21-aug 2008, ora 6:30
Sună telefonul. Mă trezesc deși capul greu de prea multă sangria la prea multe fiestas de barrio nu mă ajută cu puncte de sprijin și focalizare. Tu ești încă acolo: checked, identific o sticlă de apă și un pahar, mă gândesc care sunt pașii de urmat și îi urmez. Nu știu câte zile au trecut, pun pe mine ce găsesc, mă trântesc la loc pe pat peste tine, îți spun că dacă vrei să te ridici, ei bine, va trebui să o faci cu tot cu mine. Din două mișcări te ridici din pat cu mine în spate, drumul până la bucătărie este destul de lung să mi se trezească gândul c-aș putea foarte bine adormi la loc și tot ce-aș simți ar fi corpul tău în mișcare. M-aș obișnui repede și aș spune că despre asta e viața.
Coborâm să bem cafea, eu sunt tot în spatele tău. Mă depui pe treptele cafenelei. Cer un cortao și ca de fiecare dată râzi de cât de neajutorat sunt cu comenzile, monedele, ceștile de cafea. Mă uit prin geam la ultimul Pasolini și prin aburul cafelei la tine. Telefonul sună din nou, încerc să-l opresc, vărs cafeaua, tu râzi, rezolvi totul în treizeci de secunde, timp în care te și împrietenești cu chelnerii și schimbați cinci glume pe care nu le înțeleg. Vizavi colțul drept din Estació de Sants, mă uit la afișele filmelor și mă gândesc că n-aș vrea să văd nici reality drama asta și nici SF made in Spain și te întreb dacă mai dorești ceva. Îmi răspunzi cu ochii, așa cum îmi place mie, ieșim, încerci să-mi explici: linia verde, linia roșie, linia mov. Eu te-ntreb dacă nu cumva vii cu mine, așa, copilărește, cum știu eu că funcționează de obicei dar nu și de data asta.
Apoi stau pe marginea patului în camera mea, din nou sună telefonul, pare că numai asta se întâmplă azi, dar uite, au trecut 12 ore pe care le-am petrecut pe marginea patului fără să snap out of it, ne vedem în Plaça Catalunya, unde decid să rămân.
21-aug 2009, ora 06:30
Încă mi-e greu să cumpăr cafea, iar să jonglezi cu o geantă, o cafea, earphones și cartelă este chiar prea mult. Ca de obicei știu că este prea devreme, cafeaua este chiar rea și sper să găsesc o cafea cum îmi place mie pentru drumul spre birou. Jumate din mine se simte încă observată de tine și aude cum chicotești, dar gestul instant să mă ajuți nu mai e acolo. Mă resemnez, îmi găsesc un loc unde să pot să-mi beau cafeaua, deși e departe de ușă, iar eu niciodată nu știu unde trebuie să cobor. Știu că dacă ai fi aici mi-ai spune tu, mi-ai explica și conexiunile și ai estima și durata călătoriei. Și atunci asta îmi inundă urechile, stau și mă gândesc de ce mi se pare vag familiară (ah da, e melodia aia pe care n-am mai putut eu s-o ascult ceva timp) și n-apuc bine să mă dumiresc că sună telefonul. Nu recunosc numărul, răspund, într-o ureche Fangoria, în cealaltă vocea ta. Îmi spui că a trecut un an, că nu e greșit să marcăm în continuare aniversarea momentelor neimportante din viața noastră. Ca în glumă, mă întrebi dacă ne vedem peste câteva ore în Plaça Catalunya, mă fac că râd. Chiar râd și mă gândesc că nu e așa rău dacă la capătul celălalt al continentului cineva își pune ceasul să sune să-mi amintească, de parcă aș fi uitat, că acum un an am băut ultima cafea împreună și că de atunci lucrurile au ieșit urât. Atât de urât că era căt p-aci să uit că lucrurile mărunte se uită cel mai greu. Și că dacă istoria se repetă chiar și numai cu un shuffle fatidic, măcar sper că se repetă de destule ori.
{ 14 comments… read them below or add one }
Si eu am un iberic care are un memento pentru ziua in care a intarziat o ora si jumatate la prima intalnire.
e ciudat cum lucrurile cele mai dureroase se termina cel mai frumos! pe mine m-a marcat povestea ta. si totusi lucrurile marunte merita sarbatorite, ca un ritual (aici se pune si cafeaua? poate).
Hehe, mi-ar placea sa primesc un telefon din asta. M-ar face sa zambesc. E o recunoastere a faptului ca ai facut parte din viata cuiva si aceea persoana inca isi aduce aminte. Si da, si eu am o gramada de mementouri cu diferite aniversari. :)
@Magda: hehe eu cred ca la astia le pune ceva-n abecedar. zau asa :P
@wannabegay: nu cred ca va mai fi o cafea, suntem amandoi destul de maturi sa ne dam seama ca n-are sens. dar e bine ca amintirea exista. funny, nu, tocmai eu care nu apreciez amintirile sa am parte de asta :)
@Daianara: draga mea, exact asta e explicatia. Si numarul de aniversari poate fi oricat de mare, sarbatorirea lucrurilor marunte cred ca e un hobby bun ;)
xoxo
O.
Barce, hein?:)
@WE: desigur ;;)
eu tot n-am vazut partea fun din intamplare. mie imi lasa un gust de cafea (din care nu beau si pe care ma incapatanez sa o consider prea amara; dar stiu ca e apreciata de tine si de lume).
o sa respect intotdeauna asta. si o sa inteleg aluziile la bautura asta amara ca un lucru pozitiv, mereu. am si eu amintiri de genul asta, putine. sunt intotdeauna ceva rafinat, un rasfat, te trezesc si nu te lasa niciodata sa uiti cum miros. nu?
@botesteanu: nope … nu era neaparat fun, nu e ca si cum blogul meu e sursa #1 de fun :-) doar s-a intamplat asta, si mi s-a parut o poveste pe care vreau sa o scriu
xoxo
O.
O poveste foarte frumoasa si foarte frumos spusa :*
“Es extraño
que te conmueva años después -
imágenes en la tarde y las palomas
en la Plaça Catalunya. Palomas grises
en una técnica olvidada
es extraño
que sientas así, como si hubiera vivido
yo algo en esos años pasados. Nada más
un fantasma aprisionado por un truco
del disparador.
Es extraño
que me recuerdes.
aprendí de mis hijos
para la compañía humana y difícil,
difícil, incoherente y más.
Ok, mi-am permis libertatea de a inlocui “Plaza Cataluña” din original, pentru ca eu spun ca Plaça Catalunya se potriveste tot atat de bine. Fragment din “Bodas de Cristal” de Cecilia Bustamante…
@runbaby, Annamari: multumesc, inseamna mult pentru mine :)
xoxo
O.
Iti propun o treaba foarte interesanta,dati dubluclik pe gigel.Succes!!!
@gigel, o spun rar, dar tu esti nesimtit.
@joacadeamine scoate-i linkul de la nume lui gigel, ca nu ajuti la nimic lasand mai multa lume sa se duca acolo. am dat report abuse si nu cred ca merge butonul.
FYI e o smecherie piramidala de trimis 5 euro nu stiu cui…