Viaţa mea secretă cu Depeche Mode

I'm leaving bitterness behind

Nu ştiu când a început viaţa mea secretă cu Depeche Mode. Îmi amintesc o vreme în care muzica lor îmi era vag cunoscută. Îmi amintesc o tabără de vară într-un oraş care nu mai e pe harta mea şi un băiat care a scrijelit pe interiorul uşii dulapului 'Depeche Mode' şi toată grupa de vârstă 11 ani se întreba ce înseamnă. Îmi amintesc şi că mă simţeam uluitor de singur, poate pentru prima dată, iar muzica nu era o opţiune.

Look at the frequencies of which I vibrate

Prima dată când mi-am dat voie să am o viaţă secretă cu Depeche Mode a fost acum zece ani. O fugă autistă înspre un mine pe care mi-era greu să-l accept. Nu a fost muzica mea preferată, aşa cum muzica pe care ştii că poţi plânge nu poate fi muzica ta preferată niciodată. Dar, în întuneric, mici explozii de lumină care încep în umeri şi se termină în sex, îţi spun că s-a întâmplat ceva. Că ai auzit ceva, chiar dacă ai părut insensibil. Şi că lucrurile n-au mai fost la fel de atunci.

There is no space for the regrets I will remember to forget

Şi atunci mi-am dat seama că n-are rost să mă mint. Că dacă eu aleg să trăiesc muzica în felul ăsta, nimeni nu o să-şi dea seama şi chiar nimeni nu o să mă judece. Nici prietenul de care m-am despărţit într-o conversaţie monosilabică, cu mici icnete de neputinţă: eram pe canapea, dar eu stăteam de fapt cu Dave şi ne uitam la nişte home videos şi trăgeam nişte concluzii mai puternice decât noi. Nici prietenul căruia îi mărturisisem că Dave is someone, un alt fel de a spune, Dave is the one (deşi el se pare că nu ştie încă asta), eram cu el în maşină şi aveam vagi resentimente de behind the wheel, o luptă cu odgonul la care din nou nu voiam să particip.

There is radar in my heart I should have trusted from the start

Povestea devine prea lungă. Şi încă nu mă hotărăsc să o închei. La un moment dat Viviana mi-a dovedit că are sens să crezi în Dave şi după pe mulţi alţi oameni care nu m-au făcut să mă simt mai puţin singur, doar mai puţin insolit. Încă mai cred că Dave mi-a pus o cărămidă pe piept şi că respir cu greu clipă de clipă şi că e vina lui. Că la un moment dat am fost slab şi am ales să văd lucrurile prin prisma a altceva şi a altcuiva pentru că a fost mai uşor. Dar nu mă judec cu atâta asprime. Îmi plac momentele din viaţa mea secretă cu Depeche Mode.

Later edit: De trei zile ascult pe repeat, după bunul meu obicei, 'Peace'. Un Kyrie Eleison care, în măsura lucrurilor mele, mă mântuie într-o religie personală. O melodie care îmi termină istorii începute şi avortate în anii '80. În care mă aflu şi eu şi încet încet sunt din ce în ce mai puţin captiv în istorie.

Vara asta am planuri mari. Este vara mea cu Depeche Mode. O viaţă care devine brusc mai puţin secretă. Tel Aviv, Bucureşti, Budapesta şi Porto. Peace will come to me.

Tagged as: 2009, alegeri, depechemode, joacadeamine, muzică, urban, vise