Pentru că asta e cea mai bună traducere pe care am găsit-o (eu) pentru asta. Şi ceva îmi spune că nu va fi prea târziu. Că zilele petrecute singuri vor părea chiar puţine şi că sub magmatica singurătăţii, pe care o revitalizăm cu încă o pagină întoarsă, mereu din altă carte, şi cu haine prea scumpe plătite cu overtime, emitem semnale luminoase (de afară pare un haos, dar ce ordine e de fapt în interior: fascicole puternice, care se ramifică într-un mod primordial, arborii pe care îi cunoaştem de veacuri doar le-au luat forma). Nu ştiu cine le poate citi, dar nu pot să cred că sunt unic în nimic. Uite, la mine în privire, sunt sarea apei mării, soarele de Barcelona, şi ultimele cinci secunde din fiecare melodie a lui Kate Bush. Şi asta nu e lucru puţin, dar mă îndoiesc că ştie cineva asta.
***
Astă seară, în pat, păreai atât de fragil. Şi nu erai genul meu de fragilitate. Era cea mai mare distanţă care putea să ne despartă şi totuşi să ne ţină între patru pereţi. M-am îmbrăcat cu aceeaşi simetrie cu care mă dezbrăcasei cu cinci minute înainte şi m-am asigurat că în privirea ta e neîncredere şi nedumerire: am refuzat să citesc luminile care nu se organizau aşa cum mă aşteptam şi am plecat. Pentru că era târziu şi curând cineva o să ne găsească.
Shut your eyes, there are no lies
In this world we call sleep
Let's desert this day of hurt
Tomorrow we'll be free
{ 18 comments… read them below or add one }
mi-a placut ce ai scris mai sus. si inteleg de ce putini isi fac curaj sa lase macar un rand de comentariu-raspuns aici. adica esti curajos. si sa scrii asta, si sa te imbraci la 5 minute dupa ce te-a dezbracat cineva si sa pleci in directia viselor tale.
cred in continuare ca suntem greu de gasit
hai mah ce se putea intampla. ti-o t&*^( si mergeai mai departe. nu-mi spune ca-ti doreai altceva dupa un one night stand decat iti doreai inainte. se intampla.
si pe de alta parte, asa, esprit de l’escalier, vin si iti spun, ce faci daca nu era ons si de fapt asa aveai sansa sa il cunosti pe barbatul vietii tale?
Explica-mi, te rog, de unde, din ce adancuri de suflet si mai ales cum reusesti sa scoti la lumina speranta?Cum sa scapam de presentimentul imposibilitatii? Sau de spectrul hâd al nenorocirii care ne pandeste pe la colturi?
@botesteanu, geometria senzatiei: scuze ca mi-a luat atata sa revin cu un raspuns.
@botesteanu: si asa. dar asta nu inseamna ca intr-o zi nu o sa ne gaseasca cineva :)
@geometria senzatiei: sentimentul imposibilitatii nu exista. si nimic nu ne pandeste la niciun colt. n-a spus nimeni ca o sa fie usor, si n-a spus nimeni ca o sa se intample ceva miraculos. pe undeva, intrebarea ta miroase a asteptari mari si a determinism. eu, pe de alta parte, prefer sa nu ma complic cu lucrurile care nici contextual nu au sens in viata mea. si daca asta inseamna sa ma privez de 1 ons si sa merg mai departe cu circuitele si conceptele intacte, o fac. nu din speranta, ci pur si simplu pentru ca asa simt ca trebuie. ca nu e ok sa te pangaresti cu oricine si post factum sa iti mai doresti sa fii, sa fie, sa fim altfel decat pangariti.
@wow: multumesc :*
@definitia barbatului: barbatul vietii mele sigur nu ma invita la el dupa o singura si prima cafea si sigur nu ma suna dupa ce am plecat de la el sa imi spuna ca sa stai n.f. nu e o virtute. pe de alta parte, iti dau dreptate cu faptul ca nu am de unde sa stiu ce urmeaza, dar am eu asa o presimtire, ca daca fac ce trebuie (a se citi ce nu e in mod disproportionat diferit de visurile mele) o sa fie bine. si o sa fie bine. zic. cred.
ha..
ce raspuns…transant… Mi se pare ca sentimentul (imposibilitatii) exista, poate ca imposibilitatea nu… Imi place tipul tau de etica…deontologica…
Pe de alta parte, asa e, n-a spus nimeni ca o sa fie usor… Dar cateodata e al dracului de greu… Nu pot sa nu observ ca raspunsul tau a fost usor…iritat… Adica te-ai facut k nu ai inteles ce spun. Faina tactica! Inteleg insa! Pt ca stiu de ce ai facut-o.:*:*:*
Am trimis primul comment pentru ca nu ma pot abtine sa nu iti trimit fie si in acest fel stiri in legatura cu admiratia mea si pentru ca, intr-un mod foarte straniu dar minunat, te gasesti pe pozitia de liant intre mine si celalalt sine al meu.
@defbest: ha… back.
@geometria senzatiei: nu, nu era un raspuns iritat, era doar un fel de a spune ca a te complace in starea aia de imponderabilitate cauzata de prea multa filosofie inseamna automat sa faci alegeri gresite de dragul unei prea mari deschideri si prea mari empatizari. lucru pe care, eu, personal, nu sunt dispus sa il fac.
E prima oara cand ma pui la colt…hmmm…Asta chiar ca e o noutate din partea-ti…
“te complaci”, “prea multa (filozofie)”, “alegeri gresite”… Ma simt coplesit!:(
Imi place poza: geometria senzatiei ex catedra.
Si mai imi place incertitudinea: Whatever happened in those 5 minutes?
O mie de trairi, toane, dispozitii periculoase, dar de o simetrie perfecta, cristalina.
Pinocchio dixit!;)
Octavian e suparat raaau!!! Imi cer iertare!!Public!!
@Pinocchio: am facut ceea ce trebuia :
Si dau si disclaimer public, ca sa nu se inteleaga gresit, nu geometria senzatiei este personajul de mai sus din post. si
@geometria senzatiei: este atat de off-topic ce scrii tu incat nu cred ca iti raspund.
TOTUL VINE DE LA SINE…..bem un ceai de menta, muzica pe fundal si ne relaxam frumos, fara batai de cap si dureri de stomac, fara sa ne gandim daca era sau nu era, daca o sa ne gaseasca cineva sau nu. e simplu ca 1,2,3 (asta pentru ca-mi plac mie numerele :D )
@Iany: bem :)
vineri dimineata, incercand sa trec in blogul meu linkul catre postarea asta (la care revin obsesiv) si neavand mult timp de cautat, m-am trezit ca adresa pe care o stiam nu functiona.
iar azi, vrand sa te intreb ce mai faci si sa nu fiu offtopic, te-am cautat pe facebook si nici urma de tine.
@Andreea: blogul a avut ceva probleme, acum rezolvate – sper. Si mie mi-a fost frica sa nu-l fi pierdut. Dar Faceook merge … adica pot sa imi accesez contul fara probleme! :*
{ 2 trackbacks }