Via gramo.ro. Răspunsuri care mi-au plăcut găsiți la Oanamarrria și la Adrian Ciubotaru.

Dragă Octavian:

În primul rând, sper c-ai continuat să te joci (cu tine, de-a tine, pe tine) și n-ai uitat că la început a fost joaca.

Dacă ești încă în România, ceea ce-ți doresc din tot sufletul, înseamnă că s-au întâmplat o groază de lucruri minunate în țara noastră, ceea ce, deși acum nu pare verosimil, oricum urmează să se întâmple. Există prea mulți oameni minunați în țara asta ca să nu se întâmple și asta. Uite, eu mă uit la 2019 și văd oameni care fac eat-ins pe iarbă, muzica sună mult mai bine decât acum, toată lumea este implicată în diverse proiecte, măcar la nivel de inscripții pe tricouri. Și deși muncim în continuare mult și cu spor, sunt convins că o facem cu mai mare responsabilitate și cu o direcție mult mai clară. În fine, în 2019 se vor fi rezolvat o serie de probleme legate de orfani, BTS, animale fără stăpâni, căsătorii și adopții gay și educație, așa că încet-încet motivele pe care acum le ai să îți dorești să părăsești România vor fi dispărut.

Știu că de multe ori spui că formele de reprezentare politică sunt întotdeauna binevenite, dar că uităm prea des că nu facem altceva decât să ne trăim propriile timpuri, și că orice am face, tot la checkpointul anumitor vârste o să ne uităm la ce este posibil și la ce nu, dar sper că la 40+ ani nu o să te uiți înapoi și n-o să zici ‘n-a fost să fie’ sau ‘nu s-a putut’. Limitele astea sunt făcute ca să ne depășim geografia, inclusiv cea umană. Și dacă ți-ai dorit ceva, sper că ai făcut.

Dacă nu ți-ai dus deja copilul de mână la școală (o să fiu cu ochii pe albumele tale de fotografii de pe Facebook), sper că măcar știi la ce școală va merge. Și că ai în minte un parcurs educațional cu suficiente variabile încât să-l lași să respire fix pânâ în momentul când va fi numai alegerea lui. Ah și să-i faci cont de Twitter. Și să-l pregătești din timp pentru un gap year. Și să nu-l tâmpești cu meditații, sporturi și arte de când e în ciclul primar. Parcă tu credeai în liberul arbitru, nu?

Ah și sper că încă mai călătorești și mai mergi la concerte și încă mai ai plăceri minuscule și murdare cu ChupaChups. Și că nu treci pe lângă un șotron desenat cu creta ca și cum nu l-ai observat. Și că dacă nici la 40 de ani nu știi care-i stângul și care-i dreptul și ți-e greu să te legi la șireturi, măcar ești împăcat cu tine. Și în cazul foarte probabil în care ai chelit, îți porți chelia cu mândrie. Dacă te-ai lăsat de fumat, bine, dacă nu,  hmm … poate te gândești să faci ceva în privința asta.

Și dacă mai sper ceva, este că nu ai uitat nimic din ce visai când aveai 20 de ani. Eu n-am uitat nimic, nici poeziile, nici sărutul ăla infinit, nici revoluțiile fără victime, nici puterea cuvintelor. Ce și unde ai publicat? Sper să nu mai găsesc manuscrisul în același sertar. Nu știu de ce am sentimentul că pentru tine n-o să existe ‘n-a fost să fie’. Nu mă dezamăgi.

Cu drag,
Octavian