(prima parte aici)

Cuvintele astea nu-mi aparțin, dar mirarea da. Suntem în 2009, stau la biroul meu alb, pe fotoliul meu alb, uitându-mă la laptopul meu alb și mă întreb cât de mult vrem să mimăm puritatea. ‘Îmi amintesc o vreme în care aerul era curat și sexul murdar‘, am scris într-o zi, convins că nu sunt singurul care se gândește la asta, adică, până la urmă și pe Jeanette Winterson o preocupă asta, mai ales când e în format finit și legat și frumos aranjat la mine pe raftul bibliotecii (și nu găsesc criteriu superior lui Jeanette Winterson zilele astea). Cred că atunci când începi să construiești colțuri albe pentru ceea ce nu mai e demult alb, încerci din răsputeri să dai un răspuns. Care în cuvinte ar suna cam așa, ‘în spațiul dintre haos și formă a mai existat o posibilitate‘ (‘The World and Other Places‘), posibilitate prea puțin sensibilă la déjà-vu-uri cu corpuri și la margini tăioase de pat care-ți înjumătățesc experiența și spun, într-un fel, de partea asta a patului ne iubim, iar dincolo facem sex.

Suntem în 2009 (mirare) și nu-mi dau seama când a trecut tot timpul ăsta în care cărțile lui Jeanette Winterson s-au adunat la mine pe raft, n-am înțeles niciodată de ce am vrut să le țin împreună sau de ce când trec pe lângă ele parcă îmi sar mai mult în ochi decât restul cărților. Asta înseamnă că am trăit cu Jeanette Winterson mai mult decât cu oricare tine mi-a trecut prin viață, deși și ție ți-am fost fidel, nu numai ei. ‘De ce măsura dragostei e pierderea ei?‘ (‘Written on the Body‘) e o întrebare la care poți răspunde simplu cu ‘Timpul e un amortizor uriaș‘ (‘Oranges Are not the Only Fruit‘, ‘The Passion’) pentru că acolo se situează standardul de social acceptabil și e mai bine într-un fel să fie așa, iar eu n-am nicio problemă să-mi culeg standardele din cărți, prefer cărțile oamenilor (chiar și atunci când, după, tot eu mă plâng cât de complicat este să conciliezi oameni și cărți).

‘Undeva între frică și sex se naște pasiunea‘, îmi spune Jeanette. Eu am crezut-o și încă o mai cred, poate doar în dialectica sex-date-urilor mai găsesc loc să pun sub semnul întrebării ce zice ea. Alt standard, din altă carte, aplicat la alți oameni. Și pe undeva îmi pare rău că nu le-am spus. Acum suntem în 2009 și trăiesc ce numeam cândva viitor. Și  spamul sentimental e deja o amintire, de actualitate a rămas doar sexul, pe care-l facem mult și temeinic, acea parte din noi care nu mă implică și pe mine.

[partea a doua, alte amintiri cu Jeanette Winterson în curând]