Momentele în care eu mă întreb ce-ar fi făcut părinții mei într-o situație ca asta sunt foarte puține. Mai întâi pentru că de obicei știu clar ce-ar fi făcut, iar viața nu e așa de complexă să nu pot să-mi închipui ce ar fi făcut. În plus, m-am adaptat și eu la 2010 și tind să acord statutul de dramă lucrurilor total lipsite de importanță, iar pe cele care chiar sunt importante pe vreun plan sau altul le fac cu ochii închiși. Zilele astea mi-e mult mai greu să aleg ce să port în ziua Z decât să răspund la întrebările ‘cine suntem?’ și ‘încotro ne îndreptăm?’, poate și pentru că filosofie și teologie am studiat destul încât să pot să dau un răspuns provizoriu pe care să-l rumeg toată ziua până uit care era întrebarea inițială, dar urgența de a scoate totul din dulap și a găsi ceva să port pentru ca apoi să mă hotărăsc dacă pun totul la loc sau las în urmă niște munți de haine este ceva mult mai serios decât sensul vieții. Din experiența mea, poți să trăiești fără să știi cine ești, dar nu poți să nu te îmbraci. Și dacă te îmbraci drăguț deja viața e mai frumoasă. Voilà!

Regulile pe care le-am deprins de la părinți sunt foarte puține. Nu pentru că nu s-ar fi dedicat educației mele, ci pentru că au avut relaxarea mentală necesară să găsească reguli aplicabile la un copil răsfățat, temător, capricios și stângaci. Asta nu spune nimic despre cât de mult mi-au plăcut regulile astea sau nu. Pentru că au exista reguli care mi-au plăcut (poți să tai, ștergi, scrii deasupra, tot ce contează este să fie corect!, nu trebuie să înveți chiar tot, nu trebuie să termini ce ai în farfurie, poți să adormi cu lumina aprinsă, ora de culcare trebuie să fie cu minim 4 ore înainte de ora de trezire), dar și reguli care nu mi-au plăcut (nu lăsa rebusul neterminat, iq-ul nu te scutește de muncă, orice primești este doar pe jumătate al tău, sau mai grav, putem să vorbim despre orice te frământă, nu-ți alegi singur porecla). Într-un final le-am respectat pe toate, nu dintr-un simț exacerbat al respectului, ci pentru că am văzut că important este să fie corect, că poți trece prin viață știind câte ceva doar despre locurile pe care le-ai vizitat, că uneori cantitatea de muncă își spune cuvântul și că dacă dormi acele 4 ore pe noapte ești ca nou a doua zi. Dorm în continuare cu lumina aprinsă (diferența este că acum nu mai trebuie să mă prefac că am adormit și după ce au stins ai mei lumina să mă strecor să o aprind din nou), nu mănânc tot și vorbesc cu jumătatea în viață din părinți despre absolut orice. În continuare nu-mi aleg singur porecla, dar aleg oamenii care au voie să mă poreclească.

Ceasul biologic mă face să mă gândesc că într-o bună zi o să fiu tată la rândul meu (faptul de a fi gay nu mă scutește de ceas biologic sau de ideea că vreau să am minim un băiat) și well, există reguli. Când Andrei mi-a arătat tumblr-ul ‘Rules for My Unborn Son‘ am fost chiar entuziast și m-am gândit că e un fel de e-testament cool și deschis la minte (ceea ce, urmărind update-urile de pe site, s-a și dovedit a fi în proporție de 80%). L-am urmărit ce l-am urmărit până mi-am dat seama că tot în format de carte mi-e mai ușor să-l parcurg și așa am ajuns să citesc cartea lui Walker Lamond.

Cartea (‘Rules for My Unborn Son‘, St. Martin’s Griffin, noiembrie 2009) nu e rea deloc. Are un vintage look care știu că în zilele noastre e un plus și coperta din pânză cerată îmi amintește de edițiile rezistente la cacao cu lapte din ‘Alice în Țara Minunilor‘ și ‘Huckleberry Finn’ citite când eram mic. Regulile cuprinse în carte sunt în jur de 400 și ilustrate fain, unele dintre ele cu ilustrații inedite care nu se găsesc pe tumblr. Inițial am zis că e o cantitate de text pentru o seară – dar s-a dovedit să fie cartea cu care am adormit o săptămână. Evident, au fost reguli cu care nu am rezonat deloc (măsura unei aventuri fantastice este întoarcerea în siguranță acasă, dacă profesorul nu dă temă acasă, taci din gură, ciorapii nu sunt necesari vara, oricât de formală ar fi ocazia). Au fost și reguli care mi-au plăcut (nu cheltui prea mulți bani la frizer, scrie-ți visele, fă-ți timp pentru mama ta de ziua ta: este și ziua ei, nu te mulțumi cu o prăjitură de la cofetărie, gătește-o singur, nu avea gusturi exagerate când vine vorba de bere sau cafea) și reguli care nu mi-au plăcut (bărbații cu păr facial au ceva de ascuns, bărbații nu trebuie să poarte niciodată sandale, un tricou nu e nici filosofie și nici reclamă, pantalonii scurți sunt pentru băieței: hotărăște-te când vrei să fii bărbat).

Acel 20% din carte care nu mi-a plăcut e unul heterosexist. Și nu simt nevoia să explic de ce nu mi-au plăcut nici fetele fragile din reguli și nici băieții strict reproducători. Mă bucur că am numărat fix 80 reguli care să fie în linia asta de găndire și nu 400, asta spune totuși ceva. Well, dacă vreți să creșteți un băiat heterosexual (funcționează cred și cu forța), cartea asta vă va da câteva puncte de plecare.

Rules for My Unborn Son site | twitter

Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist | Post Secret | Dear Old Love