Fata care a căzut din cer

Probabil peste cartea lui Heidi Durrow n-aș fi dat dacă nu i-ar fi dedicat-o lui Barbara Kingsolver (“to Barbara Kingsolver, my hero“) și dacă Barbara Kingsolver la rândul său nu și-ar fi exprimat entuziasmul față de carte. Fiind un roman de debut, așteptările mele nu au fost cele mai ample, dar pagină cu pagină am descoperit o scriitoare puternică, care cucerește cu o onestitate devastatoare în fața celor mai dramatice aspecte ale naturii umane.

Titlul romanului de debut al lui Heidi Durrow, “The Girl Who Fell from the Sky” (Oneworld Publications, feb-10) nu este o figură de stil: Rachel, eroina romanului fiind unica supraviețuitoare a unui accident în urma căruia mama sa și cei doi frați își pierd viața căzând de pe acoperișul clădirii din Chicago unde locuiau. Rămasă orfană, Rachel începe o viață nouă în Portland, în casa bunicii sale, prima femeie de culoare care a cumpărat o casă în oraș și o prezență puternică în viața comunităților de culoare din Portland. Rachel, a cărei moștenire genetică o lasă în afara definițiilor rasiale (are pielea mai închisă decât oamenii “albi” și spre deosebire de oamenii “de culoare” are ochii albaștri) se regăsește astfel într-un teren de război al raselor, în care nici o tabără nu poate să și-o numere ca aliat și în care drama pe care nu poate să o uite îi este interpretată diferit de cei care o înconjoară.

Povestea se petrece în anii 1980, într-o perioadă în care, în ciuda idealismului cărților de istorie, discriminările rasiale erau puternice, iar generația veche, emancipată și cea tânără cu tendințe mult prea asimilate lumii albe își revendică o identitate utopică. Rachel nu este deloc diferită, iar apartenența ei birasială nu pare să îi fie de niciun ajutor. Dramei pe care climatul rasist o țese în viața de zi cu zi a personajelor i se alătură procesul de doliu și conciliere pe care Rachel trebuie să-l treacă pentru a înțelege de unde vine și încotro se îndreaptă și pentru a reuși să-și iubească în continuare familia dispărută. Suișurile și coborâșurile narative, cele pe care nu o să le divulg pentru nu a strica lectura cărții sunt incredibil de plauzibile și taie în carne vie personajele. Nu rare au fost momentele în care atracția pe care Durrow o creează cu succes în roman mi-a amintit de “The Bluest Eye” a lui Toni Morrison sau de “The Heart Is a Lonely Hunter” a lui Carson McCullers.

Heidi Durrow recunoaște că a avut nevoie de peste 10 ani să scrie cartea aceasta – efort și timp care sunt vizibile în fiecare propoziție a cărții – și că aceasta a fost inspirată de propria sa experiență birasială (ca și în cazul lui Rachel, mama lui Heidi era de origine daneză, iar tatăl său un militar american de culoare aflat într-o bază militară europeană) și de un articol pe care l-a citit în urmă cu mulți ani despre un incident similar cu cel pe care îl descrie în carte: o familie care se aruncă de pe bloc lăsând în urmă multe întrebări și o singură supraviețuitoare. Răspunsul la întrebările care au bântuit-o tot acest timp, se poate supraviețui după un astfel de eveniment? și cum a fost viața fetei care a supraviețuit? este chiar această carte, “The Girl Who Fell from the Sky“, o lectură memorabilă, pe care o recomand cu căldură.