Scriu pe blogul lui octavian pentru că pot și pentru că nu știu cum altfel să iau o pauză, foarte dornic să scriu. Unii oameni așa suntem: dependenți de scris. Habar nu am câte capete numară categoria asta, nici dacă există un orășel sub pământ plin cu persoane din felul ăsta, care nu mi-au zis. Dacă se ascund de mine, nici nu am nevoie de ei! Ba am, ba am. O parte a plecat la madrid, se întoarce dar cam greu.
Scrisul e o formă de exprimare, iar pentru mine exprimarea e o formă de a dilua ce pățesc eu pe dinăuntru. Niște trăiri sunt atât de brute încât n-aș putea să le încerc decât în grup, ca un fel de orgie emoționala pe care mi-e frică să mi-o asum. O numesc conversație, o numesc poveste, câteodată mă bucur de ea zicându-i confidență. Alteori nu-mi găsesc cuvintele.
Le-am căutat ieri în timp ce-mi pierdeam felul de a scrie într-o conversație la telefon. Nu le-am nimerit, au mutat într-un fel care a stârnit lacrimi și mi-a încins urechea ața cum n-aș vrea să mai pățesc prea curând. Am vrut să scriu înca de când au început să mi se strice niște lucruri la exprimare, într-atât încat am rămas numai cu dependența. Presupun că e doar o fază, mi se recomandă pauze, comprese și ceai de mușețel. Dar n-am cum să iau o pauză fără să mă exprim, așa că am încercat-o aici.
Daca e doar o fază, sper să ducă la mai bine.
{ 1 comment… read it below or add one }
Hehe, Andrei, partea plecata la Madrid se intoarce maine. Si eu as prefera sa stiu. Ca exista o subterana de grafodependenti, macar pentru momentele in care nu exista niciun update la blogurile favorite. Parte din ele mi-au salvat viata in diferite momente. Poate ca ar trebui sa fiu curajos si sa vorbesc despre asta intr-o buna zi.