Mă și văd. La 30 de ani, stând turcește pe podeaua încălzită de la Continuará, magazinul de comics de pe Via Laietana, dibuind primele cuvinte în spaniolă cu ajutorul comics-urilor. Hmm, îmi zic, nu-s pentru mine poveștile cu supereroi și cu tot felul de mutanți, mie dați-mi niște Pitufos sau Emily the Strange. Educația mea autistă în ale limbii spaniole cu ei a început (și cu scenariile lui Almodóvar, care în format tipărit dau la fel de bine ca pe ecran), apoi au intervenit în ea diverși bărbați care m-au pus la curent (cel puțin) cu vocabularul standard gay al anilor 2000. Altfel n-aveam cum să aflu că sunt majo, legal, că me paso de malos rollos, dar mai ales că me cae mal un revolcón. Diverse forme de educație care corespund la diverse nevoi de învățare. Aham.
Nu concep să merg la Barcelona și să nu stau câteva ore la Continuará cu un vraf de comics în brațe și cu un ChupaChups în colțul gurii. Acolo m-a învățat Emily the Strange via 'El libro de las cosas extrañas' sau 'Las dulces pesadillas' să spun că 'nu contează unde mergi atâta vreme cât te pierzi' sau că 'mai bine să fii singur decât să ai un frate geamăn rău', care până la urmă sunt niște lecții de viață binevenite.
După patru romane grafice (†) cam tânjeam eu după ceva mai epic, și nici n-a trebuit să aștept cine știe ce, pentru că în mai 2009 Harper Collins a scos primul roman al lui Rob Reger cu participarea lui Jessica Gruner, 'The Lost Days of Emily the Strange' (*). Trebuie să recunosc că puținele fraze citite în comics m-au făcut curios să citesc romanul, și nu greșeam să mizez pe el. Nu l-am putut lăsa din mână până nu l-am terminat (cca. 8 ore pe plajă). Sub forma unui jurnal care începe la pagina 13 (primele pagini sunt rupte și pierdute), romanul ne prezintă situația lui Emily: nu știe cine este, încearcă să-și găsească un nume și se află într-un oraș necunoscut unde recrutează pisici rătăcite cu care locuiește într-o cutie de caton. Nu-și amintește nimic despre trecutul ei, acuză o amnezie în care nu crede nimeni, descoperă un plot sinistru referitor la o moștenire. Toate astea până un alt tânăr îi dezvăluie cine este (are 13 ani, se cheamă Molly, e elevă premiantă, are doi ponei, dar are și prostul obicei să fugă periodic de-acasă), moment în care criza de identitate necesită o oarecare ordonare în timp și spațiu, așa că se hotărăște să se întoarcă să încerce viața ca Molly alături de cei mai iubitori părinți din lume, în orașul în care toată lumea o cunoaște și apreciază, la cei doi ponei și la camera ei ordonată. Ceva nu funcționează totuși, nu-și amintește de nimic din lifestyle-ul ăla și nici nu-și închipuie cum ar putea să-l susțină pe termen lung. Așa că se întoarce în orașul în care s-a trezit amnezică și învață alături de o barmaniță sinistră, niște mafioți și niște circari (foarte pitorești personaje) să devină Emily the Strange, să accepte că nu poate fi neapărat amabilă, că pisicile sunt o companie net superioră celei a oamenilor și că să fii descendenta celei mai ciudate bunici din lume, Emma le Strande, nu poate decât să lucreze în favoarea ta.
Cartea e plină de liste de 13 items scrise de compulsiva Emily, de scrisori și de anexe (paginile lipsă de la începutul și mijlocul jurnalului, scrisori și alte liste cu 13 items) și per total dau un mystery chiar ok. N-am putut să nu găsesc asemănări destul de ample cu 'Alice's Adventures in Wonderland' sau cu 'Through the Mirror, and What Alice Found There' și nu știu dacă să-mi pară rău că această carte are șanse peste vreo 100 de ani să stea pe același podium al literaturii pentru copii. Durerile de creștere și fobiile falice ale lui Alice nu sunt deloc diferite de cele ale lui Emily, și oricât mi-ar plăcea să cred în literatură timeless, Emily are niște extra karma points și good vibes care prind mai bine la generațiile actuale (la mine inclusiv). Nu m-au mirat deloc crizele de identitate, duplicitatea, fuga, și, for a change, nu e un vis.
(†) Emily the Strange (2001), Emily's Secret Book of Strange (2003), Emily's Good Nightmares (2004) și Emily's Seeing is Deceiving (2006); (*) The Lost Days of Emily the Strange, HarperCollins, 2009.
{ 5 comments… read them below or add one }
Te citesc des si cand povestesti depre carti imi place cel mai mult.
Citesc “Despre dragoste si umbra” de Isabel Allende. Frumoasa carte. Am inceput cu asta pentru ca era singura in libraria in care am intrat dar am vazut ca a aparut la Humanitas colectia de autor. Ar trebui totusi sa le citesc in ordinea aparitiei lor? Multumesc.
@mariana: in primul rand, bine ai venit!
nu, nu cred ca trebuie sa citesti vreun Allende inainte de altul. exceptand trilogia ‘Casa Spiritelor’ – ‘Portret in sepia’ – ‘Fiica norocului’, pe care, desi le poti citi foarte bine ca romane individuale, daca vrei sa tii cont de toate personajele si de istoria spusa invers cronologic, e bine sa le citesti cam in aceeasi perioada. Nu stiu exact ce s-a tradus din Allende in romana, am cautat acum si am vazut parte din titluri, sper de fapt ca s-a tradus mai mult. ‘Despre dragoste si umbra’ e intr-adevar o carte foarte buna.
Din ce s-a tradus, recomandarile mele sunt desigur pentru ‘Casa spiritelor’, ‘Eva Luna’, ‘Tara mea inventata’ si ‘Ines a sufletului meu’, iar din ce nu s-a tradus, ‘Insula de pe fundul marii’. Evident, nu e o recomandare altfel decat prieteneasca, alimentata de bucuria ca vrei sa citesti Allende.
xoxo
O.
De fiecare dată când citesc ceva pe aici am senzația că mă întorc în timp, în copilărie, atunci când mă zgâiam la reflecția mea în cana de ceai și mă întrebam cum va fi arătând aceasta când voi fi mare. Habar n-am!
Deduc cat esti de busy din feeder-ul FB si nu pot decat sa te felicit ca reusesti sa citesti asa de mult. Mi-am amintit acum de un episod din Seinfeld, cand Jerry spune ca uraste copiii care au avut ponei cand erau mici :) Mult timp pentru citit iti doresc!
@Aralya: pai cam asta este joaca de-a mine, nimic mai mult. bine, nu e tocmai regresie, pentru ca vad prea multe beneficii in a ma juca de-a mine, dar nici eu nu stiu cum o sa arate lucrurile si oamenii cand o sa fiu mare :P ok, sunt un adult responsabil in viata de zi cu zi, dar asta nu inseamna ca nu pot sa ma joc, nu? :D
@Laurentiu: hehe, multumesc mult. si mie imi place ca tu citesti, tot FB imi lasa privilegiul acestui voyeurism si posibilitatea de a marca ‘I like’ lecturile tale :D
xoxo
O.
{ 2 trackbacks }