutând întotdeauna calea să fiu aşa cum mi-ar plăcea sau cum aş putea fi dacă nu ar mai exista oameni pe pământul ăsta.
{ 15 comments… read them below or add one }
Frumos.
@Alex: Welcome back. To black :)
#7: Cred ca si acolo sunt mai multe feluri.
@Pinocchio: sunt convins. Era un fel de omagiu pentru viata citatul asta. :*
#7: exista 2 feluri de a muri; constient si inconstient
#9: cand iubesti, iubesti. iubirea=sacrificiu… daca esti dispus sa renunti la tot pt “cineva” – la viata la idealuri la oameni – atunci iubesti. daca spui cu voce tare ceea ce persoana iubita tocmai a gandit, daca iti vine sa manaci pe acel/acea “cineva”, daca si numai daca…
@trezirea: #7 este un citat. in contextul in care apare are foarte mult sens si de asemenea pentru mine are foarte mult sens. e o bucatica de puzzle, nu o sentinta :) oricum, welcome aboard!
decalogul asta ma arunca inspre sus , si ma la sa sa trec inspre /peste mine.De ce oi fi oprit aici?poate pentru ca miscarea asta browniana , creaza OCURENTA fara sa o asume.sau nu.
merci.
luc, este recurenta. nu stiu daca sa iti multumesc sau sa ma opresc la randul meu si sa ma intreb unde ne indreptam, si de ce mereu noi doi.
incepuse ploaie, calda, imbratisatoare. ma lipisem de un copac, nu puteam, nu eram in stare sa continuu urmarirea. rabOs fugea, si in goana nebuna , aveam gorgane de spaima.stiam, si unul si celalalt, cine e vanatul si cine vanatorul; dar asa incepuse goana aceasta. ii placea sa ma stie acolo. puseu si teama , saltimbanc si rege.
se lasa intunericul. ghiceam in ce parte era ,trupul acel, puternic , ferm , si care , ma putea rastigni intr-o secunda. dar secunda aceea nu dorea sa apara. imi doream sfasiere. sa mistui carne, sa sfasiu blana si sa rapun colti si gheara. copacii imi dadeau speranta. stiam ca in fuga , in iuresul asta dement , ei imi puteau stavili angoasa. ii simteam cum respira, cu totii, intr-o vecernie umeda, si cum imi aratau cale. rabOs , era undeva acolo , si simteam ca isi linge labele, mari , si mai ales stiam, ca ploaia ii rapea o placere. nu-mi mai simtea duhoarea.
ghemuisem , adanc , in mine, toata frica , si lasasem afara, platosa, speranta. nu ma stiam dresor, cu atat mai putin imblanzitor. nu aveam bici , sau furca. Tot ceea ce stiam , erau ramuri si flori; nu, nu de cires.
sfarsitul se lasase ashteptat. Stiam ca are sa vina, dar platosa mea , imi spusese , soptit:- Nu ,nu e aici, esti singur . rabOs nu exista. punct
strainul nu stie niciodata , doar drumul ce-i e ashternut cunoaste. cand praful ii spala picioarele, si soarele il mangaie, o magdalena ucisa, rug
mergea incet, si pasul ii era unealta, cunoastere. pipaiam , sub drumul asta , vintrele amintirilor. se spune ca fiece solida are memorie , si lichidul ori gazul sunt perverse, sau pervertesc. nu pot sa respir. e drept.nu, nu de praf, dar as vrea felii din aer , peste sandvisul apasarii.
stiam/simteam ca are sa vina ploaie; praful, cenusa . toate aveau sa-si lase dara , spalaciunea , dusa, spre alte talazuri. dar nu e era fum. monstrul , cu chip de inger , se apropiase. stia ca il simt , dar stia, da, ca nu aveam sa plec. intorsesem , doar capul, putin, in timp ce coltii lui, albi, sticlosi, se infipsesera in carne.
nu , nu puteam , nu simteam durere. traieam doar acea senzatie cald-usturatoare, care se plingea pe piept, inspre viscerele care o pulsau inspre inafara.cunostea drumul, si fiara , nu se oprea. capul imi cazu , de tot, pe o parte, si ochiul de deasupra imi arata festinul. nu mai aveam gat si fata. era doar o masa, informa, iar rabOs , bland, lingea sangele. Dorea sa vada doar carnea, nu-i placea sangele, nu se dorea animal. Stia ce face, si de aceea imi lua ochii, si ii aseza in iarba. Dar acestia erau incremeniti. Cel de deasupra ma lasa sa vad insa restul.Imi evitase coapsa si sfartecase trunchiul, sau poate isi dorea sa ajunga mai repede inauntru, inspre zvacnetul care inca mai exista.
hm, imi spuneam, ascunzandu-ma deasupra. Ai sa te ranesti. ai sa suferi. nu trebuie sa ajungi acolo. Iubeam fiara asta. N-as fi vrut sa se raneasca.
revin
Ploaia se oprise de mult, sau poate nici nu existase vreodata.Da , da , erau lacrimi ; uffffffffffffffffffffffff, de unde lacrimi, tu crezi ca desertul impune norilor vointa pantecului sau? Roua nu e lacrima , e perla si nu adapa ci doar implineshte. Ghepardul meu , e rege. Toti isi inclina testele chelboase in fata maretiei lui. Sus , pe puntea aceea suspendata , ma apucase de mana si imi spusese ca nu putem fugi. El nu avea drept asupra lui. Domneshte , dar nu guverneaza ……dar asta e alta poveste.
Iubeam fiara asta. N-as fi vrut sa se raneasca…..
Sangele refuza sa se inchege , si capata o luminozitate nefireasca.Siroia , incet , ca o apa adanca, ocolind inalturile. picatura dupa picatura, in cohorte de stropi, perfect sferici , se lasau catre pamant. In iarba, ochii incremeniti prinsera globuri sub pleopa. Rabos, uitase de ei. Stropii mari, albastrui, de un rosu aprins faceau litanie, inconjurasera privitorii si ii ridicasera din iarba. uitasem complet de vintrele macelarite. coltii sapau adanc
nu eram decat o linie, o insiruire de puncte, concentrice , cu forma, sfere ovale, goale inafara…
@luc: sigur nu te sun cand o sa recrutez stalkeri personali. :D
Salut!
“joacadea(tine)” e probabil cel mai serios puzzle fara de care n-ai putea trai :)
Jeanette Winterson zici, hmmm?! “Scris pe trup”, intr-adevar :)
@meplusmyself: nu, nu neaparat ‘written on the body’. orice alt winterson din cele 18-20 ma multumeste. mai sus ai la un anumit numar si un citat din winterson ;-)
@joaca
Continuare impletita intre Jonathan Safran Foer in “Totul este iluminat” si Ian McEwan in “Pe plaja Chesil”:
Foer, 2002 : “Nu se privisera niciodata de la distanta. Nu cunoscusera niciodata cea mai profunda intimitate, acea apropiere la care se ajunge doar prin distanta…In tacere ajungeau la o alta intimitate, aceea a cuvintelor care nu se spun.”
McEwan, 2007: “Inca era o experienta inedita, ametitoare pentru ei, sa se uite pentru un minut intreg in ochii unui adult, fara stanjeneala sau retineri. Era punctul cel mai apropiat de a face dragoste in care ajunsesera.”
Joaca placuta in continuare! :)
@meplusmyself: asta inseamna ca nu mai am nevoie de inca 100 de bucati, ci doar de 98 :D
@joaca
:-)