Lollipop Gestapo [Tori Amos live, Stadthalle Wien, 25/09/09]

Înainte de concert îi spuneam Ruxandrei ce intro bun s-ar putea face pe Give, deși nu văzusem încă pe toriset.org că Give a fost melodia aleasă ca intro pentru peste 30 concerte din Sinful Attraction Tour. Dacă m-am bucurat de ceva, este că și ei îi place melodia asta poate la fel de mult ca și mie (deși tind să cred că mie îmi place mai mult).

*

A continuat cu Caught a Lite Sneeze, melodia care-mi ține de cald iarna și când n-am ciorapi groși și pe care a fost cred prima dată când am ascultat-o într-un spațiu public. E bizar felul în care intimitatea cu o anumită melodie nu are de suferit când o asculți într-un concert. Mi-a lăsat un respiro suficient cu Cornflake Girl, pe care o mai ascultasem și la București și care nu mi-a plăcut niciodată suficient de mult încât s-o înscriu într-un top 10 Tori Amos (dar mă bucur că există pentru că altfel foarte multă lume n-ar fi cunoscut-o deloc, și e bine și așa).

*

Apoi un neașteptat Hotel, când am avut brusc revelația că I have to learn to let you crash down e poate unul din cele mai frumoase versuri pe care le-am ascultat vreodată. Și când m-am bucurat să citesc pe conturul buzelor lui Tori cuvintele Lollipop Gestapo. Deja nu mai conta foarte mult ce urma, deși pe undeva îmi setasem un standard de concert ideal care cuprindea și Sugar, Playboy Mommy, Siren și Northern Lad.

*

După Hotel, Flavor a fost chiar o improvizație reușită, nu neapărat unul foarte aplaudat. Nici frumusețea de Beauty of Speed, și nici o melodie așa intimă cum este Black Dove nu au suscitat cine știe ce interes pentru public, ceea ce a fost perfect pentru mine, pentru că m-am afundat și mai mult în fotoliu, conștient de o căldură plăcută și de niște fascicole luminoase care-mi aminteau de o seara cu artificii dintr-un alt oraș, cu o altă căldură plăcută și cu o muzicalitate similară.

*

Martha's Foolish Ginger și Concertina au sunat genial live, cu atât mai mult cu cât am reușit și eu în sfârșit să o apreciez mai mult pe ultima și să înțeleg de ce un live favorite. Au urmat într-o suită orgasmică Pandora's Aquarium, Siren și Playboy Mommy. Cu toate că doar Siren o mai ascultasem live, m-am bucurat nespus să văd cum încet încet concertul se construiește în jurul melodiilor de pe From the Choirgirl Hotel, pentru că e albumul meu preferat alltime. Mi-am setat tăcut un target să văd live toate melodiile de pe album (și până acum am văzut Cruel, Northern Lad, Hotel, Black Dove, Pandora's Aquarium și Playboy Mommy, deci la un onorabil 50%) și am ascultat transfigurat Playboy Mommy, mulțumindu-i în gând pentru fiecare inflexiune nouă a vocii și pentru orice improvizație a putut să aducă peste audițiile mele la aceasta melodie din ultimii 11 ani.

*

Apoi a urmat Lizard Lounge, cu Mother, Winter și Horses, moment în care mi-am dat seama că am îmbătrânit, și că probabil și Tori Amos a îmbătrânit, deși la ea este mai simplu, pentru că poate să se învelească în straturi și straturi de bandă magnetică și să-și facă un scut digital din vocea ei de acum 15 ani. Am văzut cum lumea părăsea încet-încet sala, ceea ce mi s-a părut puțin dubios pentru că fata asta improviza tare frumos și da, sunt de acord, nu erau melodii tocmai ușor de digerat, dar și Robert a rămas la concert la Leonard Cohen deși nu voia să fie acolo și cred că puteau să rămână, pentru că era vorba de melodii foarte reușite. Nu am lăsat asta să-mi strice tripul muzical, dar am observat cu coada ochiului cum ieșea lumea când Tori cânta boys get discovered as winter melts sau as long as your army keeps perfectly still sau chiar și I walked into your dream/and now I've forgotten how to dream my own dream, ceea ce e un act vecin cu blasfemia.

*

La Carbon și Fast Horse deja mă simțeam mult prea acasă ca să vreau să mai plec vreodată de acolo (și chiar și acum după 48 ore de la concert încă mă mai gândesc dacă să plec), lucru care a devenit cât se poate de clar cu Precious Things (unde totuși am fost mirat că lumea nu s-a lăsat ancorată în so you can make me cum/that doesn't make you Jesus și m-am gândit cum am învățat eu să iubesc comics cu Comic Book Tattoo și povestea Precious Things în special) și apoi un tumultuos Strong Black Vine despre care îmi amintesc că am văzut și un visualette foarte interesant. A încheiat foarte frumos cu Big Wheel și Tear in Your Hand, din nou o melodie pe care nu-mi închipuiam vreodată că o să o văd vreodată live.

*
Nu știu dacă recenzia asta surprinde mai mult decât ce am trăit eu la concert, nici nu mi-am propus altceva. Am simțit la un moment dat că viața este făcută din concerte Tori Amos și timpul care se scurge între ele. O să mă asigur că nu uit asta niciodată și că distanța până la următorul concert nu este una care să mă facă insensibil la lumea ei sau la a mea.

(foto: eu, mulțumiri: Ruxandrei, pentru cea mai frumoasă Vienă văzută împreună).

Tagged as: 2009, concert, joacadeamine, toriamos, viena