Martin Amis este ultimul autor studiat în școală care încă scrie: nu știu dacă ăsta e un neajuns al bibliografiilor școlare de acum 10 ani sau unul al scriitorilor, dar chiar dacă nu am avut niciodată o comunicare bună cu cărțile lui, am fost curios ce înseamnă o carte publicată de Amis în 2010. 'The Pregnant Widow' (Jonathan Cape, Londra, feb-10) s-a dovedit a fi o carte lungă, abundând în jocuri etimologice, dar și tandră și alertă, o carte care nu lasă loc de păreri neutre: fie o iubești, fie o urăști.
Cartea povestește o vacanță de vară din anii 1970 pe care Keith Nearing, personajul principal și prietenii acestuia (Scheherezade, Gloria, Whittaker, Ashraf, Oona) o petrec într-un castel din Italia. Keith studiază literatura și întreaga vară ține un double-count al timpului: unul al activităților de pe marginea piscinei și unul al vieții explicate de George Eliot, William Makepeace Thackeray, Charles Dickens sau Emily Bronte. Innuendo-urile sexuale din cărți nu sunt nimic pe lângă ce trăiește Keith la 20 de ani: departe de casă, tinerii din jurul său experimentează, se expun și vorbesc liber despre viața lor într-un fel inedit pentru Keith.
Povestea din 'The Pregnant Widow' este dictată de expectativă, dorințe mai mult sau mai puțin verbalizate și de suficient de multă meditație la ce înseamnă relațiile dintre sexe. Eliberați de presiunea familiilor, școlii și contractului social englezesc burghez à la 1970, tinerii lui Amis încearcă să găsească coordonata emoțională din sexul statistic pe care și-l permit și reușesc să aducă, pe lângă ușurința cu care oamenii se rănesc când sunt foarte tineri și neexperimentați, o imagine vie - nu știu și cât de veridică - a martorilor revoluției sexuale. Avem fete care fac plajă topless, droguri puse în băuturi, note acordate performanțelor sexuale și scrisori cu coduri criptice (de exemplu cu citate clasice în care destinatarul înlocuiește în lectură 'iubire' cu 'penis': 'Love bade me welcome' n-a sunat niciodată atât de explicit). Și avem și exces. Exces al narcisismului, al experimentului, orice formă de exces la care ne-am gândi, Martin Amis a așezat-o frumos în carte. Iată-l pe Martin Amis într-un interviu recent cu sex-columnista Rowan Pelling despre exces, traumă și sexul din 1970:
{ 3 comments… read them below or add one }
Sprea marea mea rusine, nu am citit nimic de Amis, dar din ce ai scris si din ce am ascultat, m-a dus cu gandul la McEwan… Oare asa e? imi mai trebuie timp sa verific :)
suna ca o carte pe care mi-ar place sa o citesc, si lista se lungeste, se lungeste… :)
Dar vroiam sa spun ca imi place noul look al blogului. Si ca am remarcat recomandarea pentru “Mom of the Year” – tocmai am vazut azi dimineata un interviu cu ea si cu Cheryl Kilodavis. Cheryl e autoarea unei carti pentru copii “My princess boy” pe care ne-o recomand, pentru ca stiu ca ne plac anumite carti pentru copii…
@Ally: tough question. Nu stiu ce sa zic. Instinctul #1 imi zice ca da, Amis este McEwan + heterosexism cras, dar instinctul #2 imi zice sa tac, pentru ca nu m-am hotarat inca daca asta imi place sau nu. Iar tu n-ai vazut ce-am scris mai sus :-D
@Ana: ‘My Princess Boy’ notat in lista TBR b-) E destul de aglomerata zilele astea, dar se face loc, oh se face loc pentru asa ceva :P
xoxo
O.
{ 2 trackbacks }