Nu numai cărțile de povești îți lasă sentimentul când le întorci și ultima pagină că ai vrea să nu se fi terminat, dar eu unul simt un sentiment de panică atunci când termin de recitit 'Winnie the Pooh'. În consecință n-am cum să nu mă bucur că acum am o continuare a poveștilor lui A. A. Milne la îndemână: David Benedictus a scris 'Return to the Hundred Acre Wood' (mar-10, Egmont), o continuare foarte bună la poveștile din 'When We Were Very Young', 'Now We Are Six', 'Winnie the Pooh' sau 'The Street at the Pooh Corner'.
Sute de comics, ecranizări și animații mai târziu, cu un brand crescut monopolistic de Walt Disney Company, Winnie the Pooh era peste tot, dar îi lipsea esențialul: o serie de povești în spiritul lui A. A. Milne, cu iz clasic și cu acea îndepărtare tehnologică back-to-basics pe care Milne o vedea în universul din Hundred Acre Woods. Deloc bizar, având în vedere că inițiativa lui David Benedictus de a crea un sequel 'clasic' pentru poveștile cu Winnie the Pooh a fost zădărnicită de hățișuri de copyright și poveștile pe care le-a creat în anii 1990 au văzut lumina tiparului abia în 2009. Poveștile lui David Benedictus sunt citite la radio de Judi Dench și Stephen Fry, iar grafica Pooh vintage e asigurată de Mark Burgess, care și-a luat în serios munca de grafician în tradiția lui E. H. Shepard, cel care l-a desenat și colorat pe Pooh în anii 1920.
Motivul pentru care mi-au plăcut poveștile noi cu Winnie the Pooh, Piglet, Eeyore, Tigger, Kanga și Roo, Rabbit și Owl este unul foarte simplu: exceptând numele diferite de pe copertă, nu am niciun indiciu că nu sunt povești clasice cu Winnie the Pooh. David Benedictus păstrează tot universul din canonul Winnie the Pooh, păstrează tradiția lui Milne de a scrie Cuvintele Importante cu majusculă și creează jocuri de cuvinte copilărești și delicioase. Lottie the Otter e singurul personaj nou și se potrivește perfect în cadru, are un je ne sais quoi foarte Pooh-ish și după prima apariție pare că a fost acolo dintotdeauna. Christopher Robin e mai puțin prezent, venind doar vara în Hundred Acre Wood, deoarece deja merge la școală, dovadă că jocul de la începutul cărții, în care Piglet și Pooh filozofează pe marginea număratului până la 80 (80 de ani pe care poți să-i numeri în 80 de secunde), dovadă că timpul nu a trecut și suntem în vecinătatea aceleiași epoci Pooh. Mi-au plăcut poveștile, cu același ton moralizator care nu discreditează personajele și mi-a plăcut dialogul, 100% accesibil și natural. Și, pe undeva, mi-a creat sentimentul că acolo unde e loc de un sequel genial, înseamnă că și punctul de plecare a fost genial: și că de acum o să fiu mai puțin circumspect la prequels și sequels, exceptând, bineînțeles, cele care zbiară comerț.
{ 7 comments… read them below or add one }
In lumea povestilor si a lui Winnie the Pooh timpul nu e linear.
Ma bucur ca ne putem intoarce in “a hundred acre wood”…
@Ana: dap dap ne putem intoarce! :-) Tare frumoasa carte, tot ce-i mai lipseste exemplarului meu este folosirea copertii ii/iii ca spatiu de desen/colorat si niste urme de mancare. Oricat mi-ar placea sa citesc carti pentru copii, la asta n-am ajuns. Inca :-D
xoxo
O.
Hey, fara legatura cu Winnie. Doar vroiam sa iti multumesc, datorita tie am descoperit-o pe Winterson. A fost o extraordinara placere. xxx
@Little Greenlies: me happy :-)
xoxo
O.
Imprumuta (niste copii) si au ei grija de detalii. :D
@Ana: oooh nu ma provoca ;-)) Ok prea tarziu :D
xoxo
O.
Winnie the Pooh la 81 de ani…mda mi-l imaginez cu un fel de barba alba care nu ii ascunde si optimismul …si inca obsedat de miere :))….foarte frumos
{ 1 trackback }