Lucruri despre care păstrăm tăcerea

Când am scris despre autobiografii ca despre cea mai respectabilă formă de minciună uitasem că urma să citesc 'Things I've Been Silent About' a lui Azar Nafisi (feb-10, Arrow Books). Nu numai titlul, dar și subtitlul ('Memoirs of a Prodigal Daughter') m-au făcut curios, cu atât mai mult cu cât 'Reading Lolita in Teheran', dacă nu mi-a plăcut, mi-a lăsat o impresie foarte puternică. Am încercat să-mi explic impresia asta, fără rezultat, temându-mă că orice atentat la înțelegere m-ar conduce la judecăți nedrepte. Iranul rămâne pentru moment casa unor violențe crase, unor personalități puternice, unor schimbări sartoriale ciclice, țara lui Marjane Satrapi și dar și a Gulistanului și Bostanului lui Saʿdī sau a poemelor lui Rūmī, ceea ce face lucrurile foarte confuze. Probabil că la fel ca și Azar Nafisi și Marjane Satrapi, investesc emoțional într-o Persie de poveste, dar trebuie să mă confrunt cu un Iran prea contemporan.

Memoriile lui Azar Nafisi pornesc de la jocul cu tăcerea. Nu tăcerea nepricepută și conspirațională, ci tăcerea ca virtute a tinerei iraniene, care, chiar și trăind un iad casnic, trebuie să iasă pe stradă zâmbitoare și demnă. Multe sunt tăcerile lui Nafisi: muțenia dorințelor și aspirațiilor unei tinere fete, tăcerea complice a infidelităților tatălui, dar și tăcerea supusă în fața ficțiunilor mamei. Cele 350+ pagini ale cărții ne poartă într-o lume la care nu mai avem acces: Iranul anilor 1950 și 1960, un Iran occidentalizat și șic, fără hijab, cu ciocolaterii franțuzești și rochii complicate de tul, cu flirturi la seri dansante și întruniri feminine cât se poate de laice, în care se vorbește deschis despre satisfacția sexuală și rolul femeii în societate. Un oraș interzis al istoriei, acest Iran al lui Azar Nafisi este, în mare parte, sub semnul ficțiunii. Trăind cu o mamă mitomană, micuța Azar învață de mică să accepte ficțiunea ca pe o parte integrantă din viața cotidiană. Mare povestitoare, mama sa îndulcește trecutul primei căsătorii și al relației cu tatăl său, iar Azar citește în fiecare poveste, neconfirmată de rude sau de dovezi fotografice, dorința mamei ei de a se concilia cu un trecut în care nu a reacționat așa cum și-ar fi dorit mai tărziu sau care nu o punea într-o lumină avantajoasă. Ba chiar, temându-se că la un moment dat va îmbătrâni și va transmite și ea narațiunile mamei cu titlu de adevăr istoric, universitara Azar își trimite o studentă să îi intervieveze mama, dar este complet dezamăgită când vede că nici vârsta și nici uitarea nu o fac pe mama ei să divagheze de la poveștile pe care i le repeta în copilărie și pe care nimeni nu se simțea în stare să i le dezmintă.

Azar Nafisi nu vrea, în schimb, să mintă. Mă întreb cât de multe persoane care iau calea anevoioasă a scrierii memoriilor personale ar recunoaște că mama lor este frigidă și mai mult, că este un motiv suficient să îți ajuți tatăl în infidelități. 'Lucrurile despre care a tăcut' Nafisi nu se rezumă la mici confesiuni de menaj, pentru că altfel cartea ar fi fost meschină și de prost gust. Cartea ei este emoționantă și vibrează cu fiecare peisaj și fiecare nou personaj pe care îl descrie, ceea ce face ipoteza unei răzbunări personale prin această carte neplauzibilă.

Scrisă emoționant și convingător, presărată cu momente anecdotice și cu delicatețea de a nu transforma aceste memorii într-un cult personal, Nafisi crede în exemplaritatea lucrurilor trăite de ea și le acordă dreptul să fie spuse. Amintindu-și de memoriile tatălui său, cele publicate în formă cenzurată, deoarece tatăl său fusese sfătuit să excludă amintiri și să includă numai realizări, Nafisi dă exemplul morții mătușii sale, cea pe care nu a cunoscut-o. La 4 ani, sora tatălui său a fost omorâtă de hoțul care îi smulgea cerceii de aur din urechi deoarece începuse să plângă. Tatăl său a fost sfătuit să nu scrie despre acest episod, care n-ar interesa pe nimeni, în memoriile sale. Nafisi, în schimb, vorbește despre toate fantomele și despre toate scheletele din dulapul familiei.

Tagged as: 2010, autobiografie, azarnafisi, carte, lecturi, marjanesatrapi