Săptămâna trecută când scriam despre lucrurile sălbatice nu aveam de unde să știu că wekeendul o să-l petrec cu alt copil violent, la fel de scris ca și Max, dar de data asta mai frate cu Ben din ‘The Fifth Child‘ al lui Lessing decât cu Ralph din ‘Lord of the Flies‘, cu toate că mai verbal decât Ben (niciodată nu i-am iertat lui Lessing cruzimea cu care l-a redus pe monstrul Ben la un aparat tăcut al luptei mamei procreatoare de a avea un cămin fericit, dacă n-ar fi fost el cu ce s-ar mai fi luptat femeia?).

weneedtotalkaboutkevin

În fine, cum e evident și din titlu, am petrecut ceva timp (atâta cât solicită cele 500 pagini) cu ‘We Need to Talk about Kevin‘ (mai 2006, Profile Books). Și am ajuns la concluzia că nu despre Kevin trebuie să discutăm, ci despre Eva. Eva Khatchadourian, mama lui Kevin, este pe departe un caz mult mai interesant decât Kevin. Ok, Kevin omoară șapte colegi, un profesor și un angajat de la cantina liceului, dar nu văd nimic inedit în asta. Poate singurul lucru care îl scoate în evidență este faptul că poate să o lase pe sora lui fără un ochi folosind detartrant, deși nu există suficiente dovezi că el e făptașul și toată lumea preferă să creadă ca a fost un accident. Kevin e cât se poate de fad ca adolescent, și-mi pare rău că nimeni nu încearcă să îi ofere înțelegere și afecțiune. Cred că noțiunea de mamă drăguță și ratată e clară în dialogul de la pagina 462: Mama: ‘Nu pari fericit.’. Kevin: ‘Am fost vreodată?’

Eva Khatchadourian nu e o mamă tipică, asta e sigur. Câte mame ar mai face un copil după ce primul e o ratare și apoi câte ar mai avea tupeul să își lase copilul rău să facă babysitting pentru copilul bun? Unde mai pui că nici măcar nu face asta ca toată lumea, ca să păstreze aparențele unei familii normale. Adică, totuși, timp de câteva luni îi povestește soțului viața ‘de familie’ în scrisori. Nu e ca și cum Kevin le strică vreo armonie, armonia era distrusă dinainte, și Kevin sigur nu era cauza, având în vedere că tatăl său Franklin e unul din aliații lui de bază. Așadar Lionel Shriver putea foarte bine să aleagă titlul ‘We Need to Talk about Eva’, pentru că problema reală din carte este o mamă care nu recurge la momentul potrivit la ajutor social și psihiatric pentru fiul ei și chiar pentru ea. Știu că toți părinții se așteaptă ca familia lor să fie aia normală și perfectă, dar dacă ne-am uita în jur cu mai puțină superficialitate am ști că nu e așa. Și Kevin n-ar mai ucide pe nimeni, iar Eva i-ar scrie soțului înstrăinat despre tratamente, nu detenție. Dar probabil că mirajul normalității e ceva care e mai ușor dobândit decât mirajul responsabilității.