În urmă cu trei ani mi-am comandat de ziua mea ‘Tanglewreck‘ a lui Jeanette Winterson pentru că eram curios să văd ce poate să facă Jeanette la fel de bine ca Neil Gaiman sau Matthew Skelton – care erau deja favoriți în lista mea de lecturi pentru young adults. Mai mult, eram curios, cu ‘Endymion Spring‘ proaspătă în minte, dacă povestea fantastică sună altfel în cuvintele lui Jeanette Winterson – și răspunsul a fost un foarte hotărât da. Să îți placă poveștile fantastice și unul din scriitorii preferați să-și încerce mâna la așa ceva – ăsta da noroc, mi-am zis atunci.

Nu numai că ‘Tanglewreck‘ este foarte bine scrisă, și are un plot foarte bine la punct, dar este și o lectură fascinantă. Despre Londra de azi și de ieri, despre ospicii, canalizări și turnuri, despre criminali și pirați, despre elefanți și fructe exotice, despre perioade întregi de timp care au rămas nepovestite și care astfel permit o alegere narativă liberă. ‘Tanglewreck‘ se joacă cu timpul, așa cum facem și noi când suntem numitorul comun din trecut, prezent și viitor, și povestește numai ce e convenabil să povestească – povestea lui Silver (a doua Silver din cărțile lui Winterson, după cea din ‘Lighthousekeeping‘) și a busolei cu care aceasta navighează prin istorie. Bineînțeles că trebuie să ai o anumită dispoziție să citești o carte ca ‘Tanglewreck’, dar dacă n-am avea dispoziția necesară din când în când, lumea în care am trăi n-ar fi una genială. ‘Tanglewreck‘ m-a făcut să văd o groază de fond comun cu ‘Endymion Spring‘ și cred că dacă mai vrem să le povestim tinerilor despre bibliotecile Oxford, despre atelierul lui Gutenberg sau despre Bedlam, cam asta este soluția. Sau Wikipedia.

Foarte tare m-am bucurat deci atunci când am aflat că există o a doua încercare a lui Winterson în literatura fantastică. Și pentru că amintirea unei zile de naștere petrecută în pat cu ‘Tanglewreck‘ nu e una de aruncat la coșul de gunoi al istoriei personale, am așteptat să vină ziua mea să pot să citesc ‘Battle of the Sun‘ (noiembrie 2009, Bloomsbury). M-a captivat de la primele rânduri, și chiar dacă n-am putut să petrec ziua de naștere în pat, cu greu am lăsat-o din mână și n-a trecut foarte mult timp până am terminat-o.

Dacă prima jumătate a cărții m-a făcut să mă gândesc la Londra dinainte de incendii și ciumă, și am încercat să-mi tunez mintea adultă la un pericol alchimic (sic) care ar fi transformat tot orașul în aur pur, a doua jumătate a făcut povestea asta irelevantă. Cititorul-copil din mine a continuat să vadă firul poveștii lui Jack, copilul ales de un vrăjitor pentru a-i servi în planul descris mai sus, iar cititorul-adult s-a bucurat să o găsească pe specialista în găuri de istorie din ‘Tanglewreck‘, pe Silver, apărând din 2006 unde o lăsasem în 1606, motivând un alt tip de lectură a cărții. Și, evident, confirmând jocul cu istoria pe care îl începuse Winterson în ‘Tanglewreck‘. Nici jacheta cărții și nici descrierile găsite pe Internet nu anunțau ‘Battle of the Sun’ ca o continuare la ‘Tanglewreck‘ și nici după ce am terminat-o nu pot să spun că cele două cărți nu pot fi citite independent (excepție făcând aluzii la momente și personaje care în necunoștință de cauză pot fi luate literal). În extra-castingul din ‘Battle of the Sun’ avem un rege muribund, un paznic de far, un dragon, tot felul de făpturi create în eprubete, dar și apariții ale lui Abel Darkwater sau Maria Prophetessa, personajele pe care le cunoscusem în ‘Tanglewreck‘.

Dacă ‘Tanglewreck‘ m-a făcut să mă gândesc la ‘Endymion Spring‘ a lui Matthew Skelton, legătura dintre cei doi autori (care altfel se reduce la a fi expuși probabil pe același raft) continuă și cu ‘Battle of the Sun’, care seamănă tematic fantastic de bine cu ultimul Skelton (‘The Story of Cirrus Flux‘). Iar legătura dintre ‘Tanglewreck‘ și ‘Battle of the Sun‘ tot Jeanette o explică cel mai bine:

Time is a great deadener. People forget, get bored, grow old, go away. There was a time in England when everyone was much concerned with building wooden boats and sailing off against the Turks. When that stopped being interesting, what peasants there were left limped back to the land, and what nobles there were left plotted against each other. Of course that is not the whole story, but that is the way with stories; we make them what we will. It’s a way of explaining the universe while leaving the universe unexplained, it’s a way of keeping it all alive, not boxing it into time.

Despre Jeanette Winterson pe joacadeamine.ro: #1, #2 și #3.