Dacă mă întreba cineva săptămâna trecută cu cine vreau să iau masa, răspunsul ar fi fost Jamie Oliver pentru că deși nu i-am văzut nicio emisiune, arată foarte drăguț pe coperta cărților și pare că știe ce propune acolo să punem în farfurie. Eh, asta era săptămâna trecută, când orice aveam în farfurie era drăguț (de obicei dietetic, dar totuși drăguț) și Jamie Oliver n-avea nimic din aura neagră a unui Hitler blond și durduliu. Nu s-a întâmplat nimic spectacular de săptămâna trecută până acum, măcar în aparență, doar m-am plimbat prin Barcelona cu ultima carte a lui Jonathan Safran Foer în geantă. Și am citit-o. Și deși nu cred în cărți care îți schimbă viața (eu sunt genul de persoană care la lectura ‘Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking’ își aprinde două țigări simultan), prefer să cred că viața mea e schimbată de oameni în care am încredere decât de personaje care se forțează peste măsură să transmită un mesaj. Degeaba mi-au sugerat prietenii A, B și mai ales C vegetarianismul, dacă n-au avut elocvența necesară și, de ce să nu fiu onest, nici influența asupra mea să mă convingă să urmez luminița asta plăpândă a trendurilor eco.
Dar când vine Jonathan Safran Foer cu ‘Eating Animals’ (noiembrie 2009, Hamish Hamilton) se schimba treaba. Unu la mână, m-a făcut să aștept câțiva ani o carte de-ale lui. Ceea ce e pervers, pentru că știu că poate și mai știu că are și cu ce. Doi la mână, Jonathan Safran Foer duce un fel de viață normală (nu e treaba mea, dar o impresie despre viața autorului am și eu), drept pentru care pot să-l cred mai degrabă pe el, pentru că sunt captiv paradigmei ăsteia care presupune că bărbații care au doar cu un an mai mult decât mine, sunt successful și sexy au ceva mai mult să-mi spună decât copiii isterici și loser-to-be ai evanghelismului eco sau candidați dubioși la președenție. Poate e greșit să iau succesul (comercial sau de altă natură) ca măsură a lucrurilor, dar așa sunt eu și nu am de gând să mă schimb.
JSF nu îmi spune lucruri pe care sus numiții nu mi le-ar spune. Dar contează foarte mult felul în care o face. Felul în care o paradilla de mariscos de care te bucuri sub soarele Barcelonei înseamnă câțiva metri cubi de viață marină moartă ca by-catch, sau felul în care sila fermierilor de a manevra păsări moarte pentru că nu reacționează la tona de antibiotice cu care sunt îndopate pentru a arăta mai bine și mai mult timp pe raftul supermarketului se traduce în sufocare prin laminare sau vidare. Până la urmă, manevrarea unui sac de plastic este ceva cu care suntem obișnuiți de când aruncăm gunoiul, și-l aruncăm de ceva vreme. Că veni vorba de gunoi, nu cred că o să mai gust vreodată carne de porc atâta vreme cât sistemul de cuști din ferme înseamnă că porcii, de altfel animale drăguțe și foarte ușor de reprezentat în desene animate, înoată în fecalele locatarului de deasupra și de furie și lipsă de activitate se apucă și să le mănânce.
Îmi pare bine că agricultura a devenit industrie, dar nu atunci când ritmul de viață al animalelor este schimbat (nu știam nimic despre găinile care în mod normal pot trăi până la 14 ani și actualmente au moartea asigurată la 8 luni și nici despre cele 14 săptămâni de înțărcare ale porcilor care au devenit 14 zile). Și deși nu vreau să scârbesc pe nimeni, și mai mult, sunt convins că friptura de animăluțe va avea același gust bun și după ce veți fi citit rândurile de mai sus, eu tot mă gândesc că dacă nu este vorba de mecanisme ale industriei în mare parte cunoscute și în mare parte acceptate, măcar la un argument putem fi de acord. Acela că așa cum spunem un nu mai mult sau mai puțin vocal la tratamentul abuziv asupra unui câine, ar trebui să ne gândim și la celelalte animale. Și la faptul că numărul de ferme așa cum le știm minim din filme, cu animale antropoide care zburdă fericite într-un trai pre-farfurie este foarte mic și va dispărea. Între timp, mare parte din bogăția biosferei dispare, ne mulțumim cu un număr redus de gusturi și nici n-o să știm din ce murim. Nu JSF spune toate astea, dar eu la el le-am citit. Cu înțelegerea că în momentul de față mâncăm 0.25% din mâncărurile comestibile ale planetei și tocmai pe alea neinspirate. Și cu înțelegerea că dacă poți să desenezi pe o coală de hârtie spațiul în care își duce scurta viață o găină, e ceva greșit în felul în care am încercat să ne asigurăm că mici insule de pe glob nu suferă de foame. Despre poluare nici nu mai deschid subiectul.
Nu devin isteric, nu am trăiri adânci și nici pofte culinare diferite de cele de ieri. Dar o să încerc. Vegetariansimul apud JSF sună mai bine și mai uman și mai înțelept. Aș vrea să citească cât mai multă cartea asta. Și să dea ciuma în traducătorul care o intitulează în română ‘Mâncând animale’. Că despre altceva e vorba.
P.S. Și dacă tot am făcut menționat ‘Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking’, în momentul de față mi-aș dori ca JSF să fie fumător, să vrea să se lase și să scrie o carte cel puțin la fel de inspirată ca ‘Eating Animals’.
{ 9 comments… read them below or add one }
m-ai facut curios
Si pe mine m-ai facut curioasa, dar m-ai si intristat… Eu nu pot sa nu mananc pui, it’s in my nature! :(
Eu sugerez sa nu citiesti ce pun in legume, fructe si cereale ca vorba unei colege de serviciu “acu’ nu mai mananc de loc si devin anorexica”…
Seios insa : da, e o carte care merita citita. si daca exista ocazia sa sprijinim o mica ferma, un mic cultivator privat inainte de a fi prea tarziu, cu atat mai bine. Pentru copiii nostri mai mult…
Nu cred ca e vorba de modul cum e scrisa cartea cat de disponibilitatea ta de a primi informatia, sau dechiderea la ea.
Eu personal am renuntat la a mai manca carne din doua motive, primul e ca am hotarat sa nu mai manac decat daca imi e pofta si al doilea asta enuntat de tine.
Eu iubesc animalele si e suficient sa vezi o taiere de porc pentru a iti trece cheful de salam. Problema curenta cred ca e ca lumea nu mai vede legatura intre carnea din raft si o vietate, altfel poate ca ar alege aceasta forma de hranire doar cand e nevoie. Nu sunt vegetarian, dar nu simt nici o necesitate pt a manca carne, daca simt promit sa nu ma abtin.
La lansarea in Ro de la Extremely Loud a fost o videoconferinta cu JSF si l-au intrebat inevitabil ce carte are in pregatire. A raspuns ca una despre agricultura. Pe moment eu am crezut ca glumeste. :P O sa o citesc si eu la un moment dat, dar as fi preferat sa fi fost vorba de un roman, d-asta nici n-am asteptat-o cu interes.
Cat despre carnuri, mananc in general rar si depinde cum sunt gatite . Am fost vegetariana vreun an in care mai mult am flamanzit mancand cartofi, ca altceva nu prea eram in stare sa-mi prepar si nici nu-mi dadeam silinta. Mancatul carnii e la mine cam ca si fumatul, nu vreau sa zic in nici unul din cazuri ca nu o sa mai fac asta niciodata.
abia aştept s-o citesc, deşi pe mine nu mai are de ce să mă convingă. m-am convins singură acum mulţi ani. o voi citi doar aşa, de amorul artei. :)
Eu sunt genul care se lasa de fumat cu allen carr si se apuca dupa o luna, cand trece efectul cartii… ca un fum! Si care incearca sa nu asocieze fripturica sau soriciul cu animalul viu si sa nu stie nimic despre custi, cotete, electrocutare si in general despre cele 1001 de moduri crude in care ii ajunge carnita in farfurie. Si eu traiesc in paradigma “daca e de varsta mea si e successful il ascult”, dar pe urma ma apuca asa o sfanta invidie si s-ar putea sa fac invers, taman pentru ca eu nu sunt successful la varsta lui.
E semnificativ ca ai scris acest post tocmai cand ma hotarasem sa-mi fac o provizie substantiala de legume/ fructe si sa fac o pauza de carne de macar o saptamana….
>:D<
E mai interesant sa citesti Allen Carr dupa ce “ai scapat”. Eu am citit “In sfarsit, nefumator”, dupa o saptamana fara tigari (prin 2005) si mi-am dat seama ca-l inteleg. Poate ca nu l-as fi inteles inainte. A fost mult mai simplu decat mi-am imaginat. Sper ca acest comentariu sa nu te faca sa tragi 2 fumuri fara sa expiri:)
@alex: tu erai curios dinainte, nu mai minti :P
@andressa: welcome! acum e si a mea, intr-un fel, anume, felul descris in post. la doua saptamani+ de legume ma declar fericit. o sa pun pe facebook weekly updates cu ce mai descopar din traiul asta nou :)
@Ana: hihi, ma gandeam eu ca ai tu o pornire pentru slow food. mi se pare o poveste draguta, si usor de sprijinit. fix atat cat sa nu ne mai plangem de calitatea sau originea produselor alimentare.
@vreauultimulloc: welcome! da, total de acord cu tine. si daca nu ar fi numai violenta, ar fi simplu pentru toata lumea de inteles. dar exista umbrela aia europeana cel putin a mortii nedureroase (what?). care face lumea nobila chiar si in actul de a omori un animal. ma rog, nu judec cazuri individuale si cum spuneam si in post, nu sunt activist isteric, deloc. o alegere individuala n-ar trebui niciodata sa devina un motiv de agresivitate, nici fata de persoana care alege, nici pornind de la ea :)
@meropi: si eu asteptam un roman, si inca il astept. dar nu ma plang, stilul din ‘Eating Animals’ e stilul ACELA. asa ca pe moment sunt satisfacut :D
@oanamarrria: e drept, tu nu ai nevoie de lectia acestei carti. dar cum stiu ca si tu ai o poveste draguta cu Oskar, creatorul lui este la mare inaltime cu textul asta. pe bune :-)
@Smilla: asta imi aminteste de experientele mele cu carnea. de cand ma stiu, cand si daca am mancat carne, am refuzat tot ce mai aducea a forma anatomica de animal. n-am mancat niciodata un copan din motivul asta. practic ce e tocat sau sectionat si e in forma geometrica este tot ce-am putut manca. asa ca aveam deja ceva porniri. cat despre allen carr, am incercat iar sa-l citesc. si nu, nu merge.
@scrumbie: asa, in varianta prezentata de tine, suna mult mai bine. fara a incerca sa judec prea tare ce se intampla cu mine si fumatul, si nu, nu ma instigi la fumat isteric, cred ca fumatul e inconjurat de mai multe mituri decat mancarea. cand o sa le descopar, probabil o sa fac ceva in privinta asta. momentan nu sunt gata sa renunt la mici ipocrizii legate de viata sociala si de faptul ca mie chiar imi place sa fumez!
xoxo
O.
{ 3 trackbacks }