Despre buzzwords cu un Nobel în economie

Cred că era prin 2004 când mi-am început povestea de dragoste&ură cu Joseph Stiglitz. Citind 'Globalization and Its Discontents' am avut o reacţie destul de virulentă la băiatul ăsta care a lucrat la World Bank pentru că dacă e ceva ce nu-mi place e limbajul hocus-pocus. Înţeleg că merită un Nobel pentru asta, şi sincer speram ca după cartea asta, plăcută în felul ei o să încerce ceva nou, dar se pare că nu. Am citit de curând 'Making Globalization Work' (septembrie 2007, Penguin Books) şi am rămas uimit cât de blabla poţi vorbi despre economia actuală cu un Nobel în cârcă. Celor care au citit deja 'Globalization and Its Discontents' nu prea pot să le recomand 'Making Globalization Work' pentru alt motiv decât că e un bun exemplu de cum să reciclezi info din ce-ai scris deja. Hocus-pocusul nu e nou, noi sunt poate listele pe care le adaugă la finalul fiecărei secţiuni cu sfaturi practice. Practice în măsura în care o discuţie abstractă chinofobă şi indofobă poate să fie practică, ceea ce mă tem că nu e cazul. Dar e drăguţ, mi-l închipui cu un checklist de buzzwords făcând o megacompunere cu cuvinte date. Hahah.

Acum nu o să spun că am citit o carte numai despre debt relief, anthrax scare, non-tariff barriers, biopiracy, brain drain, dot-com bubble şi capital flight, ar fi nedrept. Cu atât mai mult cu cât nu sunt economist şi dacă mă informez tematic o fac la modul clar neavizat, dar amabil. Şi atâta vreme cât Stiglitz e capabil să spargă un tipar şi să recunoască oarecum mâhnit că globalizarea nu înseamnă americanizare, mă simt mai ok cu cartea asta. Adică, totuşi, cineva trebuia s-o spună. N-am idee cine a zis primul asta, dar mie mi-a zis-o Stiglitz şi-i sunt deci recunoscător.

Altfel, nu pot să nu-mi pun o problemă legată de globalizare la care n-am găsit răspunsul în cartea asta (pesemne e vorba de o globalizare disfuncţională şi Stiglitz nu vorbeşte despre cazuri de-astea cu prea mare uşurinţă). Problema mea, deloc unică este că nu-mi amintesc ultima dată când am numit un produs 'străin'.  Fără a face apologia produselor româneşti (pentru că nici nu prea le văd şi nici nu-mi fac politici de sprijinire a economiei României), nu mă interesează de unde provin produsele pe care le cumpăr. Nici măcar din perspectiva unui fair trade, cred că e responsabilitatea producătorului să se asigure că respectivul produs nu provine din child labor sau din munca cu 1 euro/ziua, nu a mea. Rolul meu în economie fiind unul de consumator, la un moment dat am devenit confuz şi nu m-a mai interesat originea produselor, hai, fie, mă bucur când învăţ o ţară nouă de pe mapamond datorită etichetelor producătorului. Tatăl meu m-a sprijinit atunci când n-am vrut să învăţ la geografie şi astăzi îi mulţumesc că n-a propăvăduit concepte de-astea desuete gen cultură generală şi azi mă bucur că pot să cumpăr produse din ţări exotice sub umbrela unui brand spaniol sau britanic. Aş vrea deci să-mi amintesc când am spus ultima oară despre ceva că e străin, pentru că sunt convins că momentul respectiv are legătură şi cu momentul în care am decis că orice moment petrecut în România e un bad trip şi o vacanţă nereuşită, iar vacanţele de peste hotare sunt de fapt viaţa mea reală. Nu e un moment pentru care mă judec, ci unul pentru care mă felicit.

Acest post este programat şi este posibil ca în ritmul alert de schimbare al lumii în care trăim să nu mai corespundă realităţii în care a fost scris.

Tagged as: 2009, carte, economie, globalizare, josephstiglitz, lecturi, nobel