Eu n-am multe politici bine înfipte în cap, dar cred că oamenii trebuie să se manifeste şi reprezinte singuri. Şi că şansele să schimbi ceva au legătură şi cu vizibilitatea individului, cel puţin până o să intrăm în normalitatea peisajului urban. Chiar dacă bestiarul social mai conţine sechele de gospogay (hibrid jurnalistic deloc plăcut auzului), eu tot cred că e loc şi de homosexuali cumsecade.
Nu că aş fi eu unul dintre ei, pentru că oricum aş pune problema, eu sunt încă deranjat de diverse comportamente de dulap şi de suporterii de diaspora care-şi frâng mâinile în diferenţe de fus orar mai mici sau mai mari. Orice mână de ajutor e salutară atâta vreme cât ambivalenţele de genul ‘of, of’ şi ‘ce fac gayii din România?’ nu coexistă cu lobbyul de la distanţă. Aş răspunde că gayii din Bucureşti sunt ocupaţi cu definirea unui lifestyle şi nu cred că sunt foarte departe de adevăr, orice înseamnă asta, chiar dacă se reduce la a testa următorul eşec de club gay din Bucureşti. Sau la a muta agăţatul de pe gayromeo.com pe Twitter. Unii dintre ei mai şi merg la marşul gay sau se implică în activităţi comunitare, dar după experienţa marşului de anul acesta nu-mi mai fac iluzii, o mână de oameni va fi întotdeauna o mână de oameni. Optimist cum sunt, îmi spun că la anul o să fim mai mulţi.
Mare parte din cunoscuţii mei gay au participat la paradă în faţa televizoarelor, şi asta numai dacă le-a permis programul, lucru cu care sunt 100% de acord, pentru că este mult mai igienic şi nici nu rişti mare lucru. Şi nici n-aveţi idee câte lucruri se pot întâmpla acasă! Ştiţi, probabil la fel de bine ca şi mine, că vizibilitatea şi revendicările de drepturi nu acolo încep. Dar şi asta este perfect ok, pentru că la un moment dat drepturile o să fie atât de tangibile încât o să poată fi trimise prin DHL acasă. Civismul gay este extraordinar de dezvoltat, dar se manifestă prin vicariatul hetero de participare la marş. Mie mi-a plăcut maxim, dar era mai cool dacă erau şi mai mulţi oameni.
Eu rămân la părerea mea că trebuie să fii acolo. Şi poate mai important, că acelaşi marş gay, la fel de zâmbitor, la fel de deschis şi sincer, trebuie să îl faci în fiecare zi. Cu mândria de a fi tu însuţi şi nu o creaţie media în buzunar şi mişcându-te pe aceleaşi ritmuri dansabile, fix până în clipa în care riscul să fii luat drept ce nu eşti dispare. Şi până când ai lăsat şi tu acasă ultimele sechele hetero şi te-ai instalat gay în viaţa celor dragi.
Despre marş au scris sau pozat drăguţ Gramo, Monsoux, Ariel, Oanamarrria, Nadaella, Femeia simplă şi Gargarita. Eu am încercat să scriu despre asta din mai multe perspective tabu.ro, moxow.es, botesteanu.nu şi gaypride.ro împreună cu Robert. Linkurile o să le adaug când devin disponibile.
{ 11 comments… read them below or add one }
Sunt foarte de acord ca “trebuie sa fii acolo”, chiar daca prezenta la mars iti poate provoca neplaceri.
De exemplu, chiar azi de dimineata am avut o discutie foarte neplacuta cu tatal meu, care m-a vazut la gayfest, la televizor sau pe ceva site, si m-a luat la rost. Ca ce am cautat acolo, ca nu mai intelege ce se intampla cu mine. Ce? Voiam sa fiu si eu injurata si batjocorita impreuna cu oamenii aia neaparat?
Si i-am spus ca da, daca unii oameni nu pot avea aceleasi drepturi ca si mine, si trebuie sa trec prin asta ca ei sa le poata avea, nimic nu mi se pare un sacrificiu prea mare. Bine, nu i-am mai zis ca luptam, de fapt, si pentru drepturile mele ca bisexuala, ca asta mai lipsea. Asta i-o voi tranti data viitoare, poate. A fost de ajuns pentru o singura zi.
Si i-am mai spus ca imi pare rau, dar copiii nu pot fi intotdeauna ca parintii lor, si nici nu trebuie sa fie asa. Si ar fi minunat daca toti parintii ar putea pricepe asta, odata pentru totdeauna.
A, ca sa nu mai spun ca, la varsta pe care o am, mi se pare incredibil sa fiu luata la rost pentru actiunile mele. Ma enerveaza la culme cum parintii au impresia ca au drepturi totale asupra modului in care iti desfasori viata, chiar si cand esti om in toata firea.
Si cam atat. Sa nu deviem de la subiect. :)
Octavian, esti nedrept in mare masura. Tu traiesti intr-un mediu privilegiat in care este foarte usor sa fii out si sa ai un gaypride parade zilnic. Dar nu este la toata lumea asa. Mediu privilegiat, zic, in masura in care tu ti-ai depasit si niste limite si niste frici legate de identitatea ta – in cazul in care le-ai avut vreodata. Dar stii bine ca nu suntem toti la fel de igienici… nu trebuie sa fii atat de taios, fii ca mine, plin de speranta ca toti poponarii o sa se vindece de frici si o sa iasa in strada in anii urmatori :D
@oanamarrria: eu pe tine te admir ca ai facut asta, stiind la ce te expui. si ca ai avut o replica in momentul in care ai fost pusa in fata faptului implinit. si cred ca momentele astea sunt mai productive decat marsul in sine. daca nu as fi fost gay, si as fi avut prieteni gay, cu siguranta as fi fost la mars. si as fi profitat de discutiile de dupa, despre ce cautai pe acolo si de ce te expui asa pentru a mai netezi o cale sau a sugera un mod de gandire pro-gay. Uneori chiar functioneaza. Nu am exemple numai in familie, dar si in cercul meu de prieteni. Uneori lumea trebuie sa invete cine sunt membrii comunitatii lgbt inainte sa-si formuleze o parere, ca sa nu zic ca intotdeauna (pentru ca nici in cazul in care premiza e una pozitiva nu pica bine in lipsa de cunoastere directa)…
@definitia barbatului: nu pot sa fiu de acord cu tine. dintr-un singur motiv, nu cred ca mediul meu este intr-adevar privilegiat. daca azi trebuie sa dau mai putine explicatii si am mai putine probleme de a ma afisa in locul x cu persoana y sau a vorbi despre relatiile mele este din cauza ca dialogul a inceput cu mult timp in urma. nu spun ca oamenii cu care ma confrunt periodic sau constant sunt mai mult sau mai putin deschisi la minte decat cei care se afla in ambientul altcuiva. dar mediul despre care vorbesti tu, privilegiat sau nu, mi l-am creat singur, ca oricare altul dintre noi. mi se pare indoielnic sa spui ca parintii mei sunt/au fost altfel decat oricare parinti, sau colegii de job sau prietenii… nu, cred ca fiecare isi gaseste locul acolo unde trebuie si cand trebuie, asta se cheama viata sociala. si daca nu esti intr-un mediu prielnic adevaratului tau de a fi, este momentul sa schimbi ceva, nu sa traiesti in teroare sau in ipocrizie. asta e parerea mea. si nu cred ca mi-as fi schimbat-o daca parintii nu m-ar fi acceptat sau daca as fi avut dificultati la job sau oriunde altundeva.
xoxo
O.
Ok… si apoi, nu inteleg asta cu gayul de diaspora. Adica inteleg, inteleg faptul ca ei traiesc altceva acum, dar interesul lor nu este diferit de cel al televiziunilor internationale. Au dreptul sa interpreteze gresit sau corect ce se intampla in tara, pana la urma diaspora nu este decat o alta oglinda in targul de oglinzi. dar, Octavian, n-are sens sa vezi lucrurile asa. Inteleg daca te deranjeaza faptul ca judeca uneori ce se intampla, sau se comporta ca telespectatorii de soap si ar vrea sa se intample lucrurile mai repede in Romania, cu asta sunt si eu total de acord, ca nu respecta regula input egal zero, output egal mai mic sau egal cu zero. Daca ar pune osul realmente la treaba, daca ar scrie motiuni, daca ar crea parteneriate cu organizatiile lor locale, daca ar veni la mars ca sa ofere un exemplu, atunci le-as strange mana si le-as spune bine ati venit. Dar altfel, nu.
Dar exista si gayul roman de diaspora care incearca sa scrie numai si numai despre traiul lui in noua lui tara si in noile conditii pe care le-a ales. Despre ala ai ceva de comentat?
Si inteleg si partea in care spui ca o mana de ajutor este salutara, este drept. Dar mana aia de ajutor trebuie sa fie o mana, nu? Nu niste cuvinte aruncate pe un blog sau mai stiu eu ce despre nemultumirea de a proveni dintr-o tara care nu acorda drepturi gay-lor si in care lucrurile se misca teribil de incet.
@definitia barbatului: pe scurt: nu, impotriva ultimei categorii chiar nu am nimic de comentat. doar sa mi-i arati si mie.
Nici eu n-am inteles prea bine partea cu gayii din diaspora si eram curios care e de fapt punctul tau de vedere, Octavian.
definitia barbatului: nu ai dreptate in legatura cu gay- i straini. In tzara asta (si eu am motive sa stiu, sint membra fondatoare Accept), o MULTIME de gay americani, canadieni si vest europeni au facut eforturi ENORME pentru noi=voi (eu sint straight), incepind din 1993-1994. Primul studiu ever despre homosexualitate l-a scris Scott Long, in anii ’90, dupa ce a batut toata tzara, i-a vizitat pe toti cei care erau inchisi pe baza articlolului 200 din Codul Penal (daca stii ce e aia, ca nu stiu ce virsta ai). Si a mai facut-o si pe banii lui, refuzind orice ajutor financiar de la organizatia mea (APADOR-CH). Nu va zic cum i se vorbea si cum era sicanat in puscarii si birouri de procuratura, all over.
Prima conferintza gay, noiembrie 1995, facuta de 3-4 oameni, dintre care in principal americanul Michael Holscher, care, impreuna cu mine, a primit IN MINA $ 5,000 de la Jan DeRoy, primul secretar al ambasadei Olandei, bani pt. conferintza de la Min. Externe Olandez. Caci eram un grup informal si nu aveam cont in banca, asa ca am primit banii cash. Toti ambasadorii Olandei, ai Suediei, care ne-au sustzinu TOT timpul, pe fatza si prin diverse canale.
Acum imi dau seama ca as sta sa scriu o saptamina chestiile astea si nu e cazul.
Mai bine sa ne vedem la Accept si sa va povestim, sa nu mai spuneti copilarii despre chestii pe care nu le cunoastetzi! Cu voia gazdei, bineintzeles.
@Pinocchio: sa spunem intr-un mod foarte elegant ca mi se pare jignitor intr-o oarecare masura sa dau peste conversatii purtate in comentarii amuzante lasate lunea si de ofuri exprimate referitoare la situatii la care persoanele respective aleg sa nu mai participe. Unele intrebari sunt chiar neavenite, gen cea mentionata in post. Si nu cred ca trebuie sa continuam discutia asta :)
@vera: bine te-am regasit! eu stiu lucrurile mentionate de tine, si referirea pe care o faceam era la cu totul si cu totul alta categorie, genul retoric. de care, banuiesc, nici tu nu ai fost ocolita.
@vera: cu acceptul tau, da, as vrea sa vorbim. nu, intr-adevar, am fost ferit de a-mi suprapune viata sexuala cu articolul 200, in consecinta sunt multe lucruri pe care nu le cunosc. cele pe care mi le descrii tu trebuie sa intre intr-o buna zi intr-o carte de istorie a miscarii gay din romania, si una cu final fericit. vad ca Octavian ti-a raspuns deja, si anume ca referintele si exemplele de gay de diaspora sunt la ceea ce numeste Octavian ‘retorica’ si cred ca si tu ai un gust amar in privinta asta. Cu alte cuvinte vorbe si nu fapte. Eu nu astept sa-mi faca nimeni treaba, dar nefiind implicat in niciun ONG ma descurc si eu cum pot, dand un exemplu pozitiv celor din jurul meu – neuitand totodata sa fiu gay. Stiu ca Octavian mai scoate din cand in cand sexul din ecuatie, eu nu. Cei care ma accepta nu ma accepta numai pentru ca sunt eu Gigel si zambesc frumos, ci si pentru ca sunt constienti de nevoile mele sexuale si de felul in care se manifesta (stai linistita, nu fac nimanui rau).
Intrebarea, nedumerirea, si lipsa de intelegere la ce a scris Octavian la mine se manifestau toata intr-un singur punct: de ce acele personaje care exceleaza retoric nu cauta vreo organizatie, vreun fond, vreo chestie funny gen cor sau turneu de tenis pe acolo unde locuiesc care sa provina din comunitatea gay si sa le aduca si pe la noi. Daca vin tenismeni cehi eu sunt primul care ii gazduieste, pe toti :D Lasand gluma, zic ca sa sa deplangi situatia gaylor din Romania si sa nu faci nimic cand tu te-ai departajat de situatia asta este putin cu dus si intors. Risti sa acuzi sau risti sa terfelesti orgolii cum e cel al lui Octavian (sorry bro, dar trebuia sa o spun), care vorbesc cu oamenii, ii conving de lucruri bune si fac lucruri dragute in general pentru cei din jur si nu numai. Nu numai prin ce a facut cu Robert pe gaypride.ro, dar si prin faptul ca in blogul sau nu lasa loc la echivoc si pune un punct pe i atunci cand trebuie. In plus, stiu sigur asta, exista o mana de oameni (probabil aceeasi mana de oameni pe care O. o mentiona ca fiind participanti la mars) care este gata sa faca lucruri si le face atunci cand are ocazia. Citeam pe blogul lui Wannabegay ceva despre eroi: da, fie, nu cred ca sunt eroi, dar sunt oamenii care conving. Care nu uita sa fie gay si raman aici, chiar daca viata lor ar fi net mai buna in alta parte, si majoritatea, crede-ma, au cum sa ajunga in alta parte. Dar pana nu ne luptam cu ceva, cred ca n-are rost.
Stiu ca m-am intins mai mult decat tot postul si cometnariile de pana acum la un loc, dar unele lucruri trebuie zise. Nu sunt eu cel mai in masura sa fac asta, dar daca azi sunt suparat pe ceva, sunt suparat pe cei care nu au venit la mars, si pe cei care nevenind si-au exprimat parerea, in speta negativ.
@definitia barbatului: stiu ca ma urasti acum ca nu ti-am raspuns nici la telefon si nu ti-am aprobat comentariul, asa e cand esti in trafic si 3g-ul te lasa balta. eu iti multumesc ca te zbati (cred ca asta e cuvantul) si ma bucur ca vrei sa o cunosti pe Vera, eu am avut ocazia sa discut cu dumneaei in urma cu 10 ani si te asigur ca este o femeie extraordinara.
Eu consider discutia asta incheiata (era din momentul in care am scris postul), cine doreste sa o continue o poate face in privat folosind formularul de contact, la acest post nu mai aprob comentarii. Multumesc de intelegere.