Când aveam 20 de ani şi eram încă şi mai impresionabil decât acum am cunoscut un băiat pe care pentru convenienţa naraţiunii o să-l numesc Paul (*). Ochii lui emiteau nişte raze speciale cu care mesmeriza tot ce era în jurul lui, bărbaţi, femei, copii, bătrâni, hidranţi, găini. Mişcările lui Paul erau energice şi părea imun la bălţi, câini, facturi şi nenoroc în dragoste. 'Simt eu că azi e ziua mea norocoasă' era un fel de salut pentru el, şi la un moment dat cred că toţi cunoscuţii lui Paul erau frustraţi de insuccesul lor şi de succesul anunţat mai ceva ca la ştiri al lui Paul. Paul cucerea bărbat după bărbat şi apoi îi aşeza docili pe un raft, cu un compromis din partea lui, abia şoptit, cum că va mai recurge la ei când şi dacă va avea nevoie. La un moment dat un prieten a susţinut că Paul şi el au avut un comeback, dar cum rândurile one-timerilor erau mai strânse, nu l-a crezut nimeni. În fine. Pe urmă nu-mi amintesc ce s-a întâmplat exact, cred că a Paul a decis că succesul lui va fi şi mai răsunător peste hotare, drept pentru care a plecat din ţară. Nu-mi amintesc dacă asta a fost exact explicaţia sau a fost şi un bărbat din spaţiul Schengen la mijloc, dar cert e că a plecat şi nu am mai ştiut nimic de el. Încet încet prietenii mei s-au ridicat de la pământ şi şi-au clădit un viitor încă în umbra succesului grantat al lui Paul, asta până ne aminteam cu greu numele lui şi eram oricum prea ocupaţi cu succesul încât să ne mai gândim la metrul etalon al succesului.
Aseară mă întorceam acasă deloc îngândurat, doar amuzat de spectacolul 'I live among the creatures of the night' (+) din urechi şi din faţa ochilor. Şi de nicăieri, are neonul din autobuze efectul ăsta de film cu monştri, a apărut în faţa mea o figură vag familiară, dar foarte spăşită. Pe care abia după ce mi-a spus 'Simt eu că mâine e ziua mea norocoasă' l-am recunoscut. Apoi a coborât rapid înainte să-mi răspundă la multele întrebări pe care le aveam, printre care şi cum poţi să vorbeşti fără niciun dinte în gură. Şi cum poţi să îmbătrâneşti 20 de ani în 10. Şi mai ales, de ce mâine şi nu azi, parcă altfel era lozinca.
(*) alt motiv ar fi că pur şi simplu nu-mi amintesc cum îl chema.
{ 24 comments… read them below or add one }
asta pt ca a plecat din tarisoara noastra draga. vezi ce a patit?
desigur. intamplarea face sa stiu pe cineva care se indreapta spre acelasi destin, doar ca asa le aranjeaza ceva cu D mare, cred ca acesta din urma si-o cauta. hasta la vista!
lasand gluma la o parte, nu cred ca exista vreo legatura. ce-am incercat eu sa exprim, dar se vede bine ca n-am reusit, era altceva. si anume ca fascinatia aia a unui copil impresionabil de acum mai bine de 10 ani s-a dus. asta ma face sa ma uit cu alti ochi si la cei care au supravietuit in jurul meu in ultimii 10 ani (a se citi: inca mai vorbesc cu mine si inca nu sunt facuti din lego) sau pe altii.. ii privesc suspicios si ma intreb cum o sa stea lucrurile peste 10 ani. o sa scriu un post similar despre ei?
si mi-am amintit. nume-de-cod-Paul mai avea o vorba: ‘despre mine, numai de bine’. asa si eu acum despre mine :P
xoxo
O.
S-a dus fascinatia pentru ca timpul le sterge (?) pe toate… din pacate. Imi place oricum ca erai “inca” mai impresionabil.
Era cam narcisist Paul… dar nu-i de mirare daca avea asa succes.
@Alina: tout s’efface, nu? :-) dialogurile astea ale noastre muzicale implinesc in curand venerabila varsta de 3 ani 8->
Da, inca si mai impresionabil, n-am invatat nici acum ca oamenii nu sunt ceea ce par si ca nu avem cu totii un fond bun de la care divagam, eu zic ca toti oamenii sunt buni, da’ stii cum? buni buni. ma rog, pana ii cunosc :D
xoxo
O.
Wow, trei ani deja? Trebuie sa sarbatorim :)
Imi plac candoarea si “naivitatea” ta. Cu oamenii si iubirile e greu… sunt nisipuri miscatoare ;) And plastic people wear imaginary smiles.
>:D<
Come-back-urile sunt aproape mereu mai stinse, mai apatice, mai fade decat simplele come-uri :). Sau back-uri. Rar, se intampla ca un come back sa ne surprinda placut, sa ne zgaltaie cumva existenta.
@Alina: hehe – da, trebuie sa sarbatorim. Domnu’ cu plastic people are album nou saptamana viitoare ;-)
@Anca: eu nu cred in comebackuri, asa cum nu cred nici ca trebuie/poti pe bune sa ramai prieten cu ecsii. mi se pare ipocrizie. am dreptul la parerea mea, nu? asta inseamna ca nici alunecatul in comebackuri dubioase nu-mi sta in fire. deci nu prea stiu cum vine asta. ce am raportat mai sus era dintr-o perioada in care cunoscutii mei tratau sexul la fel ca pariurile hipice, probabil chiar frustrati fiind ca nu puteau paria pe … alt cal :P
xoxo
O.
Inteleg. Parerea mea este ca poti ramane prieten atat timp cat nu a fost vorba de dragoste ci doar o relatie de prietenie si sexuala. Atunci cand intervine si iubirea, bineinteles, lucrurile se complica. Si da, recunosc ca e naiv sa crezi in comeback-uri. Nici n-ar trebui probate macar :).
Imi place onestitatea si franchetea ta.
superba poveste.
povestea asta e cam ciudata… am inteles titlul. si continutul. when you don’t respect yourself, you’ll not get respect from life… ceva de genul enigma otiliei (finalul). oricum, scena finala a textului tau e de film. chestia e ca acelasi lucru se aplica “vedetelor”, locale (ca paul) sau globale (ca greta garbo). you meet them after 10 years and you’re wondering: what happened?
@TheCreatrix: multumesc ;-)
@wannabegay: nu stiu ce se intampla, dar trebuie sa recunosc ca a fost ceva satisfactie la mijloc in povestea asta, din seria the good prevails. nu neaparat legat de mine, nu sunt eu etalon pentru nimic :D
xoxo
O.
Ce concidenta, asta era fix una din piesele pe care le-am ascultat azi de o gramada de ori. :D Comeback-urile sunt ceva ce oamenii au inventat cand au observat ca nu orice relatie are parte de un fairytale ending. Ca sa le fie mai usor sa treaca peste simplul si dificil de digeratul fapt ca cineva nu-i vrea, se mint singuri. And we’re getting very good at that. :)
Prieteni cred ca poti ramane. Sau amici. Acuma depinde si daca a fost de comun acord despartirea sau doar unul a vrut-o. In primul caz e mai usor sa treci peste resentimente (interesant ca tocmai cautam sa vad daca exista cuvantul asta in romana si unul dintre primele rezultate a fost “Cum sa-l parasesti fara resentimente”). Normal ca nu va mai fi niciodata la fel si factorul de apropiere/incredere e cam dus. Dar poti sa sporovaiesti din cand in cand. Sa vezi cum le merge. Sa judeci si sa compari. We all do that. And it kinda warms you up.
Astept si eu intalnirea cu un Paul sau altul. Cred ca este ceva prin care fiecare copil-care-nu-a-fost-vedeta trebuie sa treaca. Pentru confirmare sau infirmare, pentru certitudinea de un fel sau altul, definitiva sau temporara.
@Daianara: coincidentele astea sunt bizare, si eu cand scriam postul, ‘a doua zi’, tot melodia din post, pentru care nu am sentimente deosebite, era la radio. so hmmm…
continuand ideea ta despre post-breakup friendship, da, sunt total de acord. doar sa ai cu cine. eu n-am avut. #fail.
@Alex Sinov: grupul copiilor care n-au fost vedete te saluta si te primeste in randurile lor. :-) your Paul is just around the corner, wait’n'see.
xoxo
O.
ce rau mi-a parut ca te-am citit asa de tarziu. e de prisos sa zic ca mi-a placut, mai ales pentru ca la 8 minute dupa lectura inca ma gandesc la unele cuvinte.
si te miri/ma mir de unde si de ce…
Oare Paul asta ar fi aratat mai bine astazi daca era baiat mai de casa si nu facea cuceriri in stanga si in dreapta? Ma intreb daca frumusetea este un viciu – nu ajung la un raspuns inca, ma mai gandesc vreo zece ani. Cand va fi vremea sa decid: cu sau fara botox. lol, bineinteles
@botesteanu: acum ca stiu si de unde ai comentat, ma simt si mai bine :P nu, nu te mai mira :D
@LittleGreenLies: pai nu cred c-am sugerat ca judec ceva din ce-a facut Paul. Doar mi-a disparut fascinatia pentru el si m-am mirat sa-l vad altfel decat il stiam. Nu, nu cred ca succesul lui ar fi constat in conservarea frumusetii, cred, in schimb, ca m-a ajutat sa redefinesc succesul :P
cat despre botox, cred ca mai ai ceva de asteptat. sau facebook-induced photo optimization really does the trick :P
xoxo
O.
cuvintele tale m-au izbit ca o certitudine pierduta, oarecum baricadata în spatele ochilor, de care nu vrei sa stii, pe care nu o poti recunoaste, dar care este acolo si din când în când te trage de mâneca, à la manière des nostalgies passagères, des rappels de conscience….
m-am tot gândit de un timp, e drept, la oare ce devin acei atâti Pauli când fascinatia pe care o aveam pentru ei se estompeaza si nu le mai da aura de inaccesibilitate, de magie, de dieux sur terre, pe care o aveau … étrange destin que celui des dieux…
te citesc de ceva timp si ma regasesc de multe ori în ceea ce spui. merci à toi, l’autre!
Cand cineva ajunge de la crai la fara-dinti-in-gura nu cred ca e vorba de o modificare a perceptiei tale… Fascinatia dispare, dar poate nu de la sine, nu? In fine, cred ca vedem rasturnat cauza si efectul – daca arunc un mar stricat nu ma gandesc ca nu imi mai plac merele :))
@Staneslas: multumesc mult, alte cuvinte nu gasesc…
@LittleGreenLies: mie chiar nu-mi plac merele :D so le arunc de obicei si pe cele nestricate mwhahaha. Nu, glumesc, si inteleg ce vrei sa spui. Cred ca Paul mi-/ne-a pus o problema mult mai simpla, de ce unii oameni n-au grija de ei? Un corp nou nu-ti da nimeni. Primul pe care-l primesti e si ultimul. Asta e din seria my body is a temple, stiu, dar nu neg ca are si niste avantaje modul asta de gandire. Coabitand cu alte moduri de gandire, bineinteles, ca asa, ca unic criteriu ma depaseste.
xoxo
O.
Eu zic sa pui mana sa mananci cate un mar in fiecare zi, mai ales cu gripa asta :) De fiecare data cand vorbesc cu mama aud: “sa mananci fructe!”
Pe mine cel mai mult la povestea asta m-a marcat inceputul ” Când aveam 20 de ani şi eram încă şi mai impresionabil decât acum”. Fiindca astazi am avut inspiratia sa ma joc prin functiile Facebook-ului si sa ajung intr-un meniu care ma anunta ca mai sunt 56 de zile pana la urmatoarea aniversare a mea. Initial m-am bucurat ca mai e atat de putin, dar apoi mi-am dat seama ca trec peste varsta care acum mi se pare fantastica…
@LittleGreenLies: nu ma convingi :P vorbesti cu cineva care adora ce e fruit-flavored dar nu iubeste fructele, oh ce produs dragut al epocii in care traim sunt! *se pupa pe frunte*
@Elena: ioi, dar toate varstele, in special cele care urmeaza sunt fantastice. Evident, pentru ca poti sa le manipulezi :D Dar si pentru ca atata vreme cat ai un tel – si tu nu ai unul, ai multe! – poti sa si faci ceea ce-ti doresti. So nu lasa trecerea de o varsta sau alta sa-ti stea in cale. Sigur, exista lucruri care devin incompatibile cu varsta din buletin, dar nu si cu ceea ce-ti doresti din tot sufletul. Sa inteleg ca esti nascuta in preajma Craciunului? Ce frumos!
xoxo
O.
Multumesc, Ocatavian! Sunt nascuta chiar pe 31 decembrie :) Gata, acum ca stii, daca uiti de ziua mea… :P