Aceasta nu este o manifestare criptică a vorbirii. Este pur şi simplu o leapşă care vine din sertarul cu fluturi. Mulţumesc!

TREI MOMENTE PE CARE AŞ VREA SĂ LE RETRĂIESC

UNU este atât de prozaic că mă gândesc dacă să îl scriu doar ca să-l văd negru pe portocaliu şi apoi să accelerez pe backspace sau chiar să-l las în postul ăsta. Aş vrea să retrăiesc prima muşcătură dintr-un baton Bounty. Pentru că mult timp după aceea, deşi nu-mi amintesc exact când s-a întîmplat, fericirea avea gust de Bounty, săruturile aveau gust de Bounty, cefele băieţilor miroseau a Bounty.

DOI este despre un loc în care am fost o singură dată şi chiar dacă nimic nu mă împiedică să merg acolo (asta ca să fiu şi eu tributar propoziţiei pe care o ascult şi reascult de fiecare dată când există posibilitatea să fiu neputincios cu propriile amintiri, ‘Sie blieb zurück, wie eine Stadt zurückbleibt, wenn der Zug weiterfährt. Sie ist da, irgendwo hinter einem, und man könnte hinfahren und sich ihrer versichern. Aber warum sollte man.’). În locul ăla m-am ţinut de mână cu un băiat şi am văzut prima dată ‘Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain’. Chiar dacă locul există, şi chiar dacă ştiu că nu mai există şanse să ţin acelaşi băiat de mână şi să văd pentru prima dată acelaşi film, cred că aş face-o! Şi totuşi, aş vrea ca cineva să-mi promită că nici măcar unul din anii care au urmat după ce ne-am ţinut de mână să nu se repete.

TREI este prima dată când am fost la Barcelona. Nu toată şederea, ci primele ore, în care îmi găseam locul în acest loc. Şi fiecare minut de confirmare de după, care tresarea odată cu mine, încuviinţând ce cunoştea deja, recunoscând ce ştia deja, ştiind că poţi străbate câmpuri în direcţia inversă a inimii şi tot nu te poţi sustrage de la magnetism.

Leapşa merge mai departe la Pinocchio.