Acum 13 ani când aveam 18 ani nu știam că la 31 ani

by Octavian on 04/01/2009 · 29 comments in scrisori persane

o să fac asta. La 18 ani era social acceptabil sa suferi din dragoste. Mai ales dacă era prima dragoste. Și dacă împlinești 18 ani în brațele cuiva, probabil că îți dorești să împlinești și vârstele următoare în aceleași brațe. Și dacă nu se întâmplă asta, înveți prea ușor să trăiești cu un animal fricos în piept, care poate să fugă să se ascundă și de bine și de rău. 

În noaptea în care am împlinit 18 ani eram în brațele lui. Dimineața m-am trezit singur. Cu un bilet, nu de avion, pentru că biletul de avion din poveste ducea la Bruxelles și era pentru o singură persoană. Pentru o vreme am încercat să merg la școală și la job și să mențin apartamentul în ordine, pentru că poate într-o zi se întoarce. Când nici perspectiva asta nu a mai funcționat motivațional, am căutat alte brațe care mi s-au părut întotdeauna străine și mult prea largi sau mult prea strâmte. După câțiva ani, am reușit să încap în brațe fără prea multe eforturi, dar primele brațe sunt cele care le visez cel mai des. 

Mult timp m-am întrebat ce s-a întâmplat cu el. O vreme el a fost pentru mine un fel de Jimmy și m-am simțit absolut ok în ziua în care m-a adăugat la lista de prieteni din Facebook. Doar că trecuseră 10 ani și cu greu îmi aminteam ce gust au buzele lui, ce măsură de tricou purta sau cât zahăr trebuia să îi pun în cafea. Și oricum, am aflat că măsura de la tricou a crescut de la S la L și că nu mai bea cafea. Și că în dulap are cadourile pentru ziua mea de naștere de la 19, 20 și 21 ani. Așa că anul acesta de ziua mea mă duc să împlinesc 31 ani cu el. Pentru o zi o să încerc să uit cele 12 zile de naștere pe care nu le-am petrecut împreună. Din statusurile de pe Facebook înțeleg că o să stau cu el, o fetiță de nouă ani și patru pisici. Și nu știu de ce, dar chiar nu mi-aș petrece ziua de naștere altfel.

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te!

{ 29 comments… read them below or add one }

1 bunnylang 04/01/09 at 9:50 pm

Draga Octavian, la multi ani ! In aceeasi zi, fetita mea va implini un an. Acum zece ani, terminam facultatea si incercam – impropriu spus, desigur – sa ma hotarasc daca ma voi casatori cu un coleg de grupa sau daca voi fi impreuna cu fostul meu profesor, fiindu-i alaturi si in timpul unui divort amanat ani de zile. Am optat pentru prima varianta. Anul acesta voi petrece ziua de nastere a fetitei mele impreuna cu tatal ei, fostul meu profesor, cu care sunt casatorita de trei ani, si impreuna cu baiatul lui de 22 de ani. Am divortat amandoi acum patru ani. Sotia lui este casatorita si are un copil, iar fostul meu coleg de grupa :) este casatorit cu o colega de catedra a sotului meu.
La multi multi ani !

2 joacadeamine 04/01/09 at 11:53 pm

@bunnylang: atunci tu intelegi cel mai bine ce am incercat eu sa spun sincopat in postul asta. nu am incredere in incercari, dar incerc. e tot ce pot sa fac acum. imi datorez asta. nu si lui. doar mie.

3 liquidkid 04/01/09 at 11:57 pm

eu atat la 22 (deja urasc cifra asta) cat si la 31 (proabil) tot in cautarea “primelor brate” voi fi; dar daca as avea acum posibilitatea sa le reintalnesc, mai mult ca sigur nu m-as duce la intalnire. cred ca imi lipseste curajul de care tu dai dovada … sau poate ca doar imi este frica sa nu intalnesc ceva diferit de perfectiunea care mi-e intiparita in minte si mai ales in suflet.

da, poate ca la 18 ani inca e social acceptabil sa suferi din dragoste dar acum ma intreb daca la 22 va fi (tot social acceptabil) sa suferi din ne-dragoste?!? dupa ce in 2008 am avut cam 7 “relatii” care au durat mai mult de 2-3 saptamani ma gandeam ca poate nu e pentru mine. sau sunt prea pretentios, sau jumatatea aia mitologica chiar nu exista! ma rog, ce vreau sa spun e ca in acest moment chiar mi-as dori sa ma indragostesc dar – desi toti spunem ca ne dorim asta – mi se pare un obiectiv destul de greu de atins. mai stiu ca a te indragosti nu e ceva ce iti propui sa ti se intample sau un punct pe-o lista ToDo dar … totusi!

inainte de a incepe alte idei si de a ma pierde in amanunte inutile, iti urez succes. si inchei :D

4 chew 05/01/09 at 5:00 am

Lumea e atat de almodovariana. Sau Almodovar e atat de lumesc? Emotionant.
La Multi Ani!

5 Annamari 05/01/09 at 5:04 am

la multi ani!

uite povestea ta imi da speranta ca am sa regasesc niste brate in care chiar de nu m-as intoarce sa-mi petrec ziua de nastere, mi-ar place sa le strang intr-o imbratisare prieteneasca si sa afle si el ca da, mai scriu, si nu nu l-am uitat chiar daca mi-a trecut…

6 joacadeamine 05/01/09 at 7:02 am

@liquidkid: dragul meu, inca ai 21 de ani (ceea ce te face mult mai aproape de 18 ani decat crezi tu :P). sa stii ca e absolut social acceptabil ce povestesti tu, si chiar daca nu e genul de activitate pe care sa il treci pe lista de to do, esti in continuare profund rational si la fel de dragut :*
@chew: optez pentru prima varianta. sau ca sa citez din draga Patty Diphusa, la realidad imita al porno :D
@Annamari: cred ca la un moment dat, literar vorbind, a fost util sa ecuam uitare si trecut, desi stim foarte bine ca nu asa stau lucrurile. si ma bucur ca ai citit printre randuri si speranta (intr-un fel sau altul, o sa fie mereu in tot ceea ce scriu). si chiar daca povestea asta nu are nicio finalitate, cel putin stiu ca am facut-o; si cine stie!?!? poate amnezia o sa ma ajute si o sa vad linia continua dintre aniversarea a 18 si 31 ani si o sa ma simt cuprins de linistea aia, care imi spune, de fapt, sopteste, ca intre timp nu prea s-a intamplat nimic real, evident, pana gasesc alt punct de plecare din trecut si alta finalitate in prezent :)

xoxo
O.

7 trezirea 05/01/09 at 9:45 am

la multi ani! uneori nu conteaza cat de perfecte (sic!) sunt bratele, conteaza ca sunt… ;)

8 wannabegay 05/01/09 at 11:35 am

un nou blog gay: WANNABEGAY!!! http://www.wannabegay2.wordpress.com... In cazul in care te tenteaza…

9 robert 05/01/09 at 2:40 pm

“jimmy” asta ne urmareste, insa tu ai un plan bun si frumos ceea ce nu pot sa spun despre mine. Pentru cititorul neavizat, eu si Octavian impartim o zi de nastere si ne despart vreo 3 ani. Eu spre deosebire de el nu pot sa-mi doresc ce-si doreste el pentru ca nu cunosc brate in a caror stransoare sa vreau sa-mi (re)petrec timpul.

10 joacadeamine 05/01/09 at 9:08 pm

@trezirea: noi nu avem niciodata pareri diferite, doar vorbim despre alte subiecte :P
@robert: ‘vreo’ 3 ani e impropriu spus, sunt chiar trei. probabil cand o sa am timp o sa vad si cum arata asta astral, oricum, mi se pare maxim din diverse puncte de vedere (si sunt foarte recunoscator lui big guy ca ne-am cunoscut. honestly). cat despre bratele respective, probabil ca e greseala noastra ca nu ne-am orientat si nu am ales unele perpetuu ajustabile.
jimmy e unul din personajele mele preferate din blogosfera.
@wannabegay: iti multumesc pentru aprecieri; am parcurs scurtul tau parcurs de blog si deja te afli undeva in partea dreapta, cu titlu motivational, sa scrii des!

xoxo
O.

11 miruna 05/01/09 at 11:06 pm

exact genul de lucru pe care l-as face oricand,cu ochii inchisi.
as putea fi considerata naiva (varsta din buletin si sexul nu sunt in favoarea mea), dar ceea ce unii oameni (probabil cei care nu stiu sa isi ia “la revedere”) catalogheaza grotesc aceste reintalniri drept tentative de “ciorbe reincalzite”,mie-mi par incercari cat se poate de reusite pentru a reincepe ceva ce ar fi putut fi frumos.din punctul meu de vedere,atractia initiala si chimia se pastreaza,indiferent ca persoana respectiva poarta alta masura la haine sau daca ce era atunci un inceput timid de chelie s-a extins. cat despre problemele care au dus in trecut la ruptura?nu conteaza.timpul e benefic maturizarii emotionale,impiedicata in trecut de revolutii hormonale.
*keeping my fingers crossed for you*

12 trix 06/01/09 at 12:08 am

Eşti un personaj curajos, Octavian… Felicitări, oamenii de genul ăsta sunt din ce în ce mai rari la vârsta noastră. Şi, de ce nu, la mulţi ani – anticipat desigur! Şi să ţi se întâmple toate cele bune şi frumoase pe care le aştepţi sau le visezi…

13 joacadeamine 06/01/09 at 5:58 am

@miruna: cunoscandu-te, unul din lucrurile de care sunt convins este ca in cazul tau dezavantajele pe care le enumeri, gen varsta & sexul, numai dezavantaje nu sunt :)
nu stiu daca e ceva de revitalizat, in principiu, cand ma gandesc la asta ma gandesc ca la o chestie care trebuie bifata pur si simplu, care imi face biografia viabila in proprii ochi :*
@trix: welcome. nu stiu cat e curaj si cat e indarjire iresponsabila. dar cred ca mai departe de genul asta de analiza, e important cum traiesc eu asta.

14 wannabegay 06/01/09 at 11:30 am

eu nu am avut parte niciodata de “ciorbe reincalzite”… banuiesc ca am fost ocupat cu gatirea celor care aveau (mai tarziu) sa devina reci :)) revenind, as spune ca mereu m-a tentat sa incerc sa ma cuplez cu ecshi… pentru ca, desi poate nu realizam, avem intiparita in minte o imagine (idealizata, daca vrei; in sensul de usor nerealista, nu neaparat ca ar fi pusa pe un pedestal) care nu e conforma cu realitatea… banuiesc ca timpul sterge amintirile vii, manipulandu-le si transfigurandu-le in entitati ne-reale… ma gandesc serios sa aprind aragazul si sa pun ciorba aia pe foc! ;)

15 trix 06/01/09 at 12:06 pm

Merci de primire. Să ştii că tocmai de aia ziceam că eşti curajos – pentru că îmi imaginam, involuntar, cum ai putea să trăieşti asta – sau poftim, nu tu neapărat, ci oarecum într-un sens general uman… Nu ştiu dacă are prea mult sens ce spun. Io gândesc mai alambicat aşa… :-)

16 joacadeamine 06/01/09 at 4:15 pm

@wannabegay: e intr-adevar un efect al timpului :) mai ai de trait ceva pana sa te hotarasti sa o faci, acum, cred, e prea devreme.
@trix: imi place cum gandesti!!! si are sens, stai linistit/a. o sa raportez cum se traieste chestia asta.

xoxo
O.

17 trix 06/01/09 at 5:35 pm

Chiar te rog. O să urmăresc, acum că “m-am implicat”. Şi-ţi spun baftă. Nu pentru un motiv superstiţios, ci pentru că am mai spus zilele astea cuiva, fără să mă gândesc prea mult, şi – ce să vezi – it turned out unexpectedly well.

18 Andreea 07/01/09 at 12:38 am

Miruna, “asa incepe, ca-ntr-un vis”. Sau asa se termina “La tiganci”.
Eu sunt din cei care cred ca e nevoie de o minune ca sa reincalzesti ciorba.
(exista undeva pe net pus la citit “la tiganci”? in librarii am gasit-o, dar in limba gazdelor parca n-am chef)

19 Me and bro 07/01/09 at 9:10 pm

Amuzant. Am vrut să iti spun ca te urasc ca mi-ai facut sa imi amintesc anumite lucruri pe care nu vreau sa mi le amintesc. Tot fug si fug fara sa stiu de ce fac asta. Cel mai greu e cand ma trezesc noaptea si imi ia cateva minute sa imi dau seama cine doarme langa mine in pat. Cum am ajuns in situatia aia si de ce nu e el, cum se intampla cu ceva timp in urma. Sa ma tina in brate un altul si sa imi doresti sa fie el, sa ma miri ca nu miroase ca el, sa astept sa crestem sa ne vina mintea si sa ne dam seama ca de fapt nu am fost niciodata despartiti.

20 A. 07/01/09 at 9:37 pm

Octavian,

Postul tau m-a impresionat si pe mine, se pare ca sunt si eu unul din cei care nu au putut uita inca prima dragoste care a contat. Si chiar daca bratele acelea le-am mai simtit intre timp, nu a trecut mult de acum 3 ani incat sa simt exact instrainarea aceea, sa stii ca inca visez la dragostea aia intensa pe care am simtit-o pentru aceasta iubire, inca se zbat in stomac fluturoii aia navalnici care tineau in loc de orice mancare sau bautura, inca il iubesc din tot sufletul, are locul acela aparte destinat, rezervat si nu poate fi in niciun fel inlocuit.

Imi doresc sa mai fiu macar jumatate de inconstient ca atunci… Imi doresc sa mai iubesc asha nebuneste…

A.

21 joacadeamine 08/01/09 at 7:12 am

@trix: bafta atunci. nu stiu de ce, dar e un cuvant pe care l-am evitat in ultimii ani, practi nici nu-mi amintesc cand l-am folosit ultima data.
@Andreea: am cautat si eu textul si nu l-am gasit; de fapt daca stau bine si ma gandesc, o sa fie for free pe net abia dupa 2050, intrucat inca se mai aplica drepturile de autor. Acum ma faci sa ma gandesc ca vreau sa ti-l trimit pe mail, atunci.
@Meandbro: uite ceva pentru tine: http://blog.joacadeamine.ro/2008/09/28/educatia-sentimentala/
@A: nu a trecut destul timp. daca iti respecti sentimentele, probabil ca la varsta mea o sa faci acelasi lucru :)

xoxo

O.

22 Peripeteia 02/04/09 at 12:44 pm

La 18 ani nu-mi imaginam ca abia la 34 voi sti ce-nseamna sa stai intre brate care nu sunt prea largi…
Si la 34 nu-mi imaginam ca la 39 voi adomri mereu cu amintirea acelor brate…
Ti-am citit multe postari… Ma intreb daca te invidiez pentru “usurinta” cu care pari sa intri si sa iesi din statutul de “single”…

23 joacadeamine 02/04/09 at 1:07 pm

@Peripeteia (nu era si un ‘a’ acolo in loc de ‘e’!?!? ma lasa cunostintele de greaca): in fine, nu stiu daca sa ma consider jignit sau amuzat de ce scrii tu acolo. Din fericire nu dau numele celor de care ma despart, ai vedea, in acest caz, ca nu sunt asa multi :) Deja din comentariu poate ca m-ai depasit numeric :P

24 Peripeteia 02/04/09 at 1:17 pm

Περιπέτεια :)

Jignit? Nu vad de ce… tocmai ma gandeam daca te-as putea invidia.
E greu sa depasesc pe cineva. Am avut o singura relatie (e adevarat ca a durat 10 ani). In rest nici macar o aventura de-o ora sau de-o noapte.
Doar acele brate care mi-au dat iluzia unui viitor.
Dar, desigur, poate n-am inteles eu bine postarile tale in care vorbeai, chiar daca poetic, despre succesiunea oamenilor in viata ta… Pentru ca, desigur, in postarea anterioara nu ma refeream doar la relatii care implica iubire… Ci la orice iti da senzatia pentru 5 minute sau 5 zile ca nu mai esti “single”…

25 joacadeamine 02/04/09 at 1:23 pm

@Peripeteia: multumesc de clarificare. Cum ti-am mai zis, nu mi-am mai slefuit de ceva timp elina. Poate c-ar trebui. In fine :)
Imi pare rau daca ti-am creat senzatia ca vorbim despre batalioane de barbati pe aici. Serios. Chiar nu e cazul. Si chiar cand e cazul, te asigur ca e vorba de ceva bazat pe iubire. N-am zis nimic de 5 minute sau 5 zile, astea sunt durate pentru care nu ma injosesc si nu-mi pangaresc trupul pentru nimeni, oricat de apetisant …
Nu e oare si o prejudecata la mijloc? Adica te asteptai sa fie multi pentru ca se spune ca persoanele gay sunt promiscue? Doar intreb, nu dau cu parul …

26 Peripeteia 02/04/09 at 1:34 pm

Te asigur ca departe de mine prejudecata… Dimpotriva, sunt de o naivitate-inocenta uneori stupida… Sunt inca fascinat-ingretosat de oameni (nu conteaza preferintele sexuale) care fac sex cu cei pe care nu-i iubesc si care sar intr-o noua “relatie” la cateva zile dupa ce-au incheiat alta.
Ma cvred suficient de subtil :) ca sa fi inteles bine retorica ta din postarile cu periutele de dinti sau cu barbatii de lut… Dar asa am avut senzatia (poate si de la postarea cu gaypride)… Si, in masura in care ma frustra indepartarea pe care o simteam fata de tine (opusa apropierii data de rezonanta initiala la scrierile tale), ma gandeam daca as fi fost acelasi interior, fiind capabil, concomitent, de relatii fara fundament profund afectiv. De aici si usoara tentatie de a te invidia…
dar, repet, e posibil sa fi fost o senzatie gresita…

27 joacadeamine 02/04/09 at 6:43 pm

@Peripeteia: literatura e literatura (asta unu’ la mana). In plus, pe gaypride.ro (ma bucur ca-ti place) ai sub fiecare titlu numele autorului. Daca e postul care cred eu, ma indoiesc ca l-am scris eu, mai verifica. Asa scutesti inca n paragrafe si suntem mai corecti unul cu timpul celuilalt, nu crezi? :)

28 Peripeteia 02/04/09 at 7:47 pm

Ma refeream la posturi de genul “http://blog.joacadeamine.ro/2008/05/25/de-ce-nu-m-am-culcat-cu-jumatate-din-gaypride/”. Si am fost extrem de corect cu tine. Am citit multe postari de-ale tale, tocmai pentru ca mi-a placut cum scrii. Nu credeam ca e numai literatura…

29 joacadeamine 03/04/09 at 2:15 am

@Peripeteia: Oamenii care se documenteaza pentru ca sa poata sa te judece mai bine ma dezgusta. Parte din comentariile tale de mai sus sunt jignitoare, dar e ok daca tu nu iti dai seama de asta. Facem parte din generatii diferite si am avut acces la culturi diferite, drept pentru care nu te judec. Dar imi permit, avand in vedere ca vorbim despre un spatiu personal, sa iti interzic IP si nick la mine pe site. Cu alte cuvinte, ai depasit limitele bunei comunicari si comentariile tale nu vor mai fi acceptate de acum inainte. La revedere.

Comentează

Folosind Facebook sau Twitter:

Connect with Facebook

Sau completeaza formularul de mai jos:

Previous post:

Next post: