De cartea Juliei Franck m-am apropiat cu teama pe care ți-o produce titlul ('The Blind Side of the Heart') și cu snobismul de uite-că-scrie-pe-copertă-international-bestseller. Știam că Julia Franck a câștigat German Book Prize și că a intrat pe shortlistul de la Independent Foreign Fiction Prize (premiul a fost câștigat de Philippe Claudel) și cam aici se opreau cunoștințele mele despre această scriitoare germană. Traducerea în engleză (Vintage, iul-10) mi s-a părut foarte bogată și pertinentă și cred că aș fi supraviețuit la fel de bine lecturii și dacă nu știam că este o traducere - o mană cerească pentru nevorbitorii de germană munca traducătoarei Anthea Bell.
'Nu ai de ce să te temi, odată ce-ai trecut pragul, totul este în regulă. O altă lume - iar tu nu trebuie să vorbești' spune mottoul ales de scriitoare din Jurnalul lui Kafka, motto care se potrivește de minune celor două personaje feminine principale ale romanului, Selma și fiica acesteia, Helene. Selma, la câțiva ani după primul război mondial, așteaptă în tăcere în camera ei întoarcerea soțului. Între timp casa se deteriorează, copiii ei cresc și învață să-și poarte singuri de grijă, iar dacă nu era bătrâna și loiala servitoare Mariechen, probabil că ar fi murit cu toții în mizerie din cauza foamei. Așteptarea Selmei, observă fiicele acesteia, este o așteptare fără obiect: când în sfârșit tatăl ajunge acasă, Selma, a cărei inimă a orbit, refuză să-l vadă și se comportă ca și cum așteptarea ei nu a luat sfărșit, trece prin aceleași ritualuri zilnice egoiste și evită cu șiretenie orice întâlnire cu realitatea unui soț mutilat și muribund.
Helene, pe de altă parte, își îngrijește tatăl împreună cu sora sa, Martha, cu loialitate filială și curiozitatea pe care ca eleve de de școală medicală o au față de un prim pacient pe care pot să-l salveze cu cunoștințe nefolosite până atunci. Ani mai târziu, într-un Berlin al cluburilor de noapte, al muzicii de jazz, al libertăților sexuale și al farmaciștilor care vând pe ascuns morfină clienților aleși, Helene și Martha au ocazia să uite moartea tatălui și tulburările sufletești ale mamei și la rândul lor trec printr-o orbire, chiar dacă temporară, a inimii: aceea de a crede că individul poate fi izolat de istoria familiei sale, că ereditatea nu are niciun cuvânt de spus și că nimeni nu poate dibui povestea sumbră a familiei lor, totul până când faptul că Selma este internată într-un spital de boli psihice nu mai este un secret. Doctorul acesteia, un brav pionier al teoriilor de puritate rasială, află că Selma a ascuns toată viața că ar fi evreică, iar ereditatea bolii sale îl interesează în așa măsură încât dorește să o extragă pe Helene din ritmul ei de viață să le studieze pe mamă și fiică pentru a-și confirma teorii ale degenerării.
Nu am de gând să povestesc cum și dacă Helene scapă și nici impresionanta poveste a ei și a fiului său Peter - aceasta e o poveste rezervată cititorilor cărții. Julia Franck scrie susținut și elegant; poveștile, decorurile și personajele ei au o precizie germană și un șarm rar întâlnit. Aș mai adăuga că povestea secundară a iubirii dintre Helene și Carl este cea mai frumoasă poveste de iubire citită anul acesta - una în care inocența și sinceritatea îi fac pe iubiți invincibili și fericiți.
{ 2 comments… read them below or add one }
in sfarsit, blogul tau arata bine! poti sa citesti linistit ultima postare! :)
impresionantă carte, dacă o să am ocazia de a o citi o voi face cu siguranţă
{ 1 trackback }