So are you gay
Are you blue
Thought we both could use a friend
To run to
Întotdeauna m-am întrebat de ce ‘are you blue’ şi într-un final am aflat răspunsul. E o referinţă la o poveste a lui Bruce Coville pe care o puteţi citi aici. Dacă timp de 24 ore toţi homosexualii ar fi albaştri, homofobia ar înceta, este concluzia poveştii: şi tind să-i dau dreptate, pentru că homofobia nu este altceva decât o frică şi ca orice frică, are legătură cu ceea ce nu cunoaştem îndeajuns.
De multe ori mă întreb cum ar reacţiona persoane a căror homofobie, la cote ridicate, ar fi bulversată de vestea că persoane în a căror heterosexualitate (sau minim, anonimat sexual) se simte confortabil nu sunt hetereosexuali. În acelaşi timp, din aceeaşi vizibilitate redusă reiese şi imposibilitatea multor homosexuali de a crede în homosexualitatea lor, de a o vedea ca pe o creatură de bestiar pe care trebuie să o controleze şi ascundă.
***
Limba română nu are o expresie echivalentă pentru out of the closet. Toate celelalte limbi pe care le cunosc au, numai româna nu. Educaţia mea lingvistică îmi spune că pe undeva absenţa cuvintelor pentru a descrie o stare înseamnă că starea respectivă nu există în comunitatea care o vorbeşte. Şi totuşi, în ultimii ani, cunosc din ce în ce mai multe persoane (puţin este doar numărul lor!) care nu au nicio problemă să trăiască aşa cum sunt, când trag linie pentru ei şi pentru ceilalţi, să fie gay.
Ieri discutam cu un prieten şi îi spuneam că homosexualii care locuiesc în dulap sunt ei înşişi homofobi. Că sunt mai închipuiţi decât heterosexualii din afara dulapului. Că mi-e greu să cred că o democraţie poate împinge pe cineva la un trai duplicitar. Ok, democraţie nu e poate cuvântul potrivit, deşi în puţinele mele vederi politice, democraţia este sistemul care se construieşte prin intermediul opţiunilor celor care participă la ea. Deci, traiul duplicitar al celor din dulap nu e altceva decât o lipsă de exercitare a dreptului la democraţie. Înţelegerile tacite dintre locuitorii dulapului şi cei din afara dulapului (eu stau cuminte în dulap şi nu-ţi destabilizez sistemul de valori sau modelele de gândire, iar eu stau afară şi pun egal între anonimatul tău sexual şi heterosexualitate) este încă o dovadă că gay-ii din dulap sunt homofobi. Punctul de plecare, şi anume că o persoană nu poate să îşi asume ceea ce este sau reprezintă pentru ceilalţi, în condiţiile în care (garantez eu) nimeni nu îţi dă în cap, nimeni nu te goneşte de nicăieri, pur şi simplu, dacă trebuie să dai dovadă de ceva, trebuie să ai mai multă tărie de caracter şi să fii dintr-o bucată, nici nu îl mai pun în discuţie. Să nu te accepţi pe tine însuţi este cea mai clară dovadă de homofobie.
Aş mai adăuga un singur lucru, şi anume că recunoaşterea identităţii sexuale e cea mai bună sită socială: da, vor fi persoane care îţi vor evita compania. Dar, când tragi linie, ce ai avea de împărţit cu cineva care te evită pentru că eşti homosexual?
{ 76 comments… read them below or add one }
← Previous Comments
Stefan Musat, acest cruciat al neologismelor, exprimarii pompoase si goale si al gandirii retrograde :). Si el e al nostru (not!). Se poate ca de la mine sa te fi trezit cu el pe aici, daca asa stau lucrurile, imi pare rau.
Incep cu glume de o calitate discutabila pentru a-mi tasa emotia starnita de ce ai scris tu aici. Este de o luciditate si de o pertinenta in fata carora ma inclin. Stiam ca oamenii ca tine sunt pe undeva prin preajma. Data viitoare cand mai aflu ca esti prin preajma, vin sa execut o reverenta :). Bravo!
@runbaby: asa cum i-am raspuns si lui robert mai sus, ma abtin de la comentarii peste ce se afla mai sus. motivul ar fi ca am invatat incet incet unde se opreste comunicarea si incepe alienarea. drept pentru care nu ma complic. nu datorez asta nimanui. nici macar mie. prefer dialogurile scurte si prietenoase (ma intreb de ce?!?). re: emotia starnita, ma bucur ca postul asta si-a atins scopul. anume sa gasesc o mana de oameni care sa fie de acord cu cele scrise, indiferent de partea mesei de care se afla. in loc de reverenta, ca sa nu rosesc si sa mutesc, ma multumesc si cu un ‘buna! eu sunt runbaby si atunci poate o sa si glasuiesc si eu ceva (in ciuda vervei virtuale, in viata de zi cu zi sunt mai mult tacut. sau altfel: in scris ma exprim, cand vorbesc evit sa ma exprim. cam asa). multumesc de vizita & pe curand! :)
iarta-ma, inteleg ce zici, ar fi trebuit sa ma abtin si eu, la randu-mi, doar ca pentru mine cetateanul e deja client vechi si m-am cam saturat. iti apreciez inca si mai mult maturitatea si decenta. si sper si eu ca pe curand :)
Eu personal ma bucur ca am descoperit postul. A avea curaj sa admiti ca esti ceea ce esti si ca ceea ce esti e ok – nu esti inferior pentru ca esti diferit.
Da, inteleg nevoia de “conformitate” sociala – atunci cand cel care e diferit se percepe ca anormal. Si cum tendinta noastra ,naturala, este de a integra (in normalitate) – de a evita izolarea, singuratatea, marginalizarea – incepem sa ne re-modelam in conformitate cu stereotipul.
De aceea superb post, superba povestioara-nu pentru ca homofobia ar inceta odata ce toti homosexualii ar fi albastri- dar pentru ca pentru multi homosexuali si heterosexuali ar deveni atat de evident ca nu e vorba de o anomalie, o boala ingrozitoare sau promiscuitate sexuala…Doar ca asa cum suntem, suntem diferiti. Ca la urma urmei nimeni nu se incadreaza 100% in stereotip, nu orice barbat cu inclinatii artistice e homosexual si nu orice barbat homosexual e efeminat etc. etc.
Asa ca ma repet : superb post, superba povestioara…
PS. Imi cer scuze pentru anglicisme, dar eu nu prea am ocazia sa scriu/vorbesc romana si de , am mai uitat…
PPS. Din experientele mele de pana acum nu reiese ca as avea nuante de albastru (ori cine stie, ceva nuante foarte pale – la urma, urmei in fiecare dintre noi…dar asta e alta poveste).
Doar ca intr-una dintre cartile care mi-a schimbat viata, autoarea descrie cum a descoperit ca nu e singura pe lume care se zbate sa accepte ca in ciuda a tot ceea ce a realizat se zbate sa se accepte cu un diagnostic vazut ca o stigma, ca o condamnare la anormalitate :
Si atunci, spune ea, m-am decis :“to get out of the closet”
@Annamari: cu sufletul curat iti zic ca dupa ce am citit comentariul tau am avut tendinta sa editez postul meu si in loc de el sa pun comentariul tau. Iti multumesc peste ce pot spune cuvintele :)
E just ce ai scris tu aici, dar poate cei din spatele usilor prevazute cu un triunghi roz nu sunt suficienti de vigurosi psihic incat sa treaca peste insinctul de prezervare a mintii atunci cand intervin factori precum efectele tot la nivel de ratiune pe care o astfel de “veste” le-ar putea avea asupra heterosexualilor importanti din viata lor, pe care nu vor sa-i treaca prin filtru din motive la care nu pot renunta. Efectul poate fi negativ si poate functiona ca un bumerang. Pur si simplu e vorba de momentul potrivit si sunt sigur ca acesta va veni pentru fiecare sau va fi planuit sa vina. Democratia le da si dreptul asta. Eu unul cred ca vidul o sa fie singurul locuitor al dulapului, dar deocamdata nu-si permite chiria de unul singur (mai ales cu criza asta financiara :P).
@letargic: inteleg ce spui, si nu pot sa nu fiu de acord. si inteleg si democraticul moment potrivit, singura mea obiectie in ceea ce-l priveste ar fi ca mi-e greu (mie, personal) sa-l mai vad si dupa, sa zicem, 30 de ani (si nu stiu de ce numai acolo il vad), cand este foarte greu sa mai stergi minim un deceniu din viata ta de complicitate homofoba si identitate difuza, si cand cu greu te mai poti desprinde de propriile homoprejudecati, si cand, in fine, iti mai acorzi atat de putin timp sa fii tanar & liber. ca sa nu mai mentionez si viata psihica, aberanta gen, pe care o ai dupa ce toti anii tai asa zisi formativi ai evitat sa fii ceea ce esti. cam asta e tot ce am de spus pe subiectul asta, si poate doar pentru ca am intalnit hoarde cu astfel de psihologii, pana la punctul la care mi-am revendicat dreptul de a avea semeni normali. si nu glumesc cu ultimul cuvant, chiar normal voiam sa spun.
Pledoaria ta ma determina sa renunt la a mai fi avocatul lor. Nu mai gasesc replica.
Poate
http://www.youtube.com/watch?v=ShN8UIk5-mw
dar si
http://www.youtube.com/watch?v=lyl5DlrsU9
( e de proba , miine si text, asa ca sa ramina )
Acum referitor la prima parte a post-ului: de cel putin 6 ani folosesc si aud folosita expresia “a iesi din dulap” (as in: “hey, dude… ai auzit? flavian de la a 12-a C a iesit din dulap, cica. acum are probleme cu ai lui…”)
1.o sa-mi fie cam greu si nu stiu daca am sa ajung pina la sfirsit
2. nu am studii sau specializari in psihiatrie
DECI:
copilul mic, o masinarie extrem de eficienta , are citeva nevoi si niste rezultate ale satisfacerii acestora …sa manince ..e foarte important deci partea morfologica a corpului sau care face asta va fi stimulata sa faca asta prin niste bonusuri energetice sa zicem care mai tirziu se vor numi placere … zona va ramine toata viata extrem de sensibila ..si memoria primelor satisfactii nu se va sterge niciodata ..mai incolo copilul simte ca din el se expulzezea ceva … ceva pe care la inceput nu-l controleaza ..dar care mai apoi poate fi daruit .. sau cel putin expulzat in siguranta in prezenta unei fiinte iubite , binevoitoare .. dar , mai ales defecarea linistita , este cumva o masura a bunastarii…deci morfologic zona este importanta …energetic da masura , prin sensibilitatea si mai apoi satisfactia defecarii..deci zona este insemnata si va constitui o zona de generare a unor plaeri primare…copii mici fac pipi sau poo pe persoanele pe care l e plac…
2 ai un copil ..e foarte important sexul lui..daca e baiat..il inveti sa se poarte intr-un anumit fel..ii pui pe umerii firavi greutatea unor ipotetice sarcini viitoare de barbat..si chiar sexul lui este o valoare in sine(inca in secolul trecut) ..daca e fetita ..ceva este cumva voalat..te gindesti ca oricum vrei nu vrei va avea un rol secundar…ii inventezi slabiciuni..si o inveti sa se poarte ca si cum ar fi slaba , fara rezistenta fizica, manipulabila , docila, ..si cumva o ascunzi…dar ea (fier rau) pina la o anumita virsta refuza ..si se bate cu baietii
3 sint virste la care vrei sa fii si intelegi ca ai putea…dar nu stii cum…te uiti in jur..te iei dupa cei care sint ca tine dintr-un punct puternic de vedere…sau nu..exista persoane foarte puternice (MAMA) care fie nu se inscriu in tiparul genului…sau alte fiinte ..care prin extravaganta lor ar putea sa-ti asigure o anumita unicitate ..o confirmare a individualitatii tale…(vai , la o anumita virsta a ta DIVELE pot parea atit de extraordinare)(vai ,ele chiar sint )..mici imitatii in fata oglinzii cind mama nu-i acasa si esti celebru…
‘coming out’-ul n-are nicio legatura cu ‘democratia’, este (doar) o chestiune de optiune personala: de ce ai transmite, unora care nici nu te cunosc (gay or str8), o informatie care NU ii priveste? de ce ai gira, cu persoana ta, un grup? de ce ai pune semnul egalitatii intre tine & o ‘comunitate’ amestecata cu care ai, pina la urma, f putine in comun? de ce acest spirit egalitarist-sindical?
e ca si cum ai spune ca iti plac toti romanii… sau toti oamenii…
e absurd!
ai dreptul la parerea ta. dar rezultatul este unul complet alienat.
e ca si cum ai spune ca nu le datorezi sinceritate oamenilor care iti sunt aproape (in cazul in care ai asa ceva).
nu am mentionat nicaieri ideea de comunitate mai sus, dar daca pe tine asta te streseaza, sa nu fii cumva confundat cu boa feathers si max factor eye contour, ai probleme serioase de relationare.
postul era despre altceva, dar n-ai inteles nimic.
(era o discutie teoretica, oricum!)
discutia practica este daca sinceritatea ar fi de dorit ‘din principiu’. altfel spus, daca (mai) este o optiune PERSONALA; pt ca, daca a devenit obligatorie, este destul de trist…
pina la urma, TU decizi cu cine esti sincer pina la capat si cu cine, nu: e o chestiune de tact social.
ps desi nu mi se pare ‘tactful’ sa duci discutia intr-o zona personala (pt ca nu ne cunoastem), constat in raspunsul tau un ton iritat; in ce ma priveste, era o simpla nevoie de a nuanta anumite lucruri.
‘relationarile’ ma privesc. ca si felurile (multiple) in care aleg sa ma definesc.
daca totul e optiune personala, eu ma abtin. duci discutia hat departe, unde se cheama monolog.
nu stiu daca (nu) ne cunoastem, stiu clar ca nu vreau sa ne cunoastem, nevoia ta de a nuanta anumite lucruri fa-o la tine in ograda.
in ceea ce priveste felul tau de a te defini si a te relationa, din nou, imaginea pe care ai propus-o in doua comentarii este cea a unui pseudointelectual criptogay mult prea frustrat. si nu cred ca gresesc.
hm, se pare ca am avut dreptate: in locul unor argumente (pe care, nu stiu de ce – probabil, dintr-o minima civilitate a dialogului – le asteptam), primesc in schimb un vocabular necontrolat, o ‘re-directionare’ nepoliticoasa (‘fa-o la tine in ograda’!!) & niste ‘concluzii’-clisee batzos-vindicative.
intr-adevar, dialogul capoteaza atunci cind celalalt nu vrea sa auda decit ceea ce ii convine sa auda…
draga als,
tot monolog se cheama ceea ce faci. ai invatat si tu un principiu – cum ca totul e alegere personala
(daca tot ai un subiect fetis permite-mi sa-ti recomand o lectura de vacanta, gilles lipovetsky, ‘amurgul datoriei: etica nedureroasa a noilor timpuri democratice’)
alegerea ta personala sa bati apa in piua nu se bate cap in cap cu alegerea ta personala sa nu accepti alegerea mea personala?
doar ma intreb.
nu se pune problema sa aud doar ce-mi convine, pot sa aud si ce-mi convine si sa trag concluzia: nu-mi place. e insuficient de logic, e rodul frustrarii, e alienat, etc. ceea ce fac si in cazul tau.
(mersi, dar am citit lipovetsky, inclusiv cartea recomandata…)
in alta ordine de idei, as putea sti de ce ai simtit nevoia sa-mi postezi numele intreg?!
ce e asta – un fel de ‘outing’ identitar? neplacut…
iar daca tot bagatelizezi ideile din postarile mele (‘alegerea ta personala sa bati apa-n piua’), poate explici – tot asa, expeditiv… – ‘logica’ frazei: ‘pot sa aud si ce-mi convine si sa trag concluzia: nu-mi place.’?
cit priveste cuvintul-fetis ‘frustrare’ (un fel de refren dismissive al postarilor pe bloguri), da-mi voie sa-ti spun ca nu e, nici el, un argument; e doar umoare :(
nu e un outing identitar – nu credeam ca te deranjeaza, dar modific acum. asa cum am modificat si greselile de scriere din mesajul tau anterior (sa stii ca nu exista infinitive in doi -i in limba romana, si a putea e urmat fie de conjunctiv, fie de infinitiv, deci dupa a putea scriem ‘sti’ nu ‘stii’.
si ma bucur ca ai citit lipovetsky
mai am o singura intrebare, asta este primul blog de pe care esti banned?
jegos… dar deloc surprinzator
ps da, sint homofob! dupa cum se vede, motivele nu lipsesc
e ceva din decenta mea nativa care imi spune ca ar trebui sa ma abtin acum, dar ma impotrivesc.
nu vad de ce:
(1) recurgi la apelative de genul asta
(2) nu vezi valoarea educationala a lectiei despre infinitivul din limba romana
(3) simti nevoia sa mi te confesezi ca esti homofob – nu cred ca suntem destul de intimi sa-mi povestesti ce se intampla la tine in capsor.
acum ban-ul este oficial, avand in vedere ca nu poti privi (vezi, un singur -i) totul fara miopia cauzata de … tadam! … frustrare.
pa, alex, sa ai o viata minunata. sau dupa masura posibilitatilor.
hmm…deci nu sunt singurul care l-a banat pe victimul de als. sarmanul, cum il chinuim noi, totii:)
cum se spune la dulap in engleza?
Nice site you have!
← Previous Comments
{ 1 trackback }