Joacadeamine

9 răspunsuri la “Povestea asta va începe în fix cinci minute”

1. Annamari
   May 26th, 2009 at 3:58 am

   

   Mergea cu paşi mărunți, grăbiţi, fără să-şi întoarcă privirea. Era grăbită, că doar venise în oraș cu treburi și nu ca să caște ochii pe la vitrine. Şi aşa o supăra orașul, fără să se ma uite în jur la mizerie şi la indiferenţa şi nesimțirea unora. Dar venise, venise pentru nunta nepotului, băiatul fetei, a celei mari.

   A încremenit într-o clipită. Nu, nu o înşelau ochii, chiar era un buchet de mireasă. Abanonat în fața unei vitrine. O vitrină în care erau poze cu oameni din aceia. Gurile rele spuneau şi despre Ieronim al ei că ar fi dintr’aceia. Gurile rele, ce altă treabă au? Dacă băiatul nu s-a însurat, atunci e musai…Şi ce mult şi-a dorit să-l vadă însurat, la casa lui. Că un băiat au avut. Părintele, Dumnezeu să-l odihnească, asta a tot sperat, că-l cunună şi pe fecior în biserica nouă, de-a construit-o el. Că Ieronim al ei era băiat bun, muncitor. Mereu i-a ajutat şi şi-a ajutat surorile. După ce a plecat a trimis bani şi lucruri. Şi de cum s-a putut a venit în vizită, chiar şi pe vremea lu’… Când mulţi nu veneau, le era frică. I-o fost frică şi lui, dar le spunea ca îi e mai mult drag şi dor decât frică.Ce soț bun ar fi fost…

   Încet şi-a împreunat mâinile şi şi-a plecat capul în rugăciune. N-a mai plâns, că pentru durerea asta îşi irosise lacrimile. O durea, că uite şi să fi fost unul dintr’aceia tot ar fi putut să aibă un partner, chiar un soț. A văzut ea la televizor că în America se cunună şi la biserică.O durea pentru că nimic nu ar fi putut fi mai rău decât că acu’ e bolnav şi o să moară singur, printre străini.
   Total Comments by Annamari: 111

2. naked
   May 26th, 2009 at 10:33 am

   

   se trezise ca de obicei cind s-au aprins luminile vitrinei. s-a intins sa-si netezeasca musculatura bratelor si sa invie desenele care-i parcurgeau pectoralii. privi in jur si nu vazu nicio schimbare. bijuteriile care-l inconjurau erau la locul lor, aceleasi de o saptamina. poate le schimba azi, isi zise, mi s-a acrit de ele. dar hei, tot o duc mai bine ca dorian, desi impartasim mai mult sau mai putin aceeasi soarta.

   inainte ca strada sa se populeze, mai facu citeva exercitii de dezmortire, stiind ca pe parcursul zilei nu va putea sa se clinteasca. orice privire il atintea, il reda inert, nici macar privirea n-o mai putea roti. si asta il frustra putin, treceau zilnic prin fata lui cel putin 2-3 personaje demne de sucit gitul. brusc, se trezi neclintit si vazu periferal fiinta care il deranja. extrem de neobisnuit, isi zise, asemenea creatura nu s-a oprit in fata vitrinei mele de lux de cind m-au pus aici. cei care poposeau in fata lui aveau o alura sofisticata si il hraneau cu priviri aruncate pe furis, prefacindu-se ca sint interasati de ceasuri. isi lua din energia lor, din scurtele fioruri pe care le provoca. fiinta asta murdara si seaca nu avea ce sa-i dea. simti ca se sufoca dar si plaminii ii avea inclestati in hirtie. daca nu avea sa plece curind din fata lui, incepea sa-l doara frumusetea. insuportabila usuratate a hirtiei avea sa il mototoleasca. creponat, urma sa moara. fiinta, insa, lua florile abandonate de vreun tinar care asteptase destule sferturi academice intilnirea cu potentiala pretendenta la numele lui, si isi facu socoteala ca le va vinde pina la prinz. fara sa-i arunce o privire, decise sa ramina in fata magazinului pretios asteptind clientii bogati.
   Total Comments by naked: 37

3. kiddo
   May 26th, 2009 at 11:50 am

   

   Asa cum de ani de zile venea in oras sa isi vanda marfa, si azi parea a fi o zi ca oricare alta. Vecina si asa-zisa ei prietena, ca de obicei, era mai mult decat nerabdatoare sa
   faca schimb de informatii despre copiii lor:
   - A mea a inceput sa iasa cu baiatu’ la vice, de vreo saptamana. Se intalnesc aproape zilnic, si uneori el trece pe la mine la taraba si intreaba de ea. E foarte
   cumsecade.
   - Am vazuuut vecina, am vazut. Da, e un baiat deosebit. Eu il stiu de cand era mic…
   - Se juca cu Florica mea,inainte cand erau ei mici, dar de multe ori s-au si certat si s-au si batut. Ei ce sa-i faci, asa-s copiii. Da’ nu zic ca nici a mea nu era baietoasa destul,
   ca taica-sau venea la mine saptamanal sa se planga de fiica-mea. Zicea ca asa fata nu a vazut, ca e diavol. Da’ uite ca s-a facut mare si invata la facultate…pai noi
   pentru ce tremuram in frig sa vindem marfa? Nu pentru ei, sa se faca mari, sa isi faca rostul?
   -Asa-i vecina, deh, eu nu tremur pentru Mihai al meu? Si pentru barbatu-meu, ca-i bolnav ca vai de el…?
   -Dar stii ce am auzit de la Maria?
   -Care Maria?
   -Maria sor-sa lu Dan…
   -Ce ti-a zis?
   -Pai mi-a zis ca Dan i-a spus ei ca ii place de fiica-mea, si ca i-ar placea sa o vada nevasta in curte la ei, ca i-ar face casa din aia ca aici la oras, cu camere
   in pod si cu geamuri termopan, si cu aer conditionat…Si ca ar vrea doi-trei copii si sa-i creasca la oras, cu conditii.
   -Daca au bani vecina…Si daca ii place…Sa fie intr-un ceas bun, ce sa zic…?
   -Da…si colega asta a ei de camera, o stii nu?
   -Da, da, a venit si ea pe la dumneata de cateva ori parca…Irina o cheama, nu?
   -Da, ea. Vai ce scorpie de om e, vecina…Am impresia ca e invidioasa pe fiica-mea, ca s-a imprietenit cu baiatu la vice. Nu s-a aratat prea bucuroasa ca Maria
   e aproape sa se marite…ori e invidioasa, ori e geloasa, nu stiu…
   -Ce sa le faci…asa or fi fetele astea noi. Noi eram altfel cand eram ca ele…Lumea se schimba, vecina…
   Ajungand la tarabele lor au descarcat marfa si si-au pus preturile. Peste noapte multe legume au degerat, s-au zbarcit… “Nu le-ar mai manca nici porcii”, ar zice ele.
   -Vecina, mie mi-au degerat niste cartofi, ii arunc; eu le cresc preturile cu trei mii de lei macar.
   -Si mie, atunci cresc si eu pretu’ tot cu atata.
   Se pare ca desi erau cu educatie modesta, anii in care vandusera impreuna tone de alimente de la tara de-a lungul timpului le invatasera cateva principii…Primul ar fi ca atunci cand un lucru nu se gaseste sau este rar, valoarea lui creste. Al doilea ar fi ca atunci cand stabilesc un pret pe alimente, si o fac la fel, cumparatorii nu fac diferente si toata lumea pleaca acasa multumita, cu marfa vanduta la pretul cerut de ei. Daca toti au acelasi pret…de unde sa cumpere mai ieftin?
   Pe la orele pranzului, si-a incredintat marfa vecinei pentru a merge sa-si ia placinta zilnica. Trebuia traversat bulevardul pentru a ajunge la patiserie, o distanta considerabila mai ales ca ii lua destul timp. In timp ce se ferea de masinile care goneau pe asfalt, a zarit doua chipuri cunoscute pe trotuarul spre care se indrepta.
   Fata vecinei si colega ei de camera, cea invidioasa, mergeau tinandu-se de mana. Florica avea in maini un buchet de flori, asa cum poarta miresele, de parca ar fi urmat sa se casatoreasca.Pana sa ajunga ea, ele si-au grabit pasii. Oare de ce ? Si ce frumos ii statea cu florile in mana, ar fi vrut sa o vada in rochie de mireasa poate. Si de ce mai incolo era buchetul asezat pe o vitrina, abandonat, dupa ce fetele, aparute ca prin mister, se despartisera? De ce a refuzat buchetul de flori, primit cu sinceritate din partea colegei ei de camera?
   S-a dus sa vada buchetul de pe vitrina, asezat in vant, oare ce avea buchetul defect de nu l-a primit? Era chiar frumos si parca se zgribulea din cauza frigului, dupa ce iesise din bratele calde ale fetei. I-a fost intr-un fel mila de bietul buchet, cat de frumos era si totusi aruncat si abandonat…
   Totusi asta ar insemna ca nu vrea sa se marite cu Dan…Poate umbla cu Dan doar ca sa se ascunda si sa isi faca un trai mai bun, sa nu ajunga sa vanda legume
   pe frig si pe arsita, ca mama ei.
   Si ce daca iubirea asta a ei, neaosa, este mai rara si lumea se uita stramb la ea? Asa e lumea, rea,asa a venit lumea pe lume, rea, asa se va duce… Nu e la fel ca la ea
   in taraba, ca atunci cand rosiile se gasesc mai rar, nu le creste valoarea si nu le creste si pretul? Si nu tot lumea o cumpara mai atent, chibzuindu-si mai bine banul?
   Ea de ce nu isi apreciaza iubirea rara si sincera? De ce se ascunde?

   Poate ca Florica a vrut ca si buchetul sa se simta abandonat cum s-a simtit si ea atunci cand Ioana, singura fiinta de care ii placea din tot sufletul, colega ei din liceu
   cu care a descoperit prima oara mugurii si nectarul iubirii dintre fete, nu a vrut sa ii auda declaratiile de dragoste, zicand ca asa ceva nu se poate.

   “Ramai in frig, buchet frumos, sa te ofileasca vantul…”
   Total Comment by kiddo: 1

4. weebzam
   May 26th, 2009 at 3:17 pm

   

   nu pot sa ma hotarasc:

   1.
   “Astea-s pentru mine?”
   “Da. Stiu ca nu-s nici bani, nici mancare, dar tocmai asta le face speciale. E ziua ta azi, nu?”
   “Nu…”
   “Ziua ta e in fiecare zi. Asa la zici trecatorilor, nu? Ca sa scoata portofelul? Oricum, nu conteaza.”
   “Pai nu mai stiu ce sa le zic. Nu se opreste nimeni daca le zic ca am 74 de ani si-s aproape oarba, nu vezi?”
   “Ei, na, doar nu ti-e rusine de mine acum. Faci ce trebuie sa faci. Ca si mine. Ne stim de atata timp, nu? Cu cine dormi tu noaptea, nu cu mine?”
   “Arati bine azi. Ti-ai facut ceva la par?”
   “Mamaie, chiar ca esti oarba: sunt o poza.”
   “Si cum de vorbesti cu mine?”
   “Esti singura mea prietena. Ai fost o femeie frumoasa. E ziua ta in fiecare zi. Meriti mai mult decat bani: flori. Te rog, nu le vinde, sunt de la mine. La multi ani!”
   “Sa te ajute dumnezeu, frumosule!”
   “Sa traiesti, mamaie.”
   —
   in gand: “poate cu o bariera de [crini] intre putoarea ta si gaultier-ul meu mai traim si noi…”

   2.
   Din toata liota de copii si nepoti pe care-i crescuse jumatate din viata ei, cel mai drag ii fusese Petru. Un copil cuminte si tacut, nu cel mai istet, dar frumos ca un sfant si foarte saritor. Cam prea timid pentru binele lui, pana la varsta de 18 ani nu avusese nicio prietena. Iesea regulat cu cainele pe plaja, il lasa in legea lui, iar el ramanea cu ochii pe linia orizontului cu orele. Daca nu l-ar fi adus cainele acasa, ar fi dorit pe plaja.
   La 20 de ani a disparut de acasa. Dupa doi ani, cand il credea mort, a aflat ca s-a inrolat in Legiunea Straina. Apoi chelner pe o croaziera de bogatani. Apoi iar a disparut.
   Dupa alti 3 ani, o matusa de la Paris l-a recunoscut intr-o revista pozand pentru o firma cu nume complicat si i-a dat de veste si ei. I-a scris pe adresa revistei incercand sa afle ce mai face. Era totusi bunica lui, iar parinti nu mai avea de ceva timp deja.
   Nu a primit raspuns.
   Matusa din Paris o tinea la curent cu ce afla despre el din ziarele de scandal. Se pare ca era bogat mai nou. Invartea femeile si masinile ca pe cartofi. Devenise mai inchis in el decat inainte, se batea des cu paparazzi, n-ai fi putut spune cine pe cine vaneaza.
   Apoi ultima stire: o bataie in Pigalle, o sticla in plina fata, apoi picioarele in stomac si in piept. Apoi nimic. Inmormantarea urma sa aiba loc peste 3 zile, nu indeajuns timp pentru ea sa faca rost de bani si sa ajunga.
   Ajunse peste 4 zile. Umbla cu florile in mana zaluda pe strazi cautand..nici ea nu stia ce. Isi dadu seama ce cauta abia cand il gasi. Frumos cum il stia, mult mai matur, plin de tatuaje, imbracat in marinar (desi era mai mult dezbracat), intr-o vitrina. Avea o privire aroganta si piezisa, nu se uita la ea. Nu se uita de rusine sau de scarba? Nu mai conta. Acum era Pierre, nu Petru.
   Laa florile si se intoarse acasa.
   Total Comments by weebzam: 16

5. Timpul invertit « Din jurnalul unei gospodine ratate
   May 27th, 2009 at 8:54 am

   

   [...] Timpul invertit Categorisit la Lepse luate de una singura — madelin @ 08:54 O poveste dintr-o fotografie, pentru Octavian [...]

6. In afara contextului
   May 28th, 2009 at 11:47 am

   

   poveste in 5 minute…

   Scosese o bancnotă de 50 de lei cu care să cumpere florile. Plănuia să o întrebe despre ea, în primul rând numele, pentru că femeile astea cu capul acoperit de câte o basma, neagră de cele mai multe ori, cu fuste din stofă grea şi ciorapi …

7. Cosmin
   May 28th, 2009 at 11:50 am

   

   Scosese o bancnotă de 50 de lei cu care să cumpere florile. Plănuia să o întrebe despre ea, în primul rând numele, pentru că femeile astea cu capul acoperit de câte o basma, neagră de cele mai multe ori, cu fuste din stofă grea şi ciorapi groşi, cu haine pline de ţărână uscată în cruste fine, cu pielea încreţită peste vene proemintente, cu danteluri ivite pe neaşteptate de sub o mânecă, şorţ sau guler aveau nume dintre cele mai frumoase, ca Anica, Zmaranda, Ruxandra sau Doiniţa. Ar fi întrebat-o de flori, cum se numesc, de care mai are în grădină, unde locuişte, despre familie şi ce făcuse în tinereţe. Întâlnise până atunci o aviatoare căreia i se luminaseră ochii, se îndreptase şi păruse mai înaltă decât el şi decât casele din jur când îi povestise de aventurile sale în toată lumea alături de frumosul ei aparat de zbor alb; Pescăruşul îl numeau ceilalţi dar ea Altair îl alinta în liniştea pustietăţii de deasupra norilor. Preotese, învăţătoare, pompieri şi o apropiată a casei regale sau simple ţărănci, toate aceste femei îl fascinau şi în acelaşi timp îi creau o dureroasă milă pe care deseori nu o deosebea de dragostea pentru propria lui bunică sau de admiraţia faţă de opusul său – un tânăr în faţă cu o femeie în vârstă.

   Între timp ea ar fi uitat să îi mai dea restul iar el ar fi plecat, cu inima apăsată, certându-se pentru că a crezut că banii aceia ar fi ajutat-o cu ceva, ruşinat că simţea automat că trebuie să o ajute, nemulţumit că nu a putut să stea mai mult timp să o asculte şi trist că nu o va mai vedea vreodată.

   - Ai 22 de ani fără câteva zile şi încă înveţi, îţi plac ştiinţele. Îţi place să citeşti şi, visător cum eşti, cauţi să te pui în locul fiecărui personaj, căutând viaţa care să ţi se potrivească. Ţi-e frică de oameni şi îi admiri pe fiecare în parte, pentru că nu ai găsit încă ce să le arăţi despre tine, nu ai cu ce să te compari faţă de ei. Te simţi gol şi încerci să te umpli cu trăsăturile celorlalţi. Vrei cel mai mult să iubeşti, te amăgeşti că dacă eşti iubit vei ajunge să răspunzi la fel şi îţi dai seama că astfel doar minţi şi te minţi. Florile astea albe sunt preferatele tale, le recunoşti acum că te-ai apropiat şi nu vrei nimic mai mult decât să fugi departe de aici, departe de adevărurile pe care le auzi din partea unei străine. Numai de ţi-ai putea mişca picioarele.

   Bătrâna tace câteva secunde, el nu face nicio mişcare. Încă fără să se întoarcă spre el, continuă:

   - Eşti cu un cap mai înalt ca mine, ai părul scurt, aproape blond sub soarele de mai, ochii ţi’s căprui şi frumuseţea lor uimeşte pe oricine când eşti zâmbitor. Câteva broboane de sudoare alunecă spre sprâncenele tale pronunţate şi mâinile, încărcate de aluniţe, mici şi fine, sunt acum crispate şi strânse peste bani. Mâinile tale şi atingerea lor – glasul începe să-i scadă, pronunţă mai rar şi mai lung iar el simte că e copleşită de amintiri şi începe să se destindă pe măsură ce ea vorbeşte. Atingerea ta… e mai plăcută decât cea a petalelor acestor flori, mai înviorătoare ca roua de sub care le-am cules şi mai puternică decât stropii ploii ce va începe curând. Vocea, numai de-aş auzi-o încă o dată, vibrează în ritm cu respiraţia mea şi e ca o mângâiere pentru gândurile mele de fiecare dată când îmi rosteşti în amintiri cuvintele acelea alese.

   - Şaizeci şi doi de ani au trecut de la ziua în care te-am cunoscut. Şaizeci şi doi şi toată viaţa mea. Mergeam printre porumbii din capătul grădinii, mă îndreptam spre vie în acea dimineaţă arsuroasă de vară. Soarele îmi încingea capul descoperit şi părul meu castaniu ondulat. Eram frumoasă atunci, mândreţea satului, fata cea mai admirată la dansurile din curtea şcolii de la sfârşitul săptămânii. Şi tânără! Mă îndrăgosteam în fiecare zi, râdeam şi plângeam şi toţi oamenii şi toţi copacii parcă erau ai mei şi eram fericită. Tinereţea e ca apa proaspăt scoasă din fântână, din care bei cu lăcomie şi întocmai ca aceasta îţi dai seama cât de minunată e abia după ce s-a încălzit şi a devenit sălcie. Bătea şi vântul în dimineaţa mea fericită şi aşa rece îmi înţepa faţa şi făcea foile de porumb să se agite şi să sfârâie lovindu-se între ele, tăindu-mi mâinile şi picioarele. Mai ştiu doar de huruitul greierilor ce-mi umplea auzul şi că pământul uscat era strâns în bulgări tari.

   - Te aşteptam ca şi acum în faţa acestei vitrine, stăteam uitându-mă la bărbatul acela dar fără să-l văd cu adevărat. Abia acum îi observ tatuajele. Te aşteptam pe tine şi nimic altceva nu mai conta. Doar tinereţea te poate face să gândeşti aşa tranşant, doar energia ei te poate îndruma spre o singură dorinţă şi te închide pentru ce e în afara acesteia. Ai ajuns parcă dintr-o dată şi totuşi nu îndeajuns de repede. Eram într-un zâmbet amândoi. Mie mi se tăiase respiraţia, zgomotul din jur se oprise iar oamenii nu mai treceau pe lângă mine, vântul se prăvălise în nori şi rămăseseşi doar tu, răsuflând greu, pieptul săltându-ţi sălbatic şi cu gura întredeschisă, nesătulă de aer şi incapabilă să rostească ceva. Ochii iţi erau extaziaţi, puteam simţi cum mă sorbi privindu-mă, cum şi pentru tine doar eu rămăsesm pe lume. Încurajare mai mare ca dorinţa cu care pulsai nu am mai găsit, nimic nu a putut egala golul în a trăi pe care îl puteam umple doar cu tine aproape.

   - Ţineai în mâini, strâns cum ţii acum banii, un buchet de margarete legat in dantelă albă. Era în toate privinţele asemănător cu cel pe care îl am acum dar mirosul aceluia nu poate fi astăzi egalat nici de un câmp întreg. Aveai mâinile încleştate pe el şi nu ştiu când i-ai dat drumul, cum a ajuns pe pervaz în exact locul în care se află acesta acum şi nici când ai străbătut cei câţiva paşi dintre noi şi m-ai cuprins între brate. M-ai strâns tare şi drăgăstos într-o combinaţie cum numai o îmbrăţişare mult aşteptată poate avea, m-ai ridicat uşor, m-ai învârtit şi ai alungat pământul de sub picioarele mele, pluteam în braţele tale printre frunze şi păsări, printre fluturi şi baloane, printre razele soarelui şi până peste nori. Dacă aş fi ştiut pe atunci aş fi crezut că m-ai îndepărtat de întreaga planetă şi că pluteam în spaţiul încărcat de stele şi că ne-am izbit de un soare atunci când m-ai sărutat. Şi am ars amândoi, am ars şi ne-am reaprins cu fiecare sărut, explodam în atingeri şi mângâieri şi eram incandescenţi în iubirea noastră, nimic nu se putea apropia de noi, nimeni nu ne putea privi ciocnirile orbitoare.

   - Am străbătut întregul oraş pârjolind vitrinele şi manechinele lor cu preţuri reduse, staţii de autobuz şi semafoare care se topeau pe verde în calea noastră, pubele şi chioşcuri de ziare ale căror vâlvătăi se împrăştiau la case şi blocuri. Ardeau toate şi nu au contenit cât timp am stat împreună. Zi şi noapte ne iubeam şi ne povesteam clipă cu clipă vieţile, ne spuneam clipă de clipă cât de îndrăgostiţi eram şi ne plănuiam clipă după clipă viitorul. Nu am dormit, nu am mâncat, nu aveam alte nevoi decât aceea de a fi împreună. Aveam cu noi buchetul de margarete, neschimbat de frumoase pentru că pe măsură ce se uscau alte şi alte flori creşteau din ele, mereu mai multe, mai mari şi mai parfumate.

   - După două săptămâni, ajunşi în scuarul central, în paradisul de flăcări pe care îl creasem din primărie, bănci, fântâni şi lămpi, m-ai cerut în căsătorie cu acel buchet. Dantela lui m-a învăluit într-o rochie albă ca spuma laptelui iar florile s-au legat într-o cunună pentru creştetul meu. Flăcările s-au stins în timp ce te sărutam de bărbat şi tu mă sărutai de femeie şi ce a rămas în urma lor au fost clădiri de cleştar, fântâni de briliante şi pavaje de sticlă. Ne-am găsit o gazdă pentru acea noapte, o femeie care ne-a făcut cadou de nuntă un ac pentru tine şi o papiotă roşie pentru mine. Ne-a lăsat singuri în dormitor şi m-ai avut de femeie iar eu pe tine de bărbat. Noaptea aceea…

   Nu se întorsese o clipă să îl privescă dar o simte cum tremură, mintea lui e goală şi stă blocat ţinând strâns banii, încordat de nodul din gât pe care, dacă s-ar detaşa o clipă, l-ar simţi legat de tremuratul vocii bătrânei.

   - M-au găsit după câteva ore plângând, reia femeia cu un lung oftat, prăvălită printre coceni, strângând papiota în mână. La scurt timp m-au casatorit si am avut şase copii. A murit întâi soţul, era un om bun şi l-am iubit, cu vinovăţia că îi reproşam în cel mai tainic gând că nu era tânărul cu ac. Pe rând au murit şi iubitele mele fete şi iubiţii mei băieţi. Am rămas într-o casă pustie cu un suflet pustiu, lipsit de speranţa că te voi reîntâlni şi sfărâmat de dor. Şaizeci şi doi de ani la zi şi astăzi am venit să-mi vând florile, pregătind ca de obicei un buchet asemenea celui pe care mi l-ai dăruit. Şi azi am ajuns în faţa vitrinei ăsteia care nu ştiu când a apărut şi am văzut că e la fel cum mi-o amintesc. Şi tu eşti la fel cum îmi amintesc dar ai venit cu alte gânduri, alte intenţii iar eu nu mai am douăzeci de ani. Şaizeci şi doi de ani şi încă îţi sunt mireasă dar tu nu îmi eşti bărbat. O rugăminte am doar. Să iei buchetul ăsta.

   Deşi i-au părut vorbele unei nebune, tânărul se apropie să ia buchetul de margarete, privind-o în continuare cum stă cu spatele la el, cu capul uşor plecat. Nu se aştepta ca femeia, fără să se întoarcă, să îl roage cu glasul sugrumat de lacrimi:

   - Strigă-mă pe nume! şi involuntar, fără să se gândească, fără să-şi controleze tonul rugător, exclamă şi el: Mixandra!

   Fuge apoi fără să mai ia buchetul, fără să se mai uite la ea, fără să ia seama de lacrimile ei necontenite, de floarea croşetată din aţă roşie pe care o strânge în mână, fără să ştie de fotograful care vede doar o scenă a contrastelor şi o imortalizează pe film.
   Total Comments by Cosmin: 85

8. Simina
   May 31st, 2009 at 11:07 pm

   

   Într-o primăvară geroasă și albă, Simina trece pe la florăria din colțul străzii, cumpără un buchet de narcise galbene și începe să dea târcoale casei, așteptând să se facă zece. A fost plecată la Londra, ieri s-a întors și a aflat că prietena ei născuse acum o lună. Ei îi plac foarte mult narcisele galbene. Pe la fără zece, Simina se oprește brusc, murmură ceva, se albește la față, aruncă florile pe pervazul lângă care se oprise și o ia la fugă.
   Florăreasa a fost mereu pe scăunel la colțul străzii și a văzut scena. Ba chiar a auzit ce a spus Simina înainte să fugă ”Nu se poate, sunt zece!”. ”Ei, cum să fie zece, se gândi ea, i-am dat nouă fire, nouă a zis, atâtea i-am dat. Sau i-oi fi dat zece?!” Așa că se îndreaptă spre pervaz să le mai numere o dată. Nu le ia în mână, le numără din ochi. ”Hiiii, sunt zece.” Și deodată aude o voce masculină de undeva de sus ”Sunt zece, e una în plus. Dă-mi-o mie.” Până să apuce să se dezmeticească florăreasa aude altă voce, mai gravă ”Nu, dă-mi-o mie”. Cei doi bărbați se uitau în jos de la fereastră spre buchetul de narcise. Erau goi și frumoși. Femeia închide ochii, își face cruce, scuipă-n sân și așteaptă să-și revină ”Doamne, Maica Domnului, am vedenii, aud voci… și beretele, beretele… ieri parcă, la știri… doi înecați, i-au găsit îmbrățisați la țărm, tocmai se întorseseră acasă, de pe mare, după zece luni.”
   Total Comment by Simina: 1

9. joacadeamine
   June 1st, 2009 at 6:49 am

   

   @Annamari, @naked, @kiddo, @weebzam, @Madelin, @cosmin, @Simina: va multumesc din suflet. Povestile astea au venit intr-un moment in care numai de asta aveam nevoie, de povesti. Va multumesc ca mi-ati spus povesti inainte de culcare :)

   xoxo

   O.