Două ore din viața lui Isabel Allende

Dacă n-am fi educați în mod ilicit că există persoane al căror timp este mai important decât al nostru (timp la care ajungi după ce ștergi aburul celebrității), probabil că n-ar conta cât timp am petrecut cu Isabel Allende. N-ar conta nici faptul că m-a avertizat de la început: ‘Domnule, eu vorbesc mult, sper că aveți timp!’.

Cu Isabel Allende am vorbit despre cărțile ei, despre cum ficțiunea este uneori versiunea pe care vrei s-o prezinți mai târziu ca substitut pentru o realitate neprielnică, despre Chile din imaginație și Chile din viața reală, despre cum poveștile te ajută să supraviețuiești și despre cum o mamă supraviețuitoare n-are nimic legendar atâta vreme cât nu poate să vorbească despre suferință. Am mai vorbit și despre tabieturi, despre cum scrisul și graviditatea sunt două experiențe identice și despre femei puternice.

Nu am vorbit despre cum se învață spaniola citindu-i cărțile, despre cum i-am scris o scrisoare pe care nu i-am trimis-o niciodată, nu i-am spus că știam la ce pagină din ‘La Suma de los Días’ povestește ce îmi spunea în cadrul interviului despre ziua exactă a anului și ritualul acelei zile în care se apucă de scris, și nici despre cum după lectura primei ei cărți, celelalte (zece? cincisprezece?) au venit natural.

Interviul îl puteți citi în numărul decembrie-ianuarie 2009 al revistei Tabu și pe site-ul tabu.ro.

Tagged as: 2009, isabelallende, tabu