Alan Hollinghurst este unul din scriitorii mei preferați, de la prima lectură a “The Swimmingpool Library” în urmă cu 13 ani și până în prezent am citit și recitit cu entuziasm “The Folding Star“, “The Line of Beauty” și “The Spell” fără să fiu dezamăgit. Așadar, când am aflat că în 2011 voi avea parte de un nou treat de la Alan Hollinghurst, nu am putut decât să mă bucur. “The Stranger’s Child” (iun-11, Picador) a fost nominalizată imediat după lansare în longlist-ul pentru Man Booker Prize, premiu pe care Hollinghurst l-a mai câștigat în 2004 pentru “The Line of Beauty“.
“The Stranger’s Child” își selectează cititorii cu ușurință: cu 500+ pagini și 5 părți care avansează galopant de-a lungul secolului xx (1913, 1926, 1967, 1980, 2008), romanul spune, din P.O.V.-uri diferite, îmbălsămate lingvistic diferit, recepția literară a unui poet minor de război, Cecil Valance. El însuși personaj în secțiunea din 1913, Cecil Valance stârnește interesul, invidia și admirația tuturor celor prezenți la Two Acres, unde îl vizitează pe colegul și prietenul său intim George Sawle. Un vorbitor afabil, convenabil păgân și admirator al naturii, bețiv de salon și poet romantic, Cecil Valance scrie în jurnalul surorii lui George o poezie care, după cum menționează un personaj într-o secțiune ulterioară, este “a first-rate example of the second-rate poet who enters into common consciousness more deeply than many great masters“. Lăudată de însuși Churchill, poezia soldatului-poet căzut în primul război mondial, “Two Acres of Blessed English Ground” devine pentru restul romanului un motiv de dispută pentru toate personajele cărții, atât pentru cei care au avut ocazia să-l cunoască pe Valance, cât și pentru cei care ajung să-l cunoască doar prin impunătoarea statuie de marmură din memorialul de la Corley Court, prin intermediul manualelor școlare, sau prin anectotele despre poetul care a vrăjit o generație. Catalizator al mitologiilor despre Cecil Valance este Daphne Valance, sora lui George Sawle, care se căsătorește cu fratele poetului-erou, cea care pretinde că poezia din jurnal i-a fost dedicată. Deja în 1926, George Sawle pretinde că poezia i-a fost dedicată lui și se află doar incidental în jurnalul surorii sale; iar vârtejul atribuțiilor tinde să se abstractizeze cu fiecare salt în timp al romanului, până în 2008, când diferiți biografi au reușit să ‘restituie’ adevărul istoric, dar nimeni nu mai este interesat de recuperări și de adevăruri supreme, iar cei care pretind că știu totul despre Cecil Valance, la 100 de ani distanță, nu pot fi luați decât în derâdere.
Dintr-o perspectivă, romanul stabilește clar, cu fiecare bornă de timp, un nou grad al mitologizării poetului de mâna a doua. Daphne Sawle-Valance va pretinde până la bătrânețe că poezia i-a fost dedicată și că deși s-a căsătorit de nenumărate ori, iubirea neconsumată cu Cecil Valance a fost o experiență definitorie pentru ea. George Sawle, adult, își va reaminti cu prilejul unei întâlniri inedite la un dineu de la Corley Court anii în care fascinația lui Valance față de prietenul său l-a făcut pe acesta din urmă să-i dedice poezia și se va folosi de antecedent pentru a-l atrage pe Paul Bryant. Peter Rowle, cu care Paul Bryant trăiește o scurtă idilă, va fi primul care va găsi filonul homoerotic din “Two Acres of Blessed English Ground“, iar Paul Bryant își va dedica viața dezlegării misterului. Începând cu episodul din 1967, toți cei prezenți la scurtul episod de vară din 1913 la Two Acres vor fi intervievați în repetate rânduri și vor face dezvăluiri mai adânci sau mai aplatizate de timp, ceea ce participă la crearea mitului Valance, până în 2008, când, la înmormântarea lui Peter Rowle, a patra generație de Valance-Sawle se declară derutată de orice istoricizare politică a vieții lui Cecil Valance și nu-și dorește decât să fie disociată de orice interpretare.
Din altă perspectivă, ce reușește Alan Hollinghurst să realizeze în “The Stranger’s Child” este o istorie a percepțiilor și acceptării relațiilor gay în Marea Britanie. De la ilicitul campestru și căsătoriile de conveniență la relațiile tăcute de la mijlocul secolului xx și până la parteneriatele civile din secolul xxi, Hollinghurst inserează tablouri de viață gay foarte reușite și foarte realiste. Fără a deveni o temă centrală, viața gay din romanul său este în sine o poveste vibrantă și la fel ca recepția poeziilor lui Cecil Valance, una despre neînțelegeri, interpretări greșite și tăceri dureroase.
“The Stranger’s Child” mi-a plăcut pentru toate motivele enumerate mai sus, dar și pentru țesătura puternică de personaje și relații pe care Hollinghurst a creat-o de-a lungul a patru generații și prin intermediul multiplilor naratori. Mai mult, exercițiul istoric la care s-a angajat Alan Hollinghurst este unul de succes, reușind să aproximeze limba, moda, subiectele de conversație și percepțiile sociale diferite fiecărei dintre cele cinci etape ale romanului. Mi-a plăcut “The Stranger’s Child” și o recomand.
Titlul romanului vine din versurile lui Tennyson, pe care Cecil Valance și Daphne Sawle îl citesc în vara lui 1913: “And year by year the landscape grow / Familiar to the stranger’s child.“
Alte romane de pe longlistul Man Booker Prize pe joacadeamine.ro: Julian Barnes, “The Sense of an Ending“ | Stephen Kelman, “Pigeon English“
