Săptămâna aceasta s-a lansat o carte despre care am auzit numai lucruri bune (printre care și faptul că înainte de publicare drepturile cinematografice au fost achiziționate de 20th Century Fox). Este vorba de “Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children” (iun-11, Quirk Books) de Ransom Riggs. Recenziile pe care am avut ocazia să le citesc nu se hotărau ușor dacă e o carte noir sau fantasy sau de realism magic, dar nici nu găseau cusururi unei încadrări sau alteia. Cu premisele acestea am pornit la lectura cărții și pot spune că este o carte cu impact, foarte-foarte bine scrisă și cu o interpretare foarte frumoasă a modului în care supraviețuitorii Holocaustului găsesc loc în viața lor de supraviețuitori pentru amintiri.
Viața lui Jakob Portman putea fi una a unui copil ca toți ceilalți, cu proiecte extracurriculare care ocupă după-amiezi fierbinți în Florida și cu lecții de conformism american, dar conviețuirea cu bunicul său Abraham schimbă lucrurile cu 180°. Poveștile bunicului care a trăit într-un orfelinat, a trecut oceanul pe vapor, a luptat în război și a lucrat într-un circ îi schimbă perspectiva, iar la moartea acestuia își amintește că sfatul bunicului a fost să facă în așa fel încât să se afle mereu în siguranță, iar cel mai sigur loc în care se poate afla este insula britanică unde s-a aflat orfelinatul în care, pe durata celui de-al doilea război mondial s-a aflat și bunicul său, singurul supraviețuitor al unei familii de evrei polonezi. După ce își convinge părinții să-și petreacă vacanța de vară pe insulă, viața lui Jakob nu mai poate fi aceeași: cu fundalul poveștilor bunicului și vocea acestuia călăuzindu-i pașii, Jakob ajunge pe insula în care se aflase orfelinatul pentru copii speciali și merge pe urmele bunicului-copil, ca să descopere, poate prea devreme sau poate prea târziu, că ficțiunea poate lua locul realității, că mecanismele de apărare ale individului îl pot convinge pe acesta de inutilitatea realității și că în fine, copiii speciali sunt peste tot, cu sau fără puteri speciale, dar cu aceeași nevoie de siguranță într-un loc în care soarele strălucește în fiecare zi.
“More fantastic still were his stories about life in the Welsh children’s home. It was an enchanted place, he said, designed to keep kids safe from the monsters, on an island where the sun shined every day and nobody ever got sick or died. Everyone lived together in a big house that was protected by a wise old bird—or so the story went. As I got older, though, I began to have doubts. (…) Like the monsters, the enchanted-island story was also a truth in disguise. Compared to the horrors of mainland Europe, the children’s home that had taken in my grandfather must’ve seemed like a paradise, and so in his stories it had become one: a safe haven of endless summers and guardian angels and magical children, who couldn’t really fly or turn invisible or lift boulders, of course. The peculiarity for which they’d been hunted was simply their Jewishness. They were orphans of war, washed up on that little island in a tide of blood. What made them amazing wasn’t that they had miraculous powers; that they had escaped the ghettos and gas chambers was miracle enough.“
Cartea lui Ransom Riggs mi-a plăcut pentru frumoasa reinterpretare a moștenirii Holocaustului și pentru jocul ingenios cu istoria unei familii. Ilustrațiile cărții sunt la fel de bântuitoare ca și narațiunea în sine: fotografii alb-negru în care copiii își expun ‘talentele speciale’. Mai multe despre carte în book trailer:
