W.H. Auden și Christopher Isherwood au fost poster worthy pentru mine dinainte de Oscar Wilde și asta din cauză că în liceu mi-am ghidat lecturile după un dicționar de literatură și cum deconspirau autorii dicționarului un scriitor gay, trebuia să îl citesc, dar viața avea ordine alfabetică. Așadar cei doi, dar și E. M. Forster, David Leavitt sau Larry Kramer au fost primii mei eroi gay (*)

Mi-e neclar dacă m-au atras mai întâi pentru felul în care arătau pe coperta iv a unei cărți sau pentru ce scriau, pentru mine ajungea statementul că am echipa mea de scriitori gay cu care să-mi petrec singurătatea în așteptarea unor timpuri mai puțin singure. Și Isherwood a existat pentru mine prin aluzii, secrete și vieți duble ca în ‘Goodbye to Berlin‘ (care mi-a cauzat irevocabila pasiune pentru ‘Cabaret‘)  până când am citit corespondența lui cu E.M. Forster (cea incompletă; cea completă avea să apară prima dată doisprezece ani mai târziu, așa) și mi-am dat seama că viața gay nu e un fel de efect de microscop asupra fascinantei vieți a bacteriilor. Și cred că pentru asta trebuie să le mulțumesc amândurora. E ciudat cum viața adolescenților poate fi schimbată de cineva care eventual a și murit înainte să se nască el/ea, și nu de cea a contemporanilor săi, chiar și cei mai apropiați. Naturalețea corespondenței dintre cei doi (‘Don este bine, mulțumesc, și îți transmite toate cele bune. Pictează destul de mult, în loc să desenze, dar e mereu vorba de portrete. N-are pic de entuziasm pentru peisaj, natură moartă sau ceva abstract. Ne vom vedea la New York unde petrecem Crăciunul. Am terminat două cărți, una se cheamă ‘A Single Man’, care e numai și numai despre acest loc, și lunga și obositoarea biografie Ramakrishna la care am lucrat toți acești ani‘ **) și indiciile de lectură n-au fost egalate câțiva ani de nicio părere din jurul meu și am trăit câțiva ani cu impresia singurătății.

Că single și singur nu înseamnă același lucru aveam să descopăr câțiva ani mai târziu. Poate este mai bine că am citit ‘A Single Man‘ nefiind single, într-o vacanță de primăvară în total neprietenoasă Roma. Îmi luasem cu mine temele de examen (Restoration comedy, ce poate fi mai puțin comic decât Dryden?) și ‘A Single Man‘, cartea despre care citisem doar rândurile de mai sus înainte s-o citesc. Nu-mi amintesc nimic din vacanța respectivă care să nu provină din paginile cărții. Povestea profesorului de literatură de 58 de ani care supraviețuiește morții prietenului său special este ceva de care poți să te apropii la orice vârstă, atâta vreme cât morbul singurătății ți-a tăiat măcar o dată calea. Și ce poate fi mai apăsător decât singurătatea în California toridă a rivalităților de suburbie, a anilor 1960 în care lumea nou burgheză nu știa mare lucru despre homosexualitate și cu atât mai puțin despre consilierea PTSD, m-am gândit. Puține lucruri au egalat sinceritatea rândurilor lui Isherwood, iar vulnerabilitatea personajului principal, George, dureroasă pentru oricine a fost single vreodată, mi s-a părut poate cel mai bun portret pentru ce, îmi închipuiam atunci, va fi și viața mea adultă.
asinglemanEu nu mă îndrăgostesc frecvent de personaje din cărți; e un lucru pe care l-am învățat prea devreme ca acum să mai pot face ceva în privința asta. ‘A Single Man‘ este o carte pe care, altfel decât ca un rând de bibliografie, am uitat-o timp de 10 ani. Nu e de mirare, cum nu e de mirare nici că am citit în acești ani Cunningham fără să-mi dau seama cât de multe a învățat de la Isherwood. Recitind-o zilele acestea (de două ori. Cum am terminat ultima pagină m-am întors la prima.) mi-am dat seama că e o carte de care am nevoie și acum. Povestea bărbatului în vârstă prin mintea căruia se perindă fantezii cu tineri nu are niciun defect, la fel cum nici prototipul de femeie single cu prieten gay nu poate fi altfel decât genial (abia aștept, btw, să văd ce face Julianne Moore din rolul ăsta în filmul lui Tom Ford). Și chiar dacă nu are un rol principal în viața mea, trebuie să recunosc că optimismul a făcut loc și scenariului ăsta. Dar cel puțin nu mai mi-e frică de singurătate. Și cum ar putea să-mi fie, când singurătatea poate fi îmbrăcată în cuvinte atât de frumoase?

Nu cred că se vor schimba prea multe lucruri pe durata vieții mele (ce altceva contează?) în regimul oamenilor single sau persoanelor gay. Sau în combinația celor două regimuri. Știu, totuși, că dacă voi mai putea reciti ‘A Single Man‘, lucrurile vor fi mai ușor de acceptat.

* Pe eroii mei din adolescență care mai sunt în viață am avut ocazia să-i intervievez (David Leavitt, Larry Kramer).

** din scrisoarea lui Christopher Isherwood către E.M. Forster din 13 decembrie 1963.