Când Marina Abramovic moare

Nu-mi amintesc cu exactitate când am auzit prima oară despre Marina Abramovic, dar îmi amintesc impactul pe care l-au avut asupra mea unul din performance-urile ei vizionat în urmă cu câțiva ani (“Rhythm 10“, cred) și episodul din “Sex and the City“, desigur (seria 6, episodul 12, “One”, în care Beth Lapides o joacă pe Marina Abramovic în performance-ul în care a stat timp de 12 zile nemâncată și nemișcată – e vorba de episodul în care Carrie Bradshaw îl cunoaște pe Aleksandr Petrovsky). Cu experiențe bine ticluite, prin care factorul spontaneității are mereu un cuvânt de zis într-un parcurs periculos pentru individ și provocator pentru artist, performance-urile Marinei Abramovic mi-au plăcut de fiecare dată când am văzut o înregistrare (și bineînțeles când am văzut și amploarea unei descătușări a artistei live). Astfel, curiozitatea mea față de crezul artistei și viața femeii Marina Abramovic a fost suficient încercată și când am avut ocazia să citesc “When Marina Abramovic Dies” (MIT Press, ian-10) mă așteptam la o carte plină de revelații și chiar așa a și fost.

Și asta chiar și în condițiile în care autorul cărții, James Westcott nu e un biograf consacrat și nu respectă decât în foarte mică măsură convențiile unei biografii. Mai mult, unele recenzii îi criticau abordarea deloc ‘academică’, dar eu unul am găsit un plus într-o atitudine relaxată față de viața care urma să fie descrisă și sub nicio formă un minus. Biografia este masivă (300+ pagini scrise super-mărunt, dar și bogat ilustrate în special cu fotografii din colecția personală a lui Abramovic) și încâlcită pe alocuri, dar după cum remarcă și James Westcott se întâmplă ca Marina Abramovic să-și fi închipuit la un moment dat că lucrurile s-au întâmplat altfel decât în realitate și altfel decât ar relata alți martori oculari și varianta ei a rămas cea care contează. Pe lângă foarte pitoreștile descrieri ale unei familii de comuniști burghezi din regimul iugoslav al lui Tito și experiențele lui Abramovic în cadrul mișcărilor artistice și studențești din anii 1970, Westcott își propune, și din punctul meu de vedere chiar reușește, să nu găsească sensuri acolo unde nu există (așa cum majoritatea biografiilor încearcă să arate cum toate evenimentele din viața unei persoane au progresat cumulativ până la crearea unui icon) și să se bazeze mai mult pe sentimentele pe care le emană povestirile anecdotice din viața omului și artistului, chiar și când acestea nu au avut un rol formativ clar. Cum majoritatea surselor lui Westcott sunt interviuri cu Marina Abramovic, noțiunea de biografie este încă și mai coruptă și tinde pe alocuri să prezinte momente dintr-o singură perspectivă (irelevant dacă acestea o pun într-o lumină favorabilă sau nu pe Marina Abramovic) și să se concentreze pe spectaculosul momentului mai degrabă decât pe o analiză riguroasă. 

Biografia nu avea cum să fie un eșec și numai pentru faptul că este vorba de Marina Abramovic. Fiind o personalitate puternică și bogat nuanțată, atât pe scenă cât și în viața personală, fiecare detaliu din carte este încântător. Calitatea poveștilor incluse în biografie este probabil atu-ul cu care “When Marina Abramovic Dies” își cucerește cititorii. Una din sutele (!) de povești din biografie este poate cel mai bun exemplu pentru felul în care viața personală și performance art-ul se întrepătrund în viața Marinei Abramovic: în 1988, după ani de relație tensionată cu artistul Uwe Laysiepen (Ulay), aceștia și-au ‘pus în scenă’ despărțirea la Marele Zid Chinezesc: Abramovic a pornit dinspre Marea Galbenă, Ulay dinspre deșertul Gobi, s-au întâlnit la mijloc și și-au luat rămas bun.

În plus, “When Marina Abramovic Dies” punctează fiecare ‘moarte’ pe scenă a artistei și modul în care aceasta valorifică experiențele near-death în performance art, motiv pentru care cartea devine foarte importantă și pentru o istorie a evoluției artistei, pe care James Westcott a avut ocazia să o vadă first-hand întrucăt a fost timp de câțiva ani asistentul personal al Marinei Abramovic. Foarte interesante sunt și inserturile de text ale lui Abramovic; de exemplu acest celebru testament:

La final nu pot decât să vă recomand lectura biografiei “When Marina Abramovic Dies” pentru portretul fascinant al unei persoane fascinante, dar și pentru calitatea de album foto – în sine, colecția de fotografii din carte este o adevărată comoară. “The Life and Death of Marina Abramovic” este un spectacol (creat de Robert Wilson, Marina Abramovic și Antony Hegarty) pe care de asemenea vă invit să-l vedeți dacă veți avea ocazia (a fost prezentat între 09- și 16-iul la Manchester International Festival), cu Marina Abramovic, Antony Hegarty și Willem Dafoe în roluri cheie. Despre spectacol puteți citi pe pagina festivalului, în the Guardian (mulțumesc, Cătălina!), sau puteți viziona videoclipul de mai jos.