Duminică am petrecut toată ziua cu Susan Sontag. Mai exact cu 'Reborn: Early Diaries 1947-1963' (octombrie 2009, Penguin Books) și cu 'Swimming in a Sea of Death' (aprilie 2009, Granta Books), cartea scrisă de fiul său, David Rieff, ca experiență catartică după ultimele luni ale lui Susan Sontag.
Mie Susan Sontag mi-e dragă de niște ani mulți, de când am descoperit în liceu, într-un reader despre cultura americană decandentă (glumesc sau nu?) un text de-al ei despre care, evident, nu știam că e celebru, 'Notes on Camp' (din 'Against Interpretation'). Spunea atât de multe lucruri despre viața mea (de atunci) la modul programatic și soldier-on, încât țin minte că am făcut câteva fotocopii la text ca să fiu sigur că nu-l pierd. Pe vremea aceea mă interesa ce e kitsch și ce e camp și ce spunea Sontag era mai mult decât de bun simț, deși era o dâră academică de homofobie pe acolo. Au urmat la scurt timp 'Illness as Metaphor' și 'AIDS and Its Metaphors' și mult mai târziu aveam să o descopăr ca scriitoare de ficțiune (numai în 'The Volcano Lover' și 'In America', restul romanelor ei, sper, le voi citi în curând). Cert e că m-am simțit întotdeauna confortabil cu Susan Sontag și m-am gândit că e genul de individă cu care aș bea o cafea duminica și am vorbi despre câte și mai câte, despre cum Bosnia e o nouă Spanie a războaielor civile, despre Hanoi și despre fotografiile care ne amputează dreptul de a mai citi realitatea altfel decât documentar, cu proprii ochi. Posibil am fi discutat și despre cum e să-i dai papucii lui Annie Leibovitz, dar asta numai dacă voia ea. Eu sigur aș fi murit de curiozitate, pentru că Annie Leibovitz exercită destulă influență asupra lumii în care trăim ca să nu-i dai papucii niciodată (mie unul mi-ar fi frică s-o fac).
În mod bizar, nu jurnalul de tinerețe al lui Susan Sontag este cel care m-a fascinat dintre cele două cărți citite. Mai întâi pentru că prea puținele răbufniri intelectuale dintr-un jurnal personal nu m-au făcut să o văd pe femeia care avea să scrie 'Against Interpretation', apoi, pentru că Susan Sontag nu face decât să-mi uzurpe imaginea mea despre ea prin jurnalul ăsta. N-aveam nevoie de o femeie cu temeri, ci de una puternică, așa cum mi-am imaginat-o eu. Cine se crede, Sylvia Plath? Unde mai pui că eu sunt perfect ok să rămân cu iluziile mele, n-am nevoie de input din realitate să știu cum era cineva de fapt. E ca și cum mi-ar impune cineva să cânt the official lyrics la cântecele lui Tori Amos când eu sunt mă simt bine cu versiunea mea a versurilor. Come on. Am dubii că jurnalul ăsta servește altceva decât demersuri raționale la 'viața și opera' lui Susan Sontag, plus de imagine sigur nu e. Sunt convins că există suficienți oameni care să se joace de-a comerțul cu adevăruri unice, dar eu unul nu prea am ce căuta printre ei.
Ce mi-a plăcut în mod special, în schimb, a fost cartea lui David Rieff. N-am citit niciodată articole scrise de Rieff, deci nu eram obișnuit cu stilul lui, dar promit să mă abonez la publicațiile la care scrie pentru niște minunate și implicite lecții de stil. Cartea e foarte faină și cred că ar trebui să o citească orice persoană care a trecut prin/urmează să treacă prin moartea cuiva drag. Piața de carte despre bereavement este destul de activă, dar aceasta e o prezentare personală, foarte obiectivă, a ce înseamnă să treci peste moartea cuiva drag. Mi-a amintit puțin de travaliul de doliu, chiar și invers-generațional, din 'Paula' lui Isabel Allende, dar și din 'Iris' a lui John Bayley. În orice caz, prefer abordarea lui Rieff unui manual scris de un psiholog. Cum să cronometrezi timpul rămas cu persoana dragă, cum să porți o mască Noh în fața semnelor bolii, cum să creezi iluzia unei vieți care merge înainte? Cam astea ar fi întrebările la care David Rieff răspunde. Și faptul că Susan Sontag e doar un alt individ celebru care suferă deloc celebru fac lucrurile mult mai ușor de înțeles și respectat. Și deși nu-i doresc nimănui să treacă prin experiența pierderii cuiva drag într-o boală necruțătoare și prin experiența de doliu de după, mi-aș dori să citească cât mai multă lume cartea asta. Puțin și pentru Susan Sontag, desigur.
{ 9 comments… read them below or add one }
:) ce dragut esti cu marturisirea: “…încât țin minte că am făcut câteva fotocopii la text ca să fiu sigur că nu-l pierd” :)
Cred ca una din cele mai mari calitati ale unui autor de nonfictiune este sa depaseasca bariera didacticului si a documentarului sec, si sa iti permita sa il simti ca fiind “genul de individă cu care aș bea o cafea duminica și am vorbi despre câte și mai câte, despre cum Bosnia e o nouă Spanie a războaielor civile, despre Hanoi și despre fotografiile care ne amputează dreptul de a mai citi realitatea altfel decât documentar, cu proprii ochi.” Eu nu o stiu ca autoare de fictiune, astept impresiile tale mai detailate despre partea asta, inainte de a o “ataca”…daca o sa ai timp si chef:)
si eu sunt curios sa citesc de sontag, din pacate n-am apucat nimic ce ma interesa (against…). am dat insa de in america, care e imposibil de citit. se pare ca e o tipa super-inteligenta care e mult mai buna la gandit decat la creat. pare o fiinta interesanta. insa, in afara de suderinta ei, nu spui mare lucru…
xoxo
d.
@Alina: da, ce-i drept, nici eu nu o stiu tare bine ca scriitoare de fictiune, si cum se intampla de cele mai multe ori, am acceptat-o in clica femeilor misto care scriu fictiune pentru ca era ea, altfel nu prea accept cumulul de functii *glumesc*. Am vrut sa adaug acolo faptul ca mi s-a parut ca are ceva talent de Iris Murdoch in ea, dar cum frazele mele sunt din start intortocheate, am zis mai bine sa tac. :D Sigur cu ‘In America’ ai putea sa o degusti nice & easy, si daca dupa mai ai chef…
@dragos c: pai de-a sontag s-a jucat si matei calinescu in unul din capitolele din ‘cele cinci fete…’, eu cred ca asa mi-am dat seama ca Sontag e cineva, cand am cumparat cartea asta a lui Calinescu in ’95. Tin minte anul pentru ca asta a fost una din cartile care mi-au modificat cam toate perceptiile. Sontag n-a mai fost de-atunci doar o fotocopie!
nu pot sa zic ca e mai buna la gandit decat la creat. asta nu e ceva ce sa judec eu. siiiigur. e clar ca sunt mai sensibil la discursul ei academic decat la cel narativ, dar asta e doar o circumstanta.
cat despre ce spun eu, avand in vedere ca mai mult de viata mea secreta cu sontag si faptul ca e faina cartea fiului ei, nu intentionam sa zic mai mult in post. despre jurnal am zis ce cred, despre cum mi-a patruns ea in viata, am scris. nu era un post de analiza si nu iti face iluzii, eu in general nu spun mare lucru… dar si nespusul asta ia enorm de mult timp de lectura – te-am pacalit aici :P
xoxo
O.
Foarte frumos stii sa faci chef de citit. Azi e prima mea zi in peste o luna de cand nu mai am nicio ghilotina de deadline, decat una hat departe, la finalul lui februarie, dar am terminat ultima biografie a lui Plath pe care mi-am cumparat-o. Vreau sa le citesc cam pe toate, desi am si eu versiunea mea, cum ziceai mai sus, si nu caut confirmari sau infirmari, ci platesc cumva un tribut. Apropo de fii, al lui Plath era biolog marin si s-a sinucis.
In rest, numai de bine ! :)
@bunnylang: da, asta comentam si eu acum cateva zile:
http://inafaracontextului.wordpress.com/2009/11/07/va-urma/#comment-153
ma bucur ca iti trezeste dragul de citit, de avut stiu ca-l ai, dar mai stiu si ca deadline-urile astea ghilotina pot sa-ti lase impresia ca nu mai exista, ca multe alte lucruri de altfel… si da, sub forma de tribut totul suna mult mai bine :-)
xoxo
O.
am bifat<>
am printat-o (se gaseste on-line) la serviciu. am citit-o in autobuz, asteptand autobuzul doi, in autobuzul doi – pna ce am ajuns acasa. am pus “against interpretation ” in top pe lista de citit.
(comentariul asta tineloc de comentariu literar pentru mine)
Eu mi-am început ziua dulceag cu al tău (?) Wetlands, via OanaMarrria, care l-a terminat și mi l-a împrumutat generos întru citire. Promit să nu îndoi colțurile.
Dar de ce nu ii dai tu voie lui Susan Sontag sa fie Sylvia Plath?
@Ana: hehe, comentariile tale mereu is o bucurie! :*
@Karin: draga mea, da, al meu, dar si al vostru. Poti sa-i indoi colturile. Daca l-ai primit in stare buna nu e meritul meu, ci al OaneiMarrria, intrucat eu am citit alt exemplar :-) :*
@vera: Nu, nu, si iarasi nu. Sylvia (a mea) e puternica prin slabiciune Susan (a mea) este slaba prin putere. Iar jurnalul nu mi-a adus nimic nou. Sunt convins ca a fost scris petnru alt target. Nu pot sa fiu cititorul ideal pentru orice (sau poate pentru nimic?) :P
xoxo
O.