Un must-read despre părinți și copii

Kyung-sook Shin este o scriitoare foarte cunoscută în Coreea de Sud a cărei primă carte a fost tradusă în limba engleză anul acesta; este vorba de “Please Look after Mom” (mar-11, Knopf Publishing Group), o carte emoționantă și puternică despre părinți și copii și despre importanța din ce în ce mai mică pe care familia o ocupă în societatea coreeană.

Vizitându-și copiii stabiliți în Seul, Park So-nyo nu ține pasul cu soțul ei în aglomerata gară centrală din Seul și se pierde printre cei 8 milioane de călători zilnici ai trenurilor locale. Soțul lui Park So-nyo și copiii săi se adună abia după o săptămână să hotărască un plan de acțiune pentru găsirea mamei: ocupați cu propriile vieți și obișnuiți peste măsură cu vizitele anuale ale părinților la Seul, atât le ia copiilor să afle cu toții că mama lor a dispărut și să încerce să găsească o soluție. Redactând afișul pe care intenționează să-l împartă în locul unde a fost văzută ultima oară Park So-nyo, aceștia își dau seama că nu-și mai amintesc ziua ei de naștere (din dorința de a nu-i obliga pe copii să revină la țară de două ori pe an pentru ziua tatălui și ziua mamei aceasta își ‘mutase’ ziua de naștere în aceeași zi cu a tatălui) și că nu pot ilustra afișul, pentru că nu au nicio poză recentă cu mama lor, aceasta dispărând subit când cineva scotea aparatul foto pentru un portret de familie. Și dacă aceste accidente pe care le cauzează natura rezervată a mamei lor nu erau suficiente, familia lui Park So-nyo are să descopere multe alte secrete din viața mamei lor, pe care o credeau retrasă într-un trai simplu și nesolicitant pentru cei din jur.

“Please Look after Mom” este o carte care nu poate să nu emoționeze. Neinsistând pe tipologia mamei-martir, care se sacrifică pentru copiii săi (mai mult pentru unii și mai puțin pentru alții după spusele acestora), Kyung-sook Shin reușește să surprindă aspecte ale unei maternități dureroase, care s-ar petrece la fel în orice parte defavorizată a lumii. Încet-încet, aflăm că nu numai înfățișarea și data nașterii mamei lor devine străină copiilor familiei Park, dar și natura sentimentelor acesteia față de ei, obiceiurile acesteia, starea sănătății și interesele ei actuale. Chi-hon, fiica cea mare, este o scriitoare de succes și un globe-trotter înrăit, care găsește rar timp să își viziteze părinții (și ridiculizează colecția de ciorapi din dulapul mamei sale, ciorapi pe care îi cumpără drept cadou pentru copii și nu-i mai dă de frică să nu fie ridiculizată, iar într-o ceartă cu mama sa recunoaște că are în congelator prăjiturile de casă din orez pe care aceasta i le-a adus în ultimii ani). Sentimentele acesteia față de dispariția mamei sunt confuze: pe de o parte consideră că e o problemă care trebuie pur și simplu reglată pentru a nu mai cauza disensiuni în viața ei confortabilă și independentă, pe de altă parte se teme că mama ei se răzbună pe copii pentru că nu i-au dat atenție. Astfel își amintește că deseori nu a luat-o de la gară când venea în vizită, că a evitat să meargă la înmormântarea mătușii sale pentru că asta ar fi însemnat să o revadă pe mama ei, dar află și că aceasta folosește toți banii pe care copiii îi strâng și-i trimit lunar pentru donații la un orfelinat unde se duce să se joace cu copiii și unde o îngrijitoare îi citește romanele fiicei sale. 

Hyong-chol, primul născut al lui Park So-nyo și copilul preferat al acesteia află că mama sa nu a fost niciodată mulțumită de alegerile sale profesionale și că el este singurul dintre cei doi care a uitat eforturile mamei sale pentru educația lui și idealul acesteia de a-l vedea procuror. Soțul lui Park So-nyo, care își dă seama brusc după dispariția acesteia că nu i-a spus niciodată că o iubește, află că soția sa, pe care a părăsit-o și chiar și gonit-o din propria casă pentru a trăi cu altă femeie nu a încetat niciodată să aibă grijă de el și chiar și atunci când sănătatea ei era în pericol, s-a ocupat prioritar de el. Tot el este cel care descoperă o ladă cu veștminte pentru înmormântare pentru amândoi și-și amintește că soția sa i-a menționat odată că el, fiind mai în vârstă ar trebui să plece primul: nu numai pentru că așa ar fi corect din punct de vedere astrologic, dar și pentru că el n-a avut grijă de sine nici măcar o zi, pe când ea s-ar descurca și dacă el nu ar mai fi.

Poveștile și izul lor mitologic sunt doar unul din atu-urile cărții. Construită ca patru discursuri interioare (patru e o cifră de rău augur în Coreea, pentru că ’4′ - pinyin sì sună asemănător cu ‘moarte’ - pinyin sǐ) în mod surprinzător la persoana a doua – care îl fac pe cititor stingher și vinovat, regăsindu-se în multe din atitudinile părinților sau copiilor, “Please Look after Mom” nu pledează nici pentru înțelegere și nici pentru recalibrarea lifestyle-ului nimănui. Refuzându-și premisa unei mame-eroine, dar în schimb construind personaje foarte plauzibile și a căror viață emoțională este vibrantă și realistă, cartea este totodată o interesantă incursiune într-o cultură pe care o cunoaștem puțin, și pe care, cunoscând-o mai mult prin intermediul cărții, ne dăm seama că nu este deloc diferită de cea în care trăim.