Din anul ăsta au trecut doar două luni și deja am senzația că a trecut tot anul, și e drept că numărul de proiecte pe care le-am avut, numărul de călătorii de planificat, și cantitatea de muncă au fost suficiente pentru un an. Asta nu o spun nici comparativ cu anii trecuți și nici cu o presupusă lene a mea, ci pur și simplu pentru că am trăit totul foarte intens și am învățat să mă bucur un pic mai mult de ceea ce am decât sunt obișnuit să o fac.
Unul din proiectele de suflet este și site-ul http://gaypride.ro. Reciteam acum câteva minute un manual de utilizare a site-ului scris de Robert și cred că singurul cuvânt care descrie optim ce simt este ‘înduioșat’. Acum o să o spun pe aia, ‘înduioșat de ce pot face doi băieți deștepți și frumoși’, pentru că doar întâmplător suntem noi!
‘Mândru nu ești doar o zi pe an’ a fost la plecare, cel puțin pentru mine, un slogan chestionabil. Știu că mândria nu este o virtute creștină și știu că atunci când ești mândru de ceva, există cel puțin o altă persoană care să te facă să-ți înghiți mândria. Nu este cazul și acum. Sunt convins că atunci când nu prea există aplauze și nici focuri de artificii pentru ceva bun, este mai bine să fii mândru de acel lucru bun și să-l trăiești fericit, mai degrabă decât să-l îmbraci în discursul tău sau al celorlalți și să-l îndepărtezi de tine exact atât cât să nu te mai poți bucura de el.
Persoanele care știu deja de acest proiect au fost și cei care l-au ținut viu în perioada astra intrauterină, cu niște cordoane hrănitoare de cuvinte, care ne-au dovedit că proiectul nu este o idee rea și că merită să continuăm. Persoane pe care le regăsiți deja, sau urmează să le descoperiți în secțiunea asta. Au fost multe aspecte care ne-au umplut zilele și mie și lui Robert, pe care sper că nu l-am stresat prea mult cu felul meu de a fi în toată perioada asta de sarcină ascunsă. Că la sfârșit am ales să nu fim afiliați politic și să arătăm omul și nu ONG-ul, și că am evitat discursurile care ne îndepărtează cu penseta din habitatul nostru natural au fost doar două alegeri importante. Restul, pornind de la prima virgulă la ultima culoare, chiar dacă nu e totul final-de-final, au fost tot atâtea discuții zâmbitoare și mereu un motiv de bucurie.
Gaypride.ro este un site cu un mesaj. Trebuie să mergi la marș ca să fii reprezentat și tu. Dacă ți se pare că spectacolul nu este destul de spectacol, sau că participanții n-au nimic în comun cu tine, atunci am vești proaste pentru tine: nici nu va fi până nu ești și tu acolo. Și asta nu are nicio legătură cu orientarea sexuală. Ca proiect civic nu ne dorim altceva decât să existe mai puțini oameni de partea cealaltă a baricadei, aia neapărată de jandarmi, astfel încât în curând să nu mai fie nevoie de jandarmi. Nici în ziua marșului și în nicio altă zi.
Ce poți face pentru acest lucru? În primul rând să ne vizitezi și să ne împărtășești gândurile și ideile tale. Mai poți să preiei și bannerul site-ului, astfel încât ideea că existăm și că vrem să transformăm marșul jandarmilor într-o paradă cu flori, muzică și la care toată lumea să vrea să participe să devină o prezență bine conturată în viața zilnică a tuturor.






{ 20 comments… read them below or add one }
Bravo! Tare as fi curios sa vad si eu parada aia odata live…
In alta ordine de idei, serverul pare sa nu fie perfect accesibil. Hmm?
@Pinocchio: multumesc
serverul merge, i-am facut cateva teste si chiar merge. conexiunea mai poate fi uneori problema, sau cache-ul. si cookies.
de fapt cookies for everybody!
hey Octavian si Robert, bravo bravo bravo! mi-a placut mult, m-a emotionat si pe mine…
vorbeam saptamana trecuta cu o prietena ca lipseste un astfel de site si ca ar fi o idee buna sa incercam sa facem unul. no need, spun dupa ce l-am rasfoit pe al vostru
daca ai nevoie de ajutor de orice fel… :)
sunt impresionat, miscat, extaziat…poate chiar pana in punctul in care m-as decide sa nu mai fiu invizible pentru restul pentru care inca mai sunt asa.
foarte empowering acest proiect!
(mai aveti nevoie de vreo marturie in sectiunea omonima? :D )
uite.. incerc sa pun banner-ul la mine pe blog, insa ceva nu e in ordine. nu imi apare ca banner. ci doar ca link [nu-mi dau seama dc functional sau nu...] aveti ceva sugestii?
PS: si pentru ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, preluat una bucata logo, pus la moi pe blog :D
(scuze pentru post-urile consecutive)
@diana – azi ma dezumflasem si eu un pic, dar ma bucura ce aud :)
Ia pune tu mana si scrie una bucata testimonial despre relatia ta cu comunitatea sau parerea despre mars. max o pagina de word, fara diacritice :)
felicitari!
eu deja luat banner mare mare de tot si pus la blog
robert, salutare :)
tocmai ce am scris un post pe blogul meu . despre proiectul vostru. si despre un trend care pe mine ma.. deranjeaza -doare :) prietenia dintre o fata si un homosexual vazuta ca o kestiekool. via sex in the city si alte filme.
si incerc, inca incerc cu banner-ul :)
bye
@diana: acelasi lucru il spun si eu despre ce ai scris tu (pun link pentru cei care nu au citit deja): http://dianasplayground.blogspot.com/2009/03/mandru-nu-doar-o-zi-pe.html
re: banner, din pacate in inflexibilul sablon blogger vechi (cel nou merge!) nu avem cum sa ne infiltram, dar iti multumesc pentru intentia atat de frumoasa si o sa gasesc eu o solutie!
@M: multumesc! da, sectiunea este una mobila, si oricand primim testimoniale la robert arond gaypride punct ro si octavian arond gaypride punct ro!
@wannabegay: multumesc! dar … nu e un pic prea mare? ;;) *glumesc*
xoxo
O.
mdap.. nici in corpul postarii nu a mers.. anul trecut am pus un banner cu gay parade de pe blogul femeii simple si a fost..simplu :)
pdaca vreti, uteti sa copiati ce am scris si pt sectiunea voastra de testimoniale
te pup, pa distractie placuta la Madrid
Am pus unul din bannere dar linkul trimite catre o aiurenie :(
gata, am rezolvat problema (niste ghilimele in plus) :)
Arată bine proiectul! O să vă citesc cât de des :)
Baftă!
Bravo Octavian! Cat despre parada, ranjesc deja in barba cand imi inchipui ce toalete si accesorii vor purta d-nele! Acum merg sa vizitez site-ul! pup
@the mad hatter: multumesc, stiam ca nu e perfect, cred ca l-am reglat luni seara :(
@evanb: multumesc! e si site-ul tau!
@jeni: pai zic sa faci o excursie in mai la bucurestiul iubit-urat si o sa vezi cum stau lucrurile. ah si mi-e dor de tine!
xoxo
Octavian
am si scris un articol despre gaypride la mine pe blog
aaa… si ti-am citit cateva articole din tabu :P
bv
Felicitari si tie dear pare a fi un succes :* xoxo
Felicitari
@Wannabegay, Me and Bro, Mr. Valerie: eu va multumesc
Xoxo
O.