Un roman care face orice altceva din viața ta irelevant

Asta a zis-o Independent on Sunday despre romanul lui Barbara Kingsolver, 'The Lacuna' (Faber and Faber, apr-10, câștigătoare Orange Prize for Fiction-10) și tind să-i dau dreptate. Și nu mă refer la cele cinci dimineți petrecute cu cartea asta, în care n-a contat nici că e frig afară și nici că nu am cafea, ci la faptul că Kingsolver descrie realist vieți suprarealiste și le dă magie, culoare și muzică. Adaug apariția lui Frida Kahlo în roman și avem deja rețeta perfectă pentru o carte care să te țină captiv până o termini.

Și e ceva de terminat! Câteva sute bune de pagini, scrisori & jurnale care ne trec prin Mexic și SUA, prin 1929 dar și prin 1950. Viața lui Harrison W. Shepherd, ucenic/bucătar al lui Diego Rivera, confident al lui Frida Kahlo, secretar ar lui Leon Trotsky, scriitor de succes: un personaj pe care nu-l știam din corespondența sau jurnalul lui Frida Kahlo și m-am liniștit când am văzut că nu aveam de unde să-l știu: Barbara Kingsolver remarca într-un interviu că printre rigidele imagini istorice între care îl plasează, avea nevoie de un spion maleabil și cooperant și acesta s-a întâmplat să fie Harrison.

Personajele constrânse de istorie ale lui Kingsolver numai rigide nu sunt: lucrul ei cu personajul e plin de compasiune și de bun simț narativ, iar povestea are meritul să te țină conectat și să te minunezi de fiecare arabesc, de fiecare metaforă, de fiecare minuțios cuvânt Nahuatl sau hispanic inserat exact acolo unde și când trebuie. Regina aztecă, Frida, colosul Rivera și spiridușul Trotsky sunt umani, calzi, sună natural și parcă narațiunea asta le mai îmbogățește personalitatea. Am căutat-o pe Frida cea din Jurnalul ei intim și m-am bucurat s-o găsesc, dovadă că Kingsolver și-a făcut bine treaba și n-a ciuntit nimic din ce chiar Frida a lăsat chestionabil. Dar chiar și așa, romanul poate fi citit cu aceeași prospețime și bucurie și fără cenzura gândului că istoria a fost sau nu respectată, până la urmă calitatea documentară nu servește decât un scop, cel de a crea angajament, mai întâi al personajelor față de timpurile pe care le trăiesc și apoi al cititorului față de personaje. Și Kingsolver reușește, cum spunea și puck să ne facă personajele plăcute și omniprezente și va mai dura ceva până să mă simt foarte în largul meu cu personajele altcuiva după lectura 'The Lacuna'.

Singura frustrare pe care am avut-o citind cartea este că Kingsolver a scris-o atât de bine. O recomand cu căldură tuturor, dar mai ales celor care au iubit-o pe Frida post filmul lui Julie Taymor, pentru că vor trece de dragostea cool față de Frida la nivelul următor.

Tagged as: 2010, barbarakingsolver, carte, diegorivera, fridakahlo, lectura, leontrotsky, thelacuna