Anul trecut am făcut primul pas când am întrebat 'Al câtelea ex o să fiu?', dar asta nu este unica ocazie în care m-am asigurat că primul date este şi ultimul. Înainte să aflu că sunt un serial first dater, și că nu s-a inventat încă sistemul de măsurare a timpului prin care să estimez când o să merg la al doilea, aș vrea să știu dacă sunt singular sau există și alte persoane care au un trecut dubios de serial first daters și acum s-au vindecat.Literatura de self-help a fost scrisă pentru altcineva, iar eu chiar consider că nu sunt exagerat. Nu vreau decât să mă întâlnesc, atunci când am chef, cu persoane care au vârsta și greutatea de care știam eu, care nu mă fac să mă simt ca și cum aș fi ieșit cu o vedetă fugărită de paparazzi și care știu să vorbească frumos despre sine. Care sunt mai puțin împământenite în cultura f.a.n.t.a și nu mă pun la zid pentru că sunt out, pentru că țin dietă, pentru că prefer să vorbesc despre cărți și nu despre oamenii pe care îi cunosc și pentru că nu o să spun niciodată că îmi place ceea ce nu-mi place. Și când sunt eu docil și tac din gură, oricum nu mă mai caută el. Numele meu este Octavian și de obicei nu ajung la al doilea date. Așa, acum este rândul vostru.
Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te!
Previous post: Îmi amintești de o carte pe care n-am citit-o încă
Next post: Hoțul coronar































































































































{ 26 comments… read them below or add one }
Măi… este greu. Cel puţin dacă vorbim de LGBT. Mereu o să fim ex-ul cuiva. Aici e’ buba! Bună dimineaţa şi ţie :)
numele meu este jane (in acest mediu virtual) si la cat de putine date-uri merg, nici macar nu am ajuns sa-mi formez un pattern. ceea ce pe mine ma incanta. :)
Nu te poti asigura ca primul date este si ultimul.
Insa va vorbesti despre carti inca de la primul date….este un pic cam fortat.Poti avea discutii interesante pe teme cunoscute de amandoi.Altfel risti sa-l agasezi cu stiinta si priceperea ta.Poate sa considere ca fugi de tine ascunzandu-te in spatele cartilor.
La primul date intereseaza cine este si cine esti.Deci nu poti sa taci la primul date.Important este sa nu-ti faci iluzii la primul date.Este un fapt divers nu o pierdere de timp.
numele meu este wannabegay si adoram (inainte de casatorie) sa merg la date-uri. numai first date-uri… am avut un singur second date in viata mea: si l-am luat de sot…:D asa ca de multe ori second date-urile pot fi periculoase… acum tratand problema putin mai serios: eu am avut date-uri numai in romania (o singura exceptie: la paris am avut “acele” first si second date-uri), deci nu as putea sti cam care sunt procedeele de seductie “occidentale”… as vrea sa banuiesc ca sunt ceva mai evoluate fata de ce se-ntampla la noi. fara gayromeo, fara “cultura fanta”, fara wc-uri publice, fara interdictii la “anumite intrebari” (incomode, care ar putea sa-i faca outingul cuiva-cica), fara paranoia. nu stiu daca e asa. stiu insa ca mi-am cunoscut sotul la paris, la scoala. eram colegi, studiam impreuna, mergeam sa vizitam muzee impreuna, mancam pizza pe malul senei, pana intr-o zi cand ne-am trezit la un “real date”… totul a fost extrem de natural, fara informatii inutile (-pentru mine, cel putin-de cat o ai, avp, ai loc, apreciez discretia) si fara sex la primul date (a fost, totusi, un sarut)… problema in romania (si sunt sigur ca si in alte locuri) homosexualitatea inca se defineste prin obscuritate si clandestinitate. felul in care relationeaza/comunica homosexualii romani este artificial si frizeaza absurdul uneori.
p.s.: nu vreau sa fac apologia occidentului. homofobia este un fenomen si in franta si in sua. in franta m-am trezit adeseori fiind fluierat (si probabil injurat) pe strada, la nord de saint denis si in montmartre. in sua homosexualitatea inca este un tabu, iar crimele impotriva gay-ilor sunt o dovada.
Parca as prefera un singur date, decat 2-3 luni de “relatie”, ca dupa aceea sa nici nu mai vreau sa vad persoana respectiva :)
Buna ziua! Numele meu este Xti si sunt un serial first-dater. Ori nu stiu sa ii aleg, ori ii sperii cu personalitatea mea “debordanta” inca de la primul date. Anyways, as dori sa aplic la acest Club. Where do I sign?
eu nu am avut niciodata o intalnire … se pune ?
M-am mai gandit: cred ca o sa ajungi la un second, third, fourth etc date cand persoana cu care o sa iesi o sa stie sa te aprecieze asa cum trebuie :) Asa ca nu iti face probleme, it’s not you, it’s them. Si, in plus, de ce sa iti doresti sa mergi la un second date cu cineva care clar nu merita un tip asa special ca tine, huh? :) >:D<
hmmm… dar care first/single date-uri sunt mai nereusite? alea la care nu mai vrei tu continuare sau cele la care nu mai vrea el ? asupra acestei teme nu m-am decis :) .
daca sunt intentii serioase nu iti cere sa va vedeti a doua zi…discutati pe net, la telefon, va sunati cateva zile si asa vezi cat de entuziasmat este cand il suni…etc. Din experienta mea 99% din oamenii care iti cer sa va vedeti inca din seara in care v-ati cunoscut (pe net) sau a doua zi imediat, vor numai sex. Ok se pot lega relatii frumoase si plecand numai de la sex…nu neg asta…dar daca tu mergi sa va vedeti si ai in gand ca vrei ceva mai mult decat sex in timp ce el vrea numai sex….cineva se simte dezamagit. Deci e important sa fii sigur de ceea ce vrei si cu timpul vei ajunge sa simti daca sunteti pe aceeasi unda inca de la inceputuri.
Eu stiu experientele fratelui meu, care are ani de zile de first date-uri la activ, cu pauzele de rigoare si de disperare (si, dupa ce am auzit multe relatari si am dat multe sfaturi, am inteles clar ca there’s nothing wrong with him, there’s something wrong with them). E perfect normal sa discuti despre carti :) la prima intalnire. Problema consta mai degraba in imposibilitatea de “cernere” naturala, ante-first-date, absenta pattern-ului de dinaintea Internetului, de tipul – vorba lui Eminescu – “Il vede azi, il vede mâni/Astfel dorinţa-i gata”… caz in care first-date-ul ar avea implicit mai multe sanse de succes :). Na, c-am zis-o :).
Daca e doar first date cum sa-si dea seama ca is cea mai minunata? :) Daca nu mai urmeaza ceva n-are cum sa stie cine /cum /ce sunt. Plus ca poate ce mi se pare si mie ok se poate sa nu mai fie….Asadar, teoretic, trebuie sa mai existe inca ceva.
Acum, aplicat pe un anume date habar n-am ce/cum/cand/prin ce l-am speriat asa de tare. Ca e certa o chestiune: l-am speriat :)) Dar ma gandesc ca problema a fost la el :))
Off topic, daca pot. Daca nu,scuze si nu va mai fi o a doua oara. Promit.
Am vazut un film genial “Babam ve Oglum”
@Dan: neata! ma tem ca nu, nu este o chestie LGBT. Uite, si raspunsurile celorlalti spun cam acelasi lucru…
@Jane: ma bucur ca n-ai avut timp sa-ti formezi un pattern, asta inseamna ca inca mai poti fi creativa :D
@Cristi: hmm… nu stiu ce sa zic … adica na, nu mi se pare aiurea sa vorbesti despre ce te intereseaza … cartile fiind unul dintre subiecte, era un exemplu doar. ‘Ce va intereseaza pe amandoi’ s-ar putea reduce la niste lucruri lipsite de savoare si mie unul mi se pare lipsit de productivitate sa vorbesc de putinele lucruri care ma leaga de cineva… prefer sa nu fiu acolo :) In plus nu vad de ce trebuie sa ma contorsionez si sa fiu altfel decat sunt si sa accept orice BS de la oricine. Sincer. Iar pierdere de timp, poate deveni. Si cred ca e mai util sa spui, ‘ne pierdem timpul’ decat sa lasi impresia ca esti umectat spiritual de prezenta celuilalt. Na. Asa simt eu.
@wannabegay: u u u, imi place povestea ta :) noah, si acum, intrebarea ramane, de ce ai fost un serial first dater? Si inca o intrebare, trebuie sa merg din nou la Paris ca sa ma vindec? :D
@ionuca: foarte, foarte adevarat! ;)
@xti: inca nu facem niciun club. inca nu mi-am dat seama daca ce facem este legal si pertinent.
@omu’ de colt: noroc ca mi-ai explicat ce si cum … socanta dezvaluire, oricum :D
@ionuca: heheh, nu cred ca e foarte productiv sa spun it’s not me, it’s them. cred ca am si eu partea mea de vina. doar ca nu o sa mi-o cultiv si nici analizez in mod excesiv :D
@Elements.de.Vie: cred ca amandoua cazurile sunt la fel de lame. Imi dau voie sa nu mai vreau sa ma vad cu cineva si sa spun asta exact in cuvintele astea, iar dar pe de alta parte, n-am auzit asta niciodata spunandu-mi-se. Adica e o chestie pe care trebuie s-o deduc eu in functie de ‘n-a sunat de x zile’, sau ‘am auzit ca e bine mersi si totusi nu mai suna’ si depinde de mine, deci, sa trag concluziile :-S
@bogdan: eh, vezi, eu nu tin neaparat sa vad primul date ca o oportunitate sexuala. stiu ca e un pattern raspandit, si am totusi tot dreptul sa imi doresc mai mult de la primul date. mi-e frica sa nu uitam cumva de ce umblam si ne intersectam in viata asta. cat despre dezamagiri, da, sunt dezamagit de cei care se pretind cavalerii romantismului si totusi sunt tot din circuitul f.a.n.t.a. :-SS
@bunnylang: na, chiar ai zis-o :P eu nu vreau sa fiu transant la capitolul it’s not me, it’s them, dar ai dreptate. Si totusi, si persoanele pe care le vad de cateva ori inainte sa-mi fac curaj si sa zic ‘hai sa ne mai vedem’ corespund in mare aceluiasi pattern. Grrrr.
@anca: exact! trebuie sa mai existe ceva. si imi pare bine ca si tu sperii :D
cat despre ‘babam ve oglum’ mi l-am comandat si o sa iti spun ce si cum cred despre el luna viitoare ;)
xoxo
O.
In masura in care exista o “vina” pentru serial first dater-ul din tine, mi se pare ca o atribui celorlalti. Asa este?
@Little Green Lie: nu, singura chestie e ca la un moment dat va veni la un date cu mine si un barbat cu bun simt, cu coloana vertebrala si cu o carte in buzunar. Pana atunci nu sunt obligat sa accept orice bullshit de la oricine. Iar persoanele care se declara interesate de mine intr-o forma sau alta si ajung la un date cu mine nu se bucura de tratament preferential, nu pentru ca sunt eu special sau nu, ci pentru ca nu am de ce sa tolerez in viata mea ce tolerez in general la lume pentru ca respect inclusiv dreptul cuiva sa fie nasapa. Sa fie, dar la el acasa:)
Eu nu cred în dating. Am încercat, dar nu mi-a ieşit. Cu actualul meu prieten nu am ieşit niciodată la un date. Datingul e un împrumut de la americani, ca Valentine’s Day. Nu merge la noi, nu suntem aşa de robotizaţi.
Data viitoare când îţi propui să te vezi cu cineva, invită-l la tine sau invită-te la el, întindeţi-vă pe podea, beţi un pahar de vin şi discutaţi despre cărţi. (Dacă nu vrea să vină, sau dacă vrea să vină doar pentru sex, atunci să nu vină. N-ai pierdut nimic.) Tehnic vorbind, nu e un date. În plus, dacă mergi la el îţi poţi face o idee mai clară despre ce fel de om e după ce fel de casă/cameră are, decât dacă mergeţi pe un teren neutru. Eu aşa am făcut.
În plus, dacă toate merg ca pe roate “şi-astfel dorinţa-i gata”, nu trebuie să-ţi faci curaj să-l inviţi la tine după, întrucât e deja la tine…
@ stingo
Amin, ai zis bine! :)
@stingo, @evanb: sunt total de acord cu voi. nici eu nu privesc datingul ca dating neaparat, dar se intampla, nu pot sa neg. si nu, nu este un scop in sine, si da, astept momentul ala cu statul pe covor, vinul si cartile. aaah asa mi-am facut publica dorinta. astept provincia. :D
xoxo
O.
Never been on a date. Ever. :D
@wakewalking: nu e timpul pierdut, dar nici nu spun ca e o experienta obligatorie. ceva direct si etern nu se poa’? :D
xoxo
O.
you know.. i keep returning here :)
hugs and hopes,
d
@diana: stiu … stiu >:D<>:D<>:D<
se pare ca in ultimii ani suntem tot mai putini cei pentru care prima intalnire are o alta menire decat aceea de a sari in primul pat care iese in cale….nu stiu de ce….cea mai des intalnita motivatie e aceea ca suntem barbati si chipurile trebuie sa ne purtam ca atare fara romantisme si chestii subtile…ce sa mai…sa ne vedem si sa ne satisfacem poftele fizice dupa care fiecare isi vede de drumul lui in lumea asta grabita, avida dupa tot ce e material si nu in ultimul rand fara scrupule. Si cam asta este lumea pe care o descopera orice tanar gay. Depinde apoi de caracterul fiecaruia, de ceea ce a vazut in familie, de felul cum a fost crescut daca intra in randul celor care vor cauta numai sex sau va dori sa treaca dincolo de cele cateva clipe de orgasm pentru a simti adevarata fericire, aceea de a-si imparti existenta (viata chiar daca se poate) cu cineva.
@bogdan: sunt de acord cu tine, dar in contextul live/let live sunt de acord si ca fiecare face absolut ce vrea. singura veriga logica slaba din toata chestia asta este ca pentru cei pe care ii let live este putin dubios sa nu iti doresti aceleasi lucruri ca si ei. ala e momentul in care io walk away fara resentimente.
xoxo
O.
Aflu în premieră despre cultura f.a.n.t.a. O fi, dar nu la toţi funcţionează din prima! Evident, aceia se expun la riscuri…
@Vania: Welcome! Desigur, sunt convins ca nu functioneaza la toata lumea. De fapt, asa ar trebui sa fie: nimic sa nu functioneze la toata lumea :)
O.
{ 1 trackback }