Pupa, Beba, Kukla și ceilalți prieteni

Devin bătrânii invizibili? Și cât este realitate și cât este folclor din tot ce îi înconjoară? Acestea sunt două întrebări simple la care încearcă să răspundă Dubravka Ugresic în 'Baba Yaga Laid An Egg' (ian-10, Cannongate). Scriitoarea croată, stabilită la Amsterdam, are la activ câteva titluri interesante: 'The Ministry of Pain', 'The Museum of Unconditional Surrender' sau 'Nobody's Home', dar atacă pentru prima oară folclorul balcanic dintr-o perspectivă cât se poate de modernă: pe străzile Zagrebului, Pragăi sau Varnei de după 2000, găsind între fărâme de clădiri neîngrijite și între oameni uitați de noile sisteme capitaliste semnele unui timp folcloric: cel aflat, în toate culturile balcanice, sub semnul lui Baba Yaga.

De cartea lui Ugresic m-am apropiat cu teamă, așa cum cred că se apropie orice cititor ai cărui părinți îmbătrânesc. Ugresic e nemiloasă cu sânii lăsați, cu unghiile devenite ghiare și cu privirea nebună a bătrânelor sale - dar compensează cu sufletul adolescentin pe care îl lasă personajelor: suflete pline de emoție și nerăbdare, captive în trupuri pe care nu și le recunosc și nu le acceptă. Dacă în mare parte poveștile sunt stânjenitoare (instalarea Alzheimerului la persoanele dragi, flirtul estival al bătrânelor, secretele dependente de regim și toane), Dubravka Ugresic reușește foarte amabil și clinic să izoleze câteva personaje foarte puternice și să ne spună povestea lor, jumătate realist și jumătate mitologic, așa cum vârsta lor mai permite. Babele lui Ugresic sunt urâte, schimonosite de vârstă și boală, dar capabile de cele mai sincere și frumoase gesturi. O avem pe Pupa, baba oraculară care se trezește din scaunul cu rotile în momente cruciale pentru a da un nou ritm și o nouă însemnătate fiecărei povești. O avem pe Beba, bătrâna pragmatică și consumată de prea multe secrete și o avem și pe Kukla, femeia care se împacă cu sexualitatea și corpul ei la o vârstă la care ar putea fi străbunică. Dubravka Ugresic reușește să le facă prieteni cu cititorul, fără să ocolească nici personajele secundare.

Povestea cu suișuri și coborâșuri a celor trei protagoniste se termină cu un nepot apărut din neant, cu o poveste de prietenie de peste mări și țări care le aduce liniștea pentru ultimele zile, cu un deces și cu potul cel mare de la cazinou. Dar aceasta nu e singura lectură pe care o are cartea: Ugresic-naratoarea se depersonalizează și după ce ne povestește tot ce se întâmplă în lumea complicată a femeilor în vârstă, ne transmite prin intermediul unei lungi epistole de la Universitatea din Joensuu din Finalnda tâlcul întregii povești: de la Baba Yaga la Baba Dochia, de la poveștile de iubire din folclorul rus la Pușkin, de la simbolistici à la Propp și Todorov, aflăm că bătrânele sale nu sunt tributare numai circumstanțelor lor cotidiene, dar și unui folclor balcanic amplu, care continuă să îmbrace forme noi și să șicaneze, la fel ca tartorele și protectorul principal, Baba Yaga.

Mi-a plăcut foarte mult cartea lui Ugresic și m-a făcut curios să citesc atât ficțiunea cât și eseurile ei precedente. Chiar nefiind fan al balcanismelor, pot să spun că Dubravka Ugresic face un branding local de succes pentru lumea care a trăit fără basmele, personajele și superstițiile zonei.

Tagged as: 2010, babayagalaidanegg, carte, dubravkaugresic, lecturi, tzvetantodorov, vladimirpropp