(prima parte aici)
Cuvintele astea nu-mi aparțin, dar mirarea da. Suntem în 2009, stau la biroul meu alb, pe fotoliul meu alb, uitându-mă la laptopul meu alb și mă întreb cât de mult vrem să mimăm puritatea. 'Îmi amintesc o vreme în care aerul era curat și sexul murdar', am scris într-o zi, convins că nu sunt singurul care se gândește la asta, adică, până la urmă și pe Jeanette Winterson o preocupă asta, mai ales când e în format finit și legat și frumos aranjat la mine pe raftul bibliotecii (și nu găsesc criteriu superior lui Jeanette Winterson zilele astea). Cred că atunci când începi să construiești colțuri albe pentru ceea ce nu mai e demult alb, încerci din răsputeri să dai un răspuns. Care în cuvinte ar suna cam așa, 'în spațiul dintre haos și formă a mai existat o posibilitate' ('The World and Other Places'), posibilitate prea puțin sensibilă la déjà-vu-uri cu corpuri și la margini tăioase de pat care-ți înjumătățesc experiența și spun, într-un fel, de partea asta a patului ne iubim, iar dincolo facem sex.
Suntem în 2009 (mirare) și nu-mi dau seama când a trecut tot timpul ăsta în care cărțile lui Jeanette Winterson s-au adunat la mine pe raft, n-am înțeles niciodată de ce am vrut să le țin împreună sau de ce când trec pe lângă ele parcă îmi sar mai mult în ochi decât restul cărților. Asta înseamnă că am trăit cu Jeanette Winterson mai mult decât cu oricare tine mi-a trecut prin viață, deși și ție ți-am fost fidel, nu numai ei. 'De ce măsura dragostei e pierderea ei?' ('Written on the Body') e o întrebare la care poți răspunde simplu cu 'Timpul e un amortizor uriaș' ('Oranges Are not the Only Fruit', 'The Passion') pentru că acolo se situează standardul de social acceptabil și e mai bine într-un fel să fie așa, iar eu n-am nicio problemă să-mi culeg standardele din cărți, prefer cărțile oamenilor (chiar și atunci când, după, tot eu mă plâng cât de complicat este să conciliezi oameni și cărți).
'Undeva între frică și sex se naște pasiunea', îmi spune Jeanette. Eu am crezut-o și încă o mai cred, poate doar în dialectica sex-date-urilor mai găsesc loc să pun sub semnul întrebării ce zice ea. Alt standard, din altă carte, aplicat la alți oameni. Și pe undeva îmi pare rău că nu le-am spus. Acum suntem în 2009 și trăiesc ce numeam cândva viitor. Și spamul sentimental e deja o amintire, de actualitate a rămas doar sexul, pe care-l facem mult și temeinic, acea parte din noi care nu mă implică și pe mine.
{ 12 comments… read them below or add one }
Am terminat de citit si apoi am oftat indelung. :) Ceea ce intai m-a surprins putin. Apoi am recitit. Mi-a fost dor de primul oftat, de prima citire. Acum, n-am incotro, zambesc iar. Numai bine !
da, exact, si eu am simtit nevoia sa recitesc…
la mine sunt legate… destul de strans, de fapt, nu pot sa trag linia aia la jumatatea patului. ceea ce inseamna ca iubesc mult :)
poti vota pe http://www.wannabegay.org pentru premiile anti-gay 2009! (comment not related to the actual post)
nu cred că se numeşte mimare,ci nevoie.simţim nevoia de alb,şi de simbolurile puritaţii pentru a ascunde ce nu e alb.
şi mai cred că relaţia ta cu jeanette winterson este obişnuinţă necesară.
şi dacă tot ai lăudat-o atât de tare,m-am apucat de citit oranges are not the only fruit,şi îmi place,so i need to say thanks:)
@bunnylang, @nada: cred ca ati simtit nevoia sa recititi pentru ca textul e haotic. desi stiu ca e asa, prefer sa-l las asa, nu l-am scris pentru posteritate, ci pentru ca asa am simtit. si ce simtim nu e intotdeuna ordonat, nu? :*
@wannabegay: ma ocup de asta cand revin in tara, acum ia o ora sa se deschida linkul (am incercat si ieri si azi) hmmmm abia astept sa vad ce-ai pus la cale :P
@nutoataiarbaelafel: da, relatia mea cu jeanette e o obisnuinta necesara, dar una placuta. ma bucur ca-ti place ‘oranges’, asa ca multumirile vin de la mine la tine >:D<
xoxo
O.
pentru ca e f frumos
aaa, nu de asta… de drag :)
frumos mai scrii tu:”spamul sentimental”:)
astept continuarea.
@bunnylang: pai mie tot mi se pare o munca de mantuiala ce-am facut. asa e cand scrii posturi si le programezi pentru cateva zile dupa, mai vine maine unul, tot programat si nici la ala nu trag sperante c-a iesit mai bine. dar asta nu inseamna ca nu ma bucur ca ti-a placut :*
@nada: aham, multumesc, dar … stiu eu ca puteam mai bine. one day :D
@Ana: ioi, rosesc. pe bune. trimit poza daca nu ma crezi :-)
xoxo
O.
Cu atat mai bine ! Glumesc, vreau sa spun ca ma ingrijoreaza doar oamenii care nu sint deloc ingrijorati dupa ce scriu ceva :)
curiozitate pt ca ma recunosc in ce scrii tu ( nimic nou, ca multi altii care scriu aici): nu iti e teama sa faci o pasiune pt un scriitor? teama ca ar putea sa te dezamageasca ( marquez la mine), teama ca ii vei invata stilul, vei stii dinainte ce si cum si pierzi o placere prin insistenta ( llosa, cartarescu, cortazar)?
si o alta curiozitate. cum e la tine cand cartile iti raspund? iti raspund de tipul: tu iti pui o problema, nu stiu, sa zicem ca te macina ceva, si gasesti raspunsul exact in cartea pe care o citesti. eu patit cu radu petrescu asta prima data si a fost socant atunci, acum m-am obisnuit.
si eu prefer cartile oamenilor. e putin cam trist asta. eu zic ca ma include in categoria dinozaurilor. mai tii minte cand ai zis ca la prima intalnire vorbesti despre carti cu ipoteticul viitor preten? big big mistake.
sper f tare ca nu te-am obosit. am simti doar nevoia sa iti raspund la cuvintele frumoase pe care as fi vrut sa le fi scris eu, dar ce bine ca le-ai scris tu caci tu scrii mult – infinit mult mai bine: ,,Cred că atunci când începi să construiești colțuri albe pentru ceea ce nu mai e demult alb, încerci din răsputeri să dai un răspuns” :)
si o ultima curiozitate, promit – ultima. cum e sa revii asupra unei carti care ti-a placut mult, mult, dar ai citit-o cand erai cu un ,, tu” si uneori o pojghita mica de praf (incercare nereusita de metafora) din ,,eu si tu” s-a pus peste felul in care ai perceput atunci cartea?
@bunnylang: pai stiu la ce te referi. cred ca literatura gen message-in-a-bottle a disparut. am inceput sa ne purtam cu literatura la fel cum ne purtam cu pungile eco. ceea ce nu poate sa fie decat bine.
@ana-maria: pai hai sa le luam in ordine: nu, nu mi-e frica, pentru ca asa se intampla cu mine de fiecare data si in fiecare caz, imi dau seama prea tarziu ca de exemplu ups am facut o pasiune pentru ~. si da, unii te dezamagesc, chiar rau!!! dar isi si revin dupa. sau punem problema altfel: nu e nevoie de un parcurs istoric sa iubesti un autor. sa iau chiar exemplul lui marquez, mie ‘vivir para contarla’ sau ‘memorias de mis putas tristes’ chiar mi s-au parut penale, dar asta nu inseamna ca-l iubesc mai putin. in cazul lui winterson, in schimb, daca ce urmeaza sa scrie e naspa, probabil ca voi invata sa imi placa ce-a scris neconditionat. that’s what people do, stick together. :-)
asta cu recunoscutul e cel putin bizara, va trebui sa ne intalnim si sa-mi explici, altfel imi activez paranoia. :D
n-am mai fost demult la un prim date, dar cand merg tot asa o sa fac. pe bune. adica ori il intereseaza, ori nu. am si alte subiecte de discutat, e adevarat. adica putem vorbi despre multe lucruri. ieri m-am itnalnit cu un prieten barcelonez care mi-a spus din proprie initiativa ca vara asta a citit o carte (wow) si era a unei suedeze (nu-si amintea numele, si nici titlul), foarte in stilul Millenium, dar in mai putin de 2000 de pagini. nu era un date, true, dar daca ar fi fost, m-as fi bucurat. eu n-am nimic cu oamenii care citesc o carte pe an, am ceva cu oamenii care nu citesc punct. :P
referitor la ultima intrebare raspunsul este nu, singurul lucru pe care il caut recitind o carte, si e de un egoism feroce, este sa ma regasesc pe mine cel de la ultima lectura. lectura, daca e deja a doua, sau a zecea chiar, e intotdeauna placuta. altfel nu m-as apuca, nu? ;-)
xoxo
O.
{ 2 trackbacks }