Antropomorfismul din titlu nu este unul gratuit. Se pare că Sudul american e plin de astfel de superstiții, majoritatea formându-se într-un eclectism monden și religios foarte savuros. Marele și nobilul Sud, care le-a dat lumii pe Carson McCullers și pe Flannery O'Connor, pentru a menționa numai două nume, își găsește un reprezentant foarte interesant în Sarah Addison Allen, o scriitoare cu care am făcut de curând cunoștință. Dacă anul trecut am citit "The Girl Who Chased the Moon" și m-am bucurat să găsesc acel twist și acea tensiune a Sudului american, toate trecute la next level cu magie à la Alice Hoffman și chiar à la Ali Shaw, anul acesta m-am bucurat nespus să găsesc noua carte a lui Sarah Addison Allen, "The Peach Keeper" (mar-11, Random House) și să descopăr aceeași lume a tensiunilor atavice și a magiei care m-a făcut să îndrăgesc cărțile aceleiași autoare.
Există un strat al lecturii în care "The Peach Keeper" este o carte cu o narațiune facilă și total neexigentă: într-un Sud atemporal, dar foarte contemporan, a treia generație de Southern belles încearcă să relanseze casa și fundația umanitară în jurul cărora a gravitat viața bunicilor lor. Înțesat cu drame și triunghiuri amoroase care toate par o chestiune a trecutului, orașul Walls of Water ar putea să fie unul în care se petrece o dramă sudistă, cu un tensionat și neașteptat sfârșit violent, dacă elementele magice nu ar lua cele mai inedite forme și dacă nu s-ar mula perfect pe înțelegerea localnicilor, total resemnați că elementele magice fac parte din mersul lucrurilor. Romanul mi-a plăcut de la primele sale rânduri:
"În ziua în care Paxton Osgood a dus la poștă cutia voluminoasă cu scrisori pe care le-a tocmit la un caligraf profesionist, a început să plouă așa puternic încât aerul a devenit la fel de dens ca bumbacul înălbit. Până seara, râul se ridica în creste care anunțau inundații și pentru prima oară din 1936 poșta nu a putut fi livrată. Când lucrurile au început să se usuce, pivnițele au fost golite de apă și curțile și străzile au fost curățate de crengi, invitațiile au ajuns într-un final la destinație: doar că nu la casele la care trebuia. Vecinii își înmânau hliziți peste gard invitațiile cuvenite și glumeau despre vremea care a luat-o razna și despre poștașul lor cu capul în nori. A doua zi, un număr îngrijorător de oameni s-au prezentat la doctor cu tăieturi fine de hârtie care se infectaseră: tăieturile erau de la plicurile groase, ale căror sigilii se cimentaseră din cauza umezelii. Apoi, invitațiile au început să se ascundă și să reapară când te așteptai mai puțin: invitația doamnei Jameson a dispărut timp de două zile, numai ca să reapară în cuibul unei păsări. Invitația lui Harper Rowley a fost găsită în clopotniță, iar cea a domnului Kingsley în staulul din curtea mamei sale.
Dacă cineva ar fi dat atenție acestor semne, ar fi știut că atunci când aerul devine alb lucrurile urmează să se schimbe, că tăieturile de hârtie înseamnă că invitațiile ascund mai mult decât este scris și că păsările vor fi mereu acolo să te apere de lucrurile care pentru tine rămân invizibile."
Acestui univers pitoresc, dar superficial al superstițiilor Sarah Addison Allen îi adaugă dramă și rezoluție. Povestea lui Willa Jackson, a lui Paxton Osgood și a dublului ei geamăn Colin, cu regrete cumulate din prea multe generații este una atent construită, în care superstițiile se implică fără a lua rolul dominant. Culorii locale oferite de superstiții autoarea știe să-i adauge realism: Sebastian Rider este, în mod surprinzător pentru factura cărții, unul din cele mai à la carte personaje realiste masculine pe care le-am întâlnit în ultimii ani, dar și un deznodământ plauzibil care, chiar dacă nu ucide magia, dă răspunsuri convingătoare la multe din frământările personajelor. Mi-a plăcut "The Peach Keeper" pentru toate aceste aspecte, dar mai ales pentru proverbul ales ca titlu al acestei postări, care arată că lucrurile pe care suntem dispuși să le aruncăm sau să le dăm uitării sunt cele care ne formează, ne dau substanță și nouă și relațiilor noastre. Poate nu cea mai profundă lectură a mea de anul acesta, "The Peach Keeper" e totuși una cu un univers incredibil de bogat și ademenitor.
{ 6 comments… read them below or add one }
Foarte interesantă expunere, stârneşte cheful pentru lectură. Interesant e şi subiectul abordat, al acelor invitaţii misterioase, cel puţin pentru mine este unul original, nu l-am mai întâlnit în literatură (deşi nu aş spune că este un domeniu vast explorat, citind de-a lungul vieţii cărţi cunoscute aproape tuturor românilor, lucru cu care nu mă laud şi ştiu că mă limitează).
@Cealaltă Ancuţă: cel putin nu te limiteaza vointa, asa ca nu te mai judeca :-P Serios acum, cartea e cat se poate de fascinanta, la fel mi s-a parut si “The Girl Who Chased the Moon” si nici aceasta nu m-a dezamagit!
Eu am citit si Flannery O’Connor si Carson McCullers in facultate – nu mi-au placut. Am acum pe birou Ali Shaw (Fata cu picioare de sticla) si abia astept s-o citesc. Mi-ai trezit curiozitatea cu The Peach Keeper, astept sa apara paperback si mi-o comand si eu de pe bookdepo.
@Laura Frunza: nici mie nu mi-au placut multi autori studiati in scoala, dar recitindu-i dupa mi-am dat seama ca lucrurile stau mai putin dramatic decat o bibliografie opresiva pretinde sa ne ‘invete’. Asadar cine stie, poate o a doua sansa pentru McCullers sau O’Connor s-ar putea sa-ti dea chiar autori preferati. Cat despre SAA, “The Girl Who Chased the Moon” e deja disponibila in paperback si e o lectura la fel de incantoare: http://www.books-express.ro/book/9781444706635/The-Girl-Who-Chased-the-Moon.html
Have fun!
O.
Multumesc. Dupa ce termin Fata cu picioare de sticla, o s-o iau in calcul si pe Fata care a fugarit luna :-)
@Laura Frunza: si ca sa continuam suita, eu citesc acum “Anthropology of an American Girl” :-))
O.
{ 2 trackbacks }