Acum 4 luni mă hotărâsem să merg la un concert Florence and the Machine, după un spree muzical de câteva sute de audiții pe last.fm. Cum între timp nu mi s-au schimbat sentimentele și cum 18 ore în Paris par suportabile dacă miza este un concert, ieri am fost în orașul care-mi place atât, dar atât de puțin să-mi împlinesc un vis. Asta cu împlinitul viselor este o chestie nouă la mine, întrucât mă simt mult mai confortabil cu visurile mele nerealizate, alea sunt lipsite de griji și fără cusur, dar cred că trebuia să se întâmple și asta. Și cred că o să repet experiența, nu e așa rău să vrei să-ți împlinești un vis.
Îmi amintesc că o prietenă mi-a povestit că a fost odată la un concert unde nu s-a simțit bine din cauză că publicul era 40+ și s-a simțit teleportată în altă grupă de vârstă, a simțit transpirația rece și șocul de a fi printre bărbați cu 15 ani mai mare decât ea și s-a întrebat tot timpul concertului cum o să fie când ea o să aibă 40 ani, dacă o să mai viseze, dacă o să se mai machieze și dacă o să mai meargă la concerte. La alte concerte, pentru că despre ăsta nu-și amintește nimic. Iar eu nu-mi amintesc de dragul exemplului despre ce concert era vorba. Well, eu am luat ruta scenică invers generațională și m-am trezit într-o mare de puștoaice britanice și franțuzoaice cu o culme de vârstă 20. După ce am văzut că și ceilalți tipi (poate 50? din 1000+ spectatori, no kidding) și-au activat highlander mode și și-au reconfirmat masculinitatea cu fiecare tip pe care-l mai zăreau în mulțime, am putut să mă bucur de concert. Hihihi. Și chiar m-am bucurat!
Bataclan e o locație suficient de mică și intimă să nu te frustreze organizarea, iar concertul Florence and the Machine a fost suficient de scurt să nu-mi dau seama că timpul trece prea repede oricum. Eu am numărat 13 melodii, dar s-ar putea să fi fost mai multe, dar important este că am numărat, clar, ce voiam să ascult. Asta-mi place la formațiile cu puține albume, n-au cum să te dezamăgească live. De aceea concertele Tori Amos vor fi întotdeauna o loterie, iar un concert Florence and the Machine, pentru că sunt totuși la începutul carierei, nu au cum să te lase frustrat. 5 din 7 melodii pe care le doream live au fost în setlist, mai puțin 'Girl with One Eye' și coverul la 'Halo' al lui Beyonce, care face parte din ultimele mele piese de play & repeat. 'Standing in the light of your halo' e poate fraza care-mi descrie cel mai bine viața zilele astea, so there.
Concertul a început cu melodia pe care o lăsasem pe pauză pe iPod, 'My Boy Builds Coffins', care clar avansează în topul preferințelor FTM după ce am văzut-o live. Niciodată nu am avut răbdarea să ascult versurile decât din două în două, dar aseară am descoperit că: 'my boy builds coffins, he makes them all day, but it's not just for work and it isn't for play, he's made one for himself, one for me too, one of these days he'll make one for you too'. Magic!
'Kiss with a Fist' a mai schimbat puțin ritmul, dar tot nu m-a convins că e altceva decât o melodie pentru o comedie cu Jim Carrey. M-a convins în schimb vocea & instrumentația pentru 'Hurricane Drunk', pe care cred că vreau să o mai ascult live de minim 100 ori. Dacă se poate. Please.
A urmat o secvență foarte antrenantă cu 'Between Two Lungs' (wow!), 'Drumming Song' și 'Cosmic Love'. Nu credeam că poate să dureze atât de mult entuziasmul pentru 'louder than sirens/louder than bells/sweeter than heaven and hotter than hell', dar a durat suficient de mult să îmi reamintească faptul că nu, Florence Welch nu cântase până atunci doar pentru mine. Dar nu e sfârștiul lumii.
A urmat 'Blinding', care m-a dezamăgit pentru că spre deosebire de restul prestației, aici Florence s-a simțit să spună poezia cu mai mult patos decât îi permitea privirea plictisită și reacția publicului, dar am considerat că sunt repetiții și am privilegiul de a fi acolo. Dacă e un moment pe care vreau să-l șterg din minte din concertul ăsta este figura ei contorsionată încercând să spună (cântat nu prea a încercat, poate îi ieșea mai bine) 'no more dreaming of the dead, as if death itself was undone'. Blah.
Firea mea optimistă m-a împiedicat să părăsesc atunci sala, și bine am făcut că am stat, pentru că au urmat 'Ghosts', 'Hospital Beds' și 'Howl', adică momentul în care am știut că melodia anterioară a fost un accident și că n-a fost o greșeală să vin la concertul ăsta. Apoi un fascinant 'Dog Days Are Over', leitmotiv personal care m-a făcut să am până astăzi dimineață cel puțin un maaare zâmbet indelebil.
Encore-ul a fost nu mai puțin inspirat, cu mult așteptata 'You've Got the Love', care mi-a adus înapoi amintiri cu MTV și Candi Staton, și care m-a făcut să mă gândesc că e amuzant într-un fel ca o melodie să-mi marcheze două momente în viață pe care le despart 20 ani și totuși eu să mă simt tânăr. Well. Finalul a fost un minunat 'Rabbit Heart', pe care l-am auzit pentru prima dată fără prejudecata că e o melodie pe care Florence și Paul au creat-o ca pe un compromis cerut de label să aibă și o melodie 'mai veselă'. Nu știu ce e așa vesel la 'who is the lamb and who is the knife', dar mie-mi place melodia asta foarte, foarte mult.
{ 5 comments… read them below or add one }
Păcat că nu a fost şi “I’m Not Calling You A Liar”. A fost highlight-ul concertului de la Amsterdam.
Dar de ce nu-ţi place Parisul?
Super postarea, si eu vreau sa vad live Florence and the Machine, si e clar ca ii voi vedea foarte curand, trebuie doar sa ma organizez nitel :-)
shame on you if you don,t like paris
For me the sparkling tower lightening at every night hour viewed from trocadero is the ultimate on earth
@stingo: uhm da, ‘I’m not Calling You a Liar’ era un bonus de apreciat :D Parisul nu-mi place pentru că deși o vorbesc bine, franceza nu îmi place s-o aud în jurul meu și pentru că încă n-am fost la Paris cu persoana iubită. Prima dată a fost tolerabil, acum a fost intolerabil, data viitoare va fi perfect.
@dianne: ori tu, ori altii! la organizare ma refer :D
@nick: –
xoxo
O.
offtopic: N-am ascultat pana acum Florence, si m-ai facut curioasa. Cover-ul ei la “You got the love” indica o voce foarte buna si versatila… dar prefer in continuare originalul si-ti multumesc mult ca mi-ai amintit de melodia asta.
{ 4 trackbacks }