Acum câteva luni aduceam propriile argumente pro și contra lecturii electronice. Dacă în anii trecuți lectura electronică era un accident, în 2010 observ că peste jumătate din lecturile mele sunt în format electronic, proporție care crește pe zi ce trece și pot să mă declar un cititor fericit.
Cu 400 grame+ de ebook reader în geantă, care nu devin mai multe cu următoarea carte adăugată în biblioteca virtuală, nu am dus simțit lipsa ideilor de lectură și a cărților cu scris mare (așa cum îmi plac mie), iar ebook readerul mă scutește de folosirea semnelor de carte la ultimele 10 cărți începute/răsfoite.
Încă nedresat de durata de viață a bateriei, tind să îl încarc mai des decât ar trebui, dar îmi amintesc o vreme acum 10 – 12 ani când și bateria telefonului mobil îmi trezea aceleași sentimente. Iar dacă m-am asigurat că ebook readerul este încărcat, că am organizat ultimele achiziții pe SD card și că nu l-am uitat acasă, am la îndemână mereu cca. 2000 titluri.
Dacă-mi lipsește experiența olfactivă și tactilă a cărților, mă adaptez repede. Bucuria emailului de confirmare că o carte pre-comandată este gata de descărcare în contul meu se apropie de și înlocuiește treptat bucuria cărților cumpărate de pe raftul librăriei sau primite prin poștă.
Nu pot să mă plâng că nu am ce citi și în niciun caz nu pot să spun că mă plictisesc. Cum în organizarea bibliotecii virtuale a însemnat mereu o atenție deosebită pentru două categorii (cărți pe care aș vrea să le recitesc, i.e. acele cărți care altfel ar umple rafturi și rafturi de bibliotecă tipărită și cărțile pe care mi le propun ca lectură în lunile următoare), nici teancul de cărți din lista to-be-read nu mi se mai pare amenințător, e închis igienic într-un folder și nu pe birou sau lângă pat unde să mă întreb de fiecare dată când o să-l termin dacă tot adaug cărți la el.
Există totuși lucruri care, dacă nu mă înspăimântă, homo technologicus cum sunt, mă fac cel puțin să-mi pun întrebări. Cât timp va mai considera lumea că este oportun să investească în artwork pentru cărți, de pildă, când deja majoritatea marilor publisheri de carte electronică recurg la coperte impersonale (mai grav, una per publisher). Cum vor citi peste 50 de ani urmașii noștri ‘Extremely Loud și Incredibly Close’ sau ‘The Book Thief’ privați de experiența vizuală a cărților respective. Vor deveni semnele de carte desuete? Și nu în ultimul rând, ce o să se întâmple, exceptând cartea de domeniu public, cu schimbul de carte? Și cum vor arde cărțile în inchizițiile viitoare? Nu sunt întrebări la care să vreau să găsesc un răspuns pentru că nu îi văd urgența și oricum este un răspuns care depășește cu ușurință durata vieții mele — este un răspuns pe care îl vor da alte generații, cu condiția să-și amintească.
În plus, sunt întrebări la care România nu are un răspuns. Așa cum spuneam și în postul anterior, România este exclusă de pe harta multor distribuitori de carte electronică, are în sine o piață mică, vine la pachet cu un alfabet care se afișează greu pe ecranele ebook readerelor (că doar nu o să apară și cărțile fără diacritice!?!), are pe piață două-trei modele de ebook reader pe piață (dintre care Cooler-ul vine în 60 de zile din shopul online al Cărtureștilor), cu o piraterie care îți poate aduce într-o chestiune de minute tot ce a publicat Humanitas (e doar un exemplu) și fără distribuitori cunoscuți de carte electronică, dar și cu proiecte minunate, cum este biblioteca Liternet, dar care aduce carte pentru ecranul computerului mai degrabă decât pentru ebook reader, fiind greu de ‘reflow’ și redimensionat.
*
Ana-Maria Onisei publică în Adevărul de azi un text care oferă cele 360 grade ale discuției despre șansele cărții electronice în România de azi. Bobby Voicu, Răzvan Penescu, Marius Comper, Vlad Mixich și subsemnatul, printre alții, au încercat să ajute cu un răspuns.
{ 4 comments… read them below or add one }
Cartile nu vor disparea niciodata, dar probabil ca in timp ponderea lor va scadea la obiecte de arta mai mult decat la lucruri practice. Nu e rau o sa fie cum a fost cu discurile de vinil, sau casetele sau alte moduri de stocare a informatiei.
Inca astea au rezistat prea mult, sa mai salvam si padurea.
Ma fascineaza dezvoltarea pietei de carte electronica. Intr-adevar, la noi razbat mai putine ecouri si mai putine posibilitati de a face parte, asa cum se intampla cu internetul de pilda, dintr-o comunitate. Cititorii de carte electronica din Romania, in cel mai bun caz, sunt o curiozitate, dar sper sa se schimbe si la noi perceptia. Aud foarte multe comentarii despre, cum spuneai si tu, mirosul si feel-ul paginii de carte tiparita, dar tind sa cred ca nu in asta sta experienta unui cititor.
nu stiu cum reusesti dar hai sa facem schimb.
eu unul nu pot sa citesc carti digitale nici daca ma bati. de fapt mie imi este greu sa citesc pana si articole de blog mai lungi … incep sa cred ca sunt eu defect – poate ar trebui totusi sa merg la un oftalmolog …
ma dor ochii, ma doare capul, nu am rabdare, nu inteleg mare lucru, pierd randurile …
si cu toate astea nu am probleme cu vederea in nici o alta situatie decat cand vine vorba de citit de pe ecrane, orice fel de ecrane – si evident texte lungi.
tii .. si cate ar fi de citit … :(
iRiver Story tocmai s-a făcut 699 lei (de la 999 lei) atât pe eMag cât şi la Germanos!