Se întâmplă când te aștepți mai puțin și n-ai cuvintele potrivite în buzunar și pentru prima dată n-ai scrupule să le folosești pe ale altuia, de parcă tot ce-ai făcut până atunci în viață a fost să aștepți momentul ăsta, ăla despre care toți prietenii cinici vorbesc când se întâlnesc, încercând să te convingă că dragostea exactă nu mai există, că dragostea, în fine, este un prezervativ care face contact cu podeaua odată cu ultimul icnet, și că uneori, doar uneori poți citi semnale de pe dealul pieptului cuiva înainte de țigara de după. Se întâmplă, uneori, să vină cineva furiș să te bată pe umăr și să fugă ca-ntr-un joc și tu să vrei să-l urmezi, pentru că nu știi dacă este un mesager al vieții sau morții și vrei să afli cu orice preț: vrei, mai mult decât oricând să vezi ce se ascunde în spatele jocului, și hainelor. Și vrei să fii parfumier și somelier și creator și distrugător în același timp.

‘De exemplu, aș putea să-mi țin respirația și să-nchid ochii și să sar orbește în apele lăuntrice ale unui bărbat, scufundându-mă până țelul lui devine țelul meu, viața lui devine viața mea și așa mai departe’. (*)

Și apoi sunt toate semnalele luminoase pe care pielea ta le emite, poți oare să le ignori? Și câtă lumină poate să emită corpul ăsta pe care l-ai împrumutat întru cunoaștere, ai fost Lecția de Anatomie pentru unii și Grădina Deliciilor Terestre pentru alții, ai fost pictură și pictor și vopsea și șevalet și pânză, și uite, acum parcă toate rolurile cad în loc și se așează de parcă le-ai fi știut dintotdeauna. Și fără prea multe buze vine promisiunea făcută ție, de data asta,…

‘Într-o zi îmi voi tatua gura ta pe buzele mele’, îi spunea Best Sailor.

‘Iar eu îmi voitatua ochii cu privirea ta’ îi răspundea Moira. ‘Sigur, aș putea orbi, dar voi fi o oarbă care va înfrunta lumea cu privirea ta’ (**)

(*) Sylvia Plath, Journals, p. 38; (**) Iulian Tănase, Best Sailor, cu mulțumiri pentru amiciția și răbdarea care încap într-un deceniu