Eu n-am multe politici bine înfipte în cap, dar cred că oamenii trebuie să se manifeste şi reprezinte singuri. Şi că şansele să schimbi ceva au legătură şi cu vizibilitatea individului, cel puţin până o să intrăm în normalitatea peisajului urban. Chiar dacă bestiarul social mai conţine sechele de gospogay (hibrid jurnalistic deloc plăcut auzului), eu tot cred că e loc şi de homosexuali cumsecade.

Nu că aş fi eu unul dintre ei, pentru că oricum aş pune problema, eu sunt încă deranjat de diverse comportamente de dulap şi de suporterii de diaspora care-şi frâng mâinile în diferenţe de fus orar mai mici sau mai mari. Orice mână de ajutor e salutară atâta vreme cât ambivalenţele de genul ‘of, of’ şi ‘ce fac gayii din România?’ nu coexistă cu lobbyul de la distanţă. Aş răspunde că gayii din Bucureşti sunt ocupaţi cu definirea unui lifestyle şi nu cred că sunt foarte departe de adevăr, orice înseamnă asta, chiar dacă se reduce la a testa următorul eşec de club gay din Bucureşti. Sau la a muta agăţatul de pe gayromeo.com pe Twitter. Unii dintre ei mai şi merg la marşul gay sau se implică în activităţi comunitare, dar după experienţa marşului de anul acesta nu-mi mai fac iluzii, o mână de oameni va fi întotdeauna o mână de oameni. Optimist cum sunt, îmi spun că la anul o să fim mai mulţi.

dsc00353-2

Mare parte din cunoscuţii mei gay au participat la paradă în faţa televizoarelor, şi asta numai dacă le-a permis programul, lucru cu care sunt 100% de acord, pentru că este mult mai igienic şi nici nu rişti mare lucru. Şi nici n-aveţi idee câte lucruri se pot întâmpla acasă! Ştiţi, probabil la fel de bine ca şi mine, că vizibilitatea şi revendicările de drepturi nu acolo încep. Dar şi asta este perfect ok, pentru că la un moment dat drepturile o să fie atât de tangibile încât o să poată fi trimise prin DHL acasă. Civismul gay este extraordinar de dezvoltat, dar se manifestă prin vicariatul hetero de participare la marş. Mie mi-a plăcut maxim, dar era mai cool dacă erau şi mai mulţi oameni.

Eu rămân la părerea mea că trebuie să fii acolo. Şi poate mai important, că acelaşi marş gay, la fel de zâmbitor, la fel de deschis şi sincer, trebuie să îl faci în fiecare zi. Cu mândria de a fi tu însuţi şi nu o creaţie media în buzunar şi mişcându-te pe aceleaşi ritmuri dansabile, fix până în clipa în care riscul să fii luat drept ce nu eşti dispare. Şi până când ai lăsat şi tu acasă ultimele sechele hetero şi te-ai instalat gay în viaţa celor dragi.

Despre marş au scris sau pozat drăguţ Gramo, Monsoux, Ariel, Oanamarrria, Nadaella, Femeia simplă şi Gargarita. Eu am încercat să scriu despre asta din mai multe perspective tabu.ro, moxow.es, botesteanu.nu şi gaypride.ro împreună cu Robert. Linkurile o să le adaug când devin disponibile.