pentru că nu ne ies încă foarte bine. Încă nu ştim unul ce gândeşte celălalt, deşi de multe ori ne tolănim în confortul inutil al ştiu-cum-gândeşti-deci-ştiu-ce-gândeşti. Încă - sau nu - nu ne mai recunoaştem după miros, deşi fiecare om miroase altfel şi e parte din identitatea lui la fel de mult cum este şi felul în care îşi leagă şireturile la pantofi. Păcat. Încă nu suntem dispuşi să depăşim ce am fost educaţi să percepem ca distanţă interpresonală şi spaţiu personal, decât atunci când e rost de scandal, nu şi de apropiere. Proxemica este ştiinţa care se ocupă cu studiul îndepărtării. Încă nu am scos la o cafea persoanele pe care le vedem şi revedem în peisaj urban şi a căror poveste am vrea să o ascultăm, şi de care ne leagă fantezia perpetuă ca ar putea, de ce nu, să ne schimbe viaţa printr-o revoluţie fără victime. Încă nu am găsit cuvintele pe care să i le spunem cuiva când îi moare cineva, şi nici cuvintele cu care să îi întâmpinăm pe cei care intră în viaţa noastră. Încă nu am găsit de ce-ul din a fi statornici, dar ne exercităm fidelitatea în cele mai diverse şi încăpăţânate moduri. Şi faţă de cele mai greşite lucruri şi persoane. În fine, încă nu am găsit îmbrăţişarea perfectă şi nici sărutul infinit, deşi, am eu presimţirea asta, nu practica ne lipseşte.
Lucruri la care încă mai trebuie să lucrăm
Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te!
Previous post: Bucăţi de puzzle fără de care n-aş putea trăi
Next post: Şi dacă te-aş vedea, în mod clar, nu te-aş recunoaşte
{ 19 comments… read them below or add one }
Si dupa ce am citit ce ai scris…de cateva ori…pentru a ma imbiba si mai bine cu aroma tare a stilului…imi plac capul, trag aer in piept (cu greu, pentru ca am barbia lipita de piept si pozitia nu permite aerului sa circule) si ma gandesc sa spun mai mult decat “asa este!” pentru ca e de prost gust sa dai dreptate si sa nu faci nimic…dar oricat as incerca nu pot decat sa ma afund si mai tare in magma omogena a cuvintelor si sa ard in ea, sa ma topesc… Suntem fenomene tinute in viata de atentie. Cand eram mai mic si mai poet decat acum imi imaginam ca pana si frunzele, miliardele de frunze ale padurii s-ar ridica de jos si s-ar agata la loc pe crengi daca le-as putea numi pe fiecare si daca mi-as putea aminti de ele in fiecare zi, dfaca le-as putea pomeni numele in fiecare seara, daca le-as da atentie. Ma gandeam ca tot ce exista de fapt pe lume e RAPORTUL dintre noi si nu noi, monadici si fara ferestre-n afara. Iar raportul, care ne precede si ne face cu putinta, trebuie simtit, mirosit, perceput, sesizat clipa de clipa, pentru ca intre noi sa nu se interpuna muschii si lichenii neinte;egerii si ai neatentiei. Dar ce greu e! Si ce mici sintem pentru a ne lua cu indreptatire “titulatura” de oameni. Si ce fel ne cad la picioare semnele umanului, inghetate, implorandu-ne sa ne ridicam macar o data la demnitatea lor. Si totusi nu facem asta… Intoarcenm spatele si ne zicem clipa de clipa ca nu putem mai mult pentru ca (ce convenabil!) atat putem, asta sintem, asta e, viata merge inainte…
Iertare pentru gandurile astea… Le trimit in spatiul virtual pentru a-l umple cum stiu eu mai bine…macar cu cuvinte, daca nu cu fapte…
Exercitiu: elimina din fiecare fraza pe care ai scris-o adverbul “inca”.
Te regasesti la fel de optimist ?
@senzatii: de fiecare data cand ma vizitezi ma lasi cu gura cascata :D asta te obliga si pe viitor sa faci acelasi lucru :D
@meplusmyself: nu era un ‘inca’ optimist. dar era foarte foarte aproape.
…si cand ma gandesc ca toate astea ar fi posibile doar daca nu ar fi fost creat sistemul asta social de toata jena, cu normele lui si conduita-i prescrisa…-n stele… Caci fiecaruia i-ar fi teama sa-si infaptuiasca simtirea doar pentru simplul motiv “sa nu deranjeze”. stupid…daca nu faci nimic pentru a-ti exprima cat mai exact si direct starea – esti un fraier…daca o faci – esti luat de fraier! Pesemne ceva trebuie sa se schimbe nu in domeniul proxemicii si psihologiei, ci mai degraba in cel social.
Daca omul este un animal social…atunci poate ca niciunul – animale neadaptate sistemului social fiind, nu am fi oameni. Atunci ce suntem? Sau ca sa fim oameni cum ar trebui sa fie???
…ma-ntreb…
@me: exact asa ma gandesc si eu. din fericire se mai intampla cateodata lucruri care sa ma faca sa cred ca sanse exista. pacat ca sunt prea putine si prea scurte. in rest, nu ramane decat optimismul meu nativ. si asta e suficient intre timp!
mie mi-a placut “nu am gasit cuvintele sa le spunem cuiva cand ii moare cineva”… adeseori nu gasim cuvintele potrivite… ca spui knd cineva iti spune te iubesc? ce spui knd cineva iti spune k esti frumos? dar cand esti felicitat? dar laudat? dar mai ales ce spui cand tacerea nu e de aur, ci e doar o pauza stanjenitoare? cu toate ca adulam Cuvantul, ne gasim de atatea ori in situatia de a ramane fara cuvinte. epuizare? nu.
cat despre oamenii care ne schimba viata printr-o revolutie fara victime… sunt putini aceia… mai mult, ajungem sa fim noi singura victima sigura. cand admiri pe cineva, cand pui pe cineva pe un soclu (nu si cand iubesti), descoperi k iti cobori propriul tau nivel, pentru a-i putea plasa pe “ei” mai sus de tine… asa k ar trebui sa te adulezi pe tine…:P
Asta face parte din “farmecul” vietii urbane si cosmopolite. Din educatia ierarhocratica pe care o inghitim non stop. Din aceeasi educatie care ne invata tabuurile si “the do’s and donts’), oricat de lipsite de logica ar fi unele dintre ele. Mie mi se pare ca de cele mai multe ori suntem rai sau lipsiti de inspiratie cand vine ceva … nou.
m-a bantuit sarutul ala infinit o conversatie intreaga
sa nu mai scrii d-astea… :)
@trezirea: (sincer sper ca nu esti vreo gazeta de la vreo denominatie religioasa) mdaps, si pe mine ma incantau versurile shakirei ‘imi propun sa fiu pentru tine o victima aproape perfecta).
@alex: incerci sa te scoti? :D tu nu esti nou :P *nice attempt mwhahaha* (joking)
@botesteanu: nah, mai gresesc si eu.
Si eu am patit la fel ca Botesteanu cu sarutul ala infinit! nu stiu cat l-a bantuit pe el, dar eu am ascultat piesa cam 5 ore! :D
Cat despre lucrurile la care mai trebuie sa lucram…ai tu o presimtire buna in final!
@Luka: n-am mai lucra la ele daca nu ar fi lucruri bune, nu? macar atata am invatat. si ma bucur ca te-a incatusat sarutul infinit, vine de la unul din artistii mei favoriti :)
e strasnic de vazut “zeitgeist addendum” si “future by design”… si pesemne si multe altele. sa calcam in picioare toate crizele artificiale ale sistemului si sa avem ceva mai multa incredere in noi insine decat intr-insele…pentru ca totul/orice e posibil. cum ar zice NIKE: “just do it!”
ma bucura optimismul nativ. ai si tu, am si eu…hai sa dam la toti! :)
da ,da, DA
http://www.youtube.com/watch?v=h1oFAD-uu5M
optimism nativ+octavian=love
@botesteanu: razi tu, razi, dar parca pe tine te-a lasat Dumnezeu in alta zodie. :D
@joacadeamine: ti-am mai zis io de asta cu zodiile ca-i o prostie. si… cred ca mai am cativa ani pana sa-mi dau seama daca sunt optimist din nastere sau chiar si optimist punct.
@botesteanu: de ce n-ai fi si tu optimist? nu musca!
@me: cateodata sunt. acum nu… si cred ca se vede.
daca incapatanarea se pune ca optimism (pentru ca nu vad cum m-as incapatana in ceva ce cred ca-i rau) oi fi. nu bag mana in foc, inca.
si motive… n-am. si scriu pe blog de ele
@botesteanu: ufff…mi-am mai revenit :). sunt de acord cu tine ca si incapatanarea asta se pune ca optimism (pentru ca nu te incapatanezi in ceva rau) :D…cat despre motive…ai destule, bag eu mana-n foc pentru asta. le treci doar poate cu vederea, chiar si cand scrii pe blog de ele. :)
{ 3 trackbacks }