Până de foarte curând, numele de Ludmilla Petrushevskaya mi-era doar vag cunoscut: câteva premii literare în Germania și Rusia, o mențiune pasageră despre dificultățile pe care le-a avut să publice în URSS și imaginea unei bătrâne simpatice cu pălării excentrice și machiaj strident. Azi, la 73 de ani, Ludmilla Petrushevskaya e considerată una din cei mai mari scriitori contemporani de limbă rusă și nu mă miră deloc acest lucru, nu după ce am citit colecția “There Once Lived a Woman Who Tried to Kill Her Neighbor’s Baby: Scary Fairy Tales” (ian-11, Penguin Books).
Și numai după primele 2-3 povești ale colecției (care cuprinde în total 19 povestiri, cuprinse în secțiunile “Songs of the Eastern Slavs“, “Allegories“, “Requiems” și “Fairy Tales“) sentimentul pe care l-am avut a fost al unui complot în care Margaret Atwood și Angela Carter sunt angajate să rescrie scenariul pentru “The Virgin Spring” al lui Ingmar Bergman, pe de o parte pentru simplitatea firelor narative specifice poveștilor folclorice și pe de altă parte pentru atmosfera susținută și lugubră din contextul fiecărei povestiri. Textele scrise de Ludmilla Petrushevskaya mi-au amintit în același timp de tradiția poveștilor rusești, dar care, transpuse într-un cadru contemporan (și atemporal, al micilor orașe industriale și al satelor uitate de planurile de urbanizare) conțin o doză de sarcasm social suficient de puternică pentru a anima conflictele poveștilor. Ludmilla Petrushevskaya nu se sfiește să introducă personaje clasice, dar le alternează cu cele contemporane: avem bătrâne care transmit mesaje oraculare, dar și bețivi sfătuitori, avem vise premonitorii, dar și vise înșelătoare și patologice și nu în ultimul rând, avem, chiar și în cazul acelorași povestiri, vrăjitori și consultanți de imagine și PR.
Poveștile scrise de Ludmilla Petrushevskaya sunt o lectură foarte interesantă, la care, probabil, voi mai reveni curând. Nu numai pentru că fiecare în parte știe să acapareze într-un act de lectură care trece poveștile din bibliografia copilăriei în cea adultă, ci și pentru că majoritatea acestora reprezintă tablouri foarte delicate ale unei societăți în care credințele populare se combină deloc forțat cu propaganda, cu miturile urbane și cu dorințele nesatisfăcute ale personajelor prea cotidiene și prea anoste. Mi-a plăcut în mod deosebit povestea celor două dansatoare de la circ care nu dau atenție avansurilor vrăjitorului, iar acesta le transformă într-o femeie obeză, lăsându-le numai două ore pe noapte în care să fie iar două și să danseze, mi-a plăcut povestea fiului care aproape că își ratează viața din cauza descoperirii unor poze revelatoare cu mama sa, dar mi-a plăcut și povestea unei epidemii fictive, care îi face peste noapte pe membrii unei familii să ucidă, să jefuiască și să fie gata să se sacrifice unii pe alții. Iar povestea întemeierii unei familii invers-cronologic, în urma unei profeții care conduce rând pe rând un bărbat, un copil și o femeie să bată la ușa unui cătun pierdut în pădure lângă o gară de provincie este poate una dintre cele mai frumoase povești, pentru copii sau nu, pe care am citit-o în ultima perioadă, concurând tot cu o poveste a autoarei, despre corupția dintr-un spital rusesc și readucerea la viață a mult iubitei fiice a unei familii de muncitori.
{ 1 trackback }