Dacă mă întreba cineva săptămâna trecută cu cine vreau să iau masa, răspunsul ar fi fost Jamie Oliver pentru că deși nu i-am văzut nicio emisiune, arată foarte drăguț pe coperta cărților și pare că știe ce propune acolo să punem în farfurie. Eh, asta era săptămâna trecută, când orice aveam în farfurie era drăguț (de obicei dietetic, dar totuși drăguț) și Jamie Oliver n-avea nimic din aura neagră a unui Hitler blond și durduliu. Nu s-a întâmplat nimic spectacular de săptămâna trecută până acum, măcar în aparență, doar m-am plimbat prin Barcelona cu ultima carte a lui Jonathan Safran Foer în geantă. Și am citit-o. Și deși nu cred în cărți care îți schimbă viața (eu sunt genul de persoană care la lectura ‘Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking‘ își aprinde două țigări simultan), prefer să cred că viața mea e schimbată de oameni în care am încredere decât de personaje care se forțează peste măsură să transmită un mesaj. Degeaba mi-au sugerat prietenii A, B și mai ales C vegetarianismul, dacă n-au avut elocvența necesară și, de ce să nu fiu onest, nici influența asupra mea să mă convingă să urmez luminița asta plăpândă a trendurilor eco.

Dar când vine Jonathan Safran Foer cu ‘Eating Animals‘ (noiembrie  2009, Hamish Hamilton) se schimba treaba. Unu la mână, m-a făcut să aștept câțiva ani o carte de-ale lui. Ceea ce e pervers, pentru că știu că poate și mai știu că are și cu ce. Doi la mână, Jonathan Safran Foer duce un fel de viață normală (nu e treaba mea, dar o impresie despre viața autorului am și eu), drept pentru care pot să-l cred mai degrabă pe el, pentru că sunt captiv paradigmei ăsteia care presupune că bărbații care au doar cu un an mai mult decât mine, sunt successful și sexy au ceva mai mult să-mi spună decât copiii isterici și loser-to-be ai evanghelismului eco sau candidați dubioși la președenție. Poate e greșit să iau succesul (comercial sau de altă natură) ca măsură a lucrurilor, dar așa sunt eu și nu am de gând să mă schimb.

eatinganimalsJSF nu îmi spune lucruri pe care sus numiții nu mi le-ar spune. Dar contează foarte mult felul în care o face. Felul în care o paradilla de mariscos de care te bucuri sub soarele Barcelonei înseamnă câțiva metri cubi de viață marină moartă ca by-catch, sau felul în care sila fermierilor de a manevra păsări moarte pentru că nu reacționează la tona de antibiotice cu care sunt îndopate pentru a arăta mai bine și mai mult timp pe raftul supermarketului se traduce în sufocare prin laminare sau vidare. Până la urmă, manevrarea unui sac de plastic este ceva cu care suntem obișnuiți de când aruncăm gunoiul, și-l aruncăm de ceva vreme. Că veni vorba de gunoi, nu cred că o să mai gust vreodată carne de porc atâta vreme cât sistemul de cuști din ferme înseamnă că porcii, de altfel animale drăguțe și foarte ușor de reprezentat în desene animate, înoată în fecalele locatarului de deasupra și de furie și lipsă de activitate se apucă și să le mănânce.

Îmi pare bine că agricultura a devenit industrie, dar nu atunci când ritmul de viață al animalelor este schimbat (nu știam nimic despre găinile care în mod normal pot trăi până la 14 ani și actualmente au moartea asigurată la 8 luni și nici despre cele 14 săptămâni de înțărcare ale porcilor care au devenit 14 zile). Și deși nu vreau să scârbesc pe nimeni, și mai mult, sunt convins că friptura de animăluțe va avea același gust bun și după ce veți fi citit rândurile de mai sus, eu tot mă gândesc că dacă nu este vorba de mecanisme ale industriei în mare parte cunoscute și în mare parte acceptate, măcar la un argument putem fi de acord. Acela că așa cum spunem un nu mai mult sau mai puțin vocal la tratamentul abuziv asupra unui câine, ar trebui să ne gândim și la celelalte animale. Și la faptul că numărul de ferme așa cum le știm minim din filme, cu animale antropoide care zburdă fericite într-un trai pre-farfurie este foarte mic și va dispărea. Între timp, mare parte din bogăția biosferei dispare, ne mulțumim cu un număr redus de gusturi și nici n-o să știm din ce murim.  Nu JSF spune toate astea, dar eu la el le-am citit. Cu înțelegerea că în momentul de față mâncăm 0.25% din mâncărurile comestibile ale planetei și tocmai pe alea neinspirate. Și cu înțelegerea că dacă poți să desenezi pe o coală de hârtie spațiul în care își duce scurta viață o găină, e ceva greșit în felul în care am încercat să ne asigurăm că mici insule de pe glob nu suferă de foame. Despre poluare nici nu mai deschid subiectul.

Nu devin isteric, nu am trăiri adânci și nici pofte culinare diferite de cele de ieri. Dar o să încerc. Vegetariansimul apud JSF sună mai bine și mai uman și mai înțelept. Aș vrea să citească cât mai multă cartea asta. Și să dea ciuma în traducătorul care o intitulează în română ‘Mâncând animale’. Că despre altceva e vorba.

P.S. Și dacă tot am făcut menționat ‘Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking‘, în momentul de față mi-aș dori ca JSF să fie fumător, să vrea să se lase și să scrie o carte cel puțin la fel de inspirată ca ‘Eating Animals‘.