Știți scena aia din ‘Practical Magic‘ în care Sally începe să audă concertul greierilor și știe că urmează să se întâmple ceva? Well, cam așa sună și ceasul meu biologic tunat de câteva restricții sociale, dar nu mai puțin biologic. Ca un concert de greieri. Și e funny într-un fel că dintre nopțile cu greieri și nopțile fără greieri eu le prefer pe primele. Mă fac să mă simt mai … viu, cred.

Postul ăsta nu este unul militant, deși ar putea să fie. E începutul anului și n-am chef de dispute la care oricum părerile negative n-aduc nimic bun. Copiii cuplurilor de gay devin la rândul lor gay. Da, și cei ai cuplurilor heterosexuale. Copiii nu ar alege părinți gay. Mulți n-ar alege și părinți hetero sau părinți punct. Dumnezeu nu ne-a lăsat așa pe pământ. Eh, ba da, altfel s-a schimbat planeta și n-am citit nimic despre asta. Etcetera.

Postul ăsta nu e nici despre nesăbuință, destrăbălare și alte keywords bine SEO-izate în mentalul colectiv. Este despre o poveste drăguță. Roy și Silo sunt doi pinguini masculi care se iubesc tare. Îngrijitorul de la zoo îi observă cum încearcă să-și construiască un cuib și să clocească o piatră, huh. Și de acolo povestea se schimbă în ceva ce n-o să vedeți prea des în viața reală.

‘And Tango Makes Three‘ (Justin Richardson, Peter Parnell și Herny Cole, ed. Simon & Schuster, 2007) e o poveste a cărei faimă s-a construit în primul rând pe ban-ul pe care l-a primit din partea părinților indignați din bibliotecile școlare. Una din cele mai interzise cărți ale ultimilor 3 ani, cartea se bazează pe o poveste reală (n-aș fi crezut dacă nu vedeam numele îngrijitorului de la zoo în secțiunea de mulțumiri și dacă pe urmă nu l-aș fi googled) și încearcă să prezinte un fapt evident: calitatea de părinte și parenthood-ul sunt condiționate de un singur lucru, și anume, iubirea. Lame, știu, când putea să fie vorba de niște teorii mai ample și mai filozofice, dar deh, dacă n-am complica noi viața, probabil că ne-am plictisi foarte repede unii de alții. Nu?

Mie cel mai tare din poveste mi-a plăcut de îngrijitor. Într-o primă apariție, stă în habitatul pinguinilor și le dă mâncare, a doua oară este la birou în timp ce îi vede pe cei doi pinguini-porumbei pe geam, iar a treia și ultima oară mâinile lui depun un ou adevărat în cuibul lui Roy & Silo. Mi-a plăcut fantastic de mult de el. Mă declar fan îngrijitori de zoo și oameni buni care fac gesturi mari și mici, dar frumoase pentru căsătoriile & adopțiile gay. Știu că spațiul dintre astea două categorii este enorm, dar aș vrea să fie și mai mare. Și plin de oameni.

Sunt convins că se putea și fără heterosexism monolitic și fără aportul celorlalte specii ale regnului la această familie gay de pinguini, dar sunt mulțumit de ea așa cum e. Prefer modele heterosexuale în lumea gay decât căutări stupefiante (în sensul ăla) de libertăți absolut frustrante. Așa sunt eu. Cu ceas biologic de pinguin. Oricum, e o carte pe care aș vrea s-o citească cât mai mulți copii, și asta implică și părinți cu mintea deschisă.

L.E. Eu am început anul cu asta în căști:  I pulled back the hood/and I was talking to you/and I knew then it would be/a Life Long thing (…), voi? :-)