Joacadeamine

Cred că prima oară m-am gândit la asta în clipa în care toate site-urile mele preferate au început să devină cărți. A fost PostSecret, apoi a venit Rules for My Unborn Son, și chiar și Dear Old Love (*). Mai aștept la colț și ‘Before I Die I Want to…‘. Cu toate am avut revelația că online e fun, dar nu e tot. Lucru pe care-l știam și m-aș bucura enorm să nu fiu singurul care știe asta. Îmi amintesc că după o întâlnire cauzată de online am fumat o țigară cu o tânără care printre altele mi-a spus că ‘există o Românie neconectată la internet’ și nu numai că i-am dat dreptate, dar am fost brusc frustrat de faptul că vanitățile online nu-i lasă pe unul și pe altul să se uite și pe altă fereastră decât cea de pe monitor. Fie. Cu toate că și eu am o activitate de browsing medie spre mare și cred în mare parte că internetul nu numai că e fun, dar e și profitabil, tind să îi dau dreptate unui alt Octavian care spunea:

Poate că nu ‘mizerie’ e cuvântul de fiecare dată, dar recunosc comportamentul ăsta. Oricum, ăsta e unul din tweeturile mele preferate din toate timpurile. La introducerea asta aș mai adăuga ceva despre mulții oameni pe care i-am supărat pe site-urile de dating spunându-le că degeaba încearcă să fie altcineva, să-i cheme altfel sau să aibă altă vârstă, că deh, cu toții închidem calculatorul din când în când și tot la a fi noi înșine trebuie să revenim. And deal with it. Offline nu există personalități online.

Nu știu dacă Frank Warren de la PostSecret asta a avut în cap când a început să publice cărți pe baza cărților poștale primite la adresa offline anunțată pe postsecret.com. La urma urmei, singurul offline care mi-e clar este offline-ul meu, și atunci nu văd pe nimeni în jurul meu care să nu aibă acces la internet și să nu poată să navigheze pe site, de ce ar cumpăra deci o carte care nu face decât să recicleze conținutul site-ului? Evident, asta spun eu din mediul meu privilegiat, capitonat financiar, modernizat, urban și unde puține din mizeriile offline (ca să-l citez pe celălalt Octavian) ajung la mine. A existat întotdeauna o clasă de insensibili pentru care n-au existat alegeri electorale, sărăcie, șomaj, boli sau dorințe prea aprinse, și trebuie să recunosc că de multe ori am fost și eu ușor de numărat în rândurile ei. Da, am plantat un copac, am donat un ban, am cumpărat ceva de la un charity, am mărșăluit sau făcut lobby, dar numărul problemelor offline este mult prea mare ca să poți să spui prezent! la toate. Motiv pentru care nu mă plâng când cineva mă face insensibil la o cauză sau alta, doar sunt conștient că mediul meu e format poate din 500 de oameni, pe care dacă îi scad dintr-o populație de 6.7 miliarde, rămân tot 6.7 miliarde de oameni cu probleme mai mici sau mai mari. Așa că offline-ul meu nu poate fi tortură și impersonare a tuturor dramelor umanității, mă ocup și eu de cele pentru care simt un strop de adeziune și în rest, heh, încerc să duc o viață fericită.

PostSecret a fost cu mine cred că din 2006. A fost unul din primele site-uri bookmarked și apoi citite în rss reader. Input offline cu feedback online, mi-am zis odată, deși eram convins că anonimatul exhibiționist al celor care trimit cărți poștale este un răspuns incert și inconștient la un voyeurism online din ce în ce mai mare. Cu toate că n-arăt simpatie față de multe din poveștile laconice de pe cărțile poștale, crezând în mare parte că depinde practic de fiecare să își schimbe viața în bine sau rău după bunul plac, trebuie să recunosc că au fost și cazuri care mi-au atras atenția, pe care le-am văzut ca posibile cărți poștale ale prietenilor mei, sau dimpotrivă a mesajelor mele către ei sau către un nimeni interesat de plăcerile mele vinovate. Așadar profitând de relația mea specială cu PostSecret, am răsfoit ‘My Secret‘ al lui Frank Warren (Orion, septembrie 2009) cu gândul la oamenii cărora le-aș face cadou cartea. Oameni care, cum spuneam, au acces la internet pentru că nu socializez, nu din alegere, ci din întâmplare, cu oameni care n-au acces la internet. Și m-am gândit la prietenul meu Raul și la prietena noastră A. și la relația lor ambiguă pe care am găsit-o în vreo cinci cărți poștale despre fete straight care salivează după prieteni gay sau bărbați gay care se simt protejați de relații cu femei straight, oricum te uiți la problemă. M-am gândit și la mama Dianei care o ține drăgăstos captivă pe fiica ei într-un trecut istoric al unei prime căsătorii și nu neapărat aleatoriu la G. care a încetat să-și manifeste afecțiunea față de tatăl lui după ce a citit un studiu despre tați care și-au abuzat copiii. Fapte diverse din offline al căror anonimat îl cărăm cu noi, eventual îl eliberăm online just because și  mi-am dat seama că atunci când miza este personală, degeaba există circuitul informației în online și offline, că tot noi trebuie să facem față situației.

(sursa)

Astea sunt trei mesaje care mi-au plăcut mult. Offline-ul lor mi-e destul de familiar, destinul lor online și apoi figurația făcută în cartea lui Frank Warren mi-e destul de clară. Da, uneori aș prefera ca fiecare să găsească putere catartică în renunțarea la un secret, să existe niște bonding și să fie toată lumea mulțumită, online și offline deopotrivă. Indiferent ce am face, totuși, online-ul e o mască, chiar și atunci când nu faci un secret din cine ești și încotro te îndrepți. Dar din tripul ăsta internautic aș vrea să știm cu toții că urmează stația offline. Pentru unii asta înseamnă un site-carte, pentru alții înseamnă să închidă computerul și să rămână frustrați. Noi alegem, asta e tot.

(*) două din mesajele publicate în ‘Dear Old Love’ îmi aparțin și nu, n-o să spun niciodată care.

Notă: Am acordul lui Raul, al lui A., al Dianei și al lui G. să le folosesc numele și situațiile respective. Pam pam.