În ultimii ani am resimțit absența unui site care să-mi faciliteze acțiunile de catalogare, planificare și recenzie a cărților. Cu Shelfari și cu LibraryThing nu m-am înțeles deloc, atât de deloc încât mult timp am trecut cu vederea Goodreads. Ideea de a-mi face un cont nou mi se pare obositoare în 2010. Iar ideea să iau de la zero catalogarea cărților mi se pare și mai lipsită de simț practic.

Convins totuși că este mai mult în spatele site-ului care se lăuda în ianuarie 2010 cu 2.9mil utilizatori și 78mil cărți catalogate, am pornit la investigarea Goodreads. Mai jos găsiți lista de pros și contra, precum și câteva sfaturi pentru biblioteca personală pe Goodreads.

Pro

1. Nu e necesar un cont nou. Poți să te loghezi cu contul Google, Facebook sau Twitter. Mai mult, îți poți sincroniza activitatea cu Facebook și Twitter, anunțând cărțile adăugate în bibliotecă, cele terminate, chestie la fel de dubioasă ca foursquare pentru mine.

2. Dacă folosești autorizarea Facebook/Twitter, prietenii de pe rețelele respective care folosesc Goodreads sunt adăugați la lista ta de prieteni.

3. Setările de intimitate și notificări sunt la fel de detaliate ca pe Facebook, poate un pic cam detaliate și obositor de setat, dar în mod clar, pentru persoanele care își venerează spațiul virtual privat sunt mană cerească.

4. Nu cred că există titluri pe care nu le găsești acolo, iar dacă nu le găsești, le poți adăuga. Până la urmă e o platformă colaborativă, nu o structură finită.

5. Poți crea propriile liste, exceptând cele trei liste default: read, reading, to read. Pe baza lor poți găsi cărți similare, prieteni care le-au citit deja și recomandările lor, poți face statistici, poți compara gusturile cu cele ale altor cititori și multe alte activități pe care nu le-am descoperit încă, dar văd că alții le întreprind cu succes.

Contra

1. Motorul de căutare nu este cel mai puternic și este case-sensitive. Mi s-a întâmplat să caut nume sau titluri fără diacritice sau accente și să nu găsesc ce căutam decât pe a doua sau a treia pagină de căutare. În plus, dintr-un motiv care-mi scapă, căutarea se face mai întâi în titlu și apoi la rubrica de autor și de aceea se întâmplă să cauți un nume de autor și mai întâi să dai de biografiile și abia după de titlurile autorului.

2. Fiind o platformă colaborativă, iar căutarea între 78mil titluri fiind în mod evident dificilă, vei găsi mai multe ediții ale aceluiași titlu listate separat. Karma pozitivă în toată povestea asta este că există un algoritm prin care rating-urile acordate diferitelor ediții sunt uniformizate într-un average per titlu. Am verificat și chiar dacă e vorba de ediții separate, rating-ul este același.

3. Prima pagină nu este customizabilă, sau nu am descoperit eu încă modalitatea de a customiza. Informațiile de care am nevoie la verificarea primei pagini sunt întotdeauna la ecrane de scroll distanță.

4. Simțul moral al cititorilor nu e cenzurat, deci veți găsi în listele create și votate de grupuri ‘Jurnalul’ Annei Frank sau ‘Night’ a lui Elie Wiesel ocupând primele locuri în lista comună ‘Most Depressing Book of All Times’. În aceeași linie, nu văd de ce lista de Smut Literature apare în categoria featured & sponsored, dar poate că sunt eu bătrân și conservator și prin definiție lipsit de simț practic.

5. Nu în ultimul rând, oricât de deschis și prietenos cu opiniile cititorilor pot fi eu și oricât de mult mi-ar fi plăcut Twilight, e un efect defamiliarizant când revezi în listele publice coperta Twilight în top la toate listele (în prezent la ‘Best Books Ever’, ‘Favorite Paranormal/Preternatural Books’, ‘Judge a Book by Its Cover’, ‘The Best of the Best’ sau ‘Best Male Character’, ca să numesc numai câteva din colecțiile din primul scroll). Așadar, tu alegi ce faci cu părerea exprimată democratic de cititori.

Sfaturi

Pentru că totuși rămâne cel mai important aspect practic al Goodreads și anume umplerea rafturilor bibliotecii virtuale, m-am gândit la câteva acțiuni care îți pot umple biblioteca în mai puțin de jumătate de oră.

1. Vizitează listele altor cititori, în special cele care sunt organizate tematic și subtematic, fie cronologic pe secole, fie pe tip literar. Alege perioadele sau genurile preferate și verifică listele respective. Când spun cititori nu trebuie să uităm că există și biblioteci publice care și-au catalogat patrimoniul prin Goodreads.

2. În loc să adaugi în listele default titlu cu titlu, dă un rating între * și ***** cărților, e mai prietenos cu încheietura mâinii și odată rated, cartea e adăugată în biblioteca ta.

3. Folosește opțiunea import. Dacă folosești deja un sistem electronic de catalogare a lecturilor trecute, prezente și viitoare, fie și numai un document .xls cu coloane pentru autor și titlu, importă-l în Goodreads. În câteva minute îți va spune câte titluri a importat, câte nu a putut recunoaște și la care are nevoie de ajutorul tău și câte dubluri a eliminat.

4. Folosește un soft de scanare rapidă a cărților. Eu sunt fan Delicious Library (Mac) și există și MediaMan (Win) — softuri cu ajutorul cărora adăugarea cărților în bibliotecă este joacă de copii. Ce fac aceste softuri? Folosesc webcam-ul inbuilt sau atașat la computer ca un cititor de coduri de bare. Apoi fac legătura cu baze de date și identifică toate rubricile de identificare a cărților: titlu, autor, an, ISBN, ediție, nr. pagini și câte și mai câte. Am scanat 500+ cărți în 20 minute.

Apoi exportă din Delicious Library/MediaMan un fișier .csv și importă-l în Goodreads. Procedura de la 4 se respectă întocmai!

5. Pentru cărțile în format electronic, folosește un sistem de exportare a listelor de cărți din biblioteca virtuală (eu folosesc Calibre) și urmează opțiunile de export din Calibre și import în Goodreads.

Sper să găsesc cât mai multe persoane interesate de cărți pe Goodreads. Începutul de ieri a fost promițător, am avut parte de conversații interesante și am citit multe reviews la care am dat din cap aprobator. Gata, am decis, Goodreads este Facebook pentru iubitorii de carte!

]]> http://blog.joacadeamine.ro/2010/08/29/in-care-octavian-descopera-goodreads/feed/ 16 http://blog.joacadeamine.ro/2010/08/27/cu-capul-in-nori/ http://blog.joacadeamine.ro/2010/08/27/cu-capul-in-nori/#comments Fri, 27 Aug 2010 08:49:23 +0000 joacadeamine http://blog.joacadeamine.ro/?p=7666 Dl. Șotron a fost tare drăguț și a migălit niște nori de cuvinte pe baza blogului meu. Despre modalitatea exactă pe care a folosit-o ca să ajungă la aceste cuvinte-cheie va trebui să-l întrebați chiar pe el, să nu uităm că este foarte resourceful și a meșterit un tool să afle care sunt cuvintele de [...]]]>

Dl. Șotron a fost tare drăguț și a migălit niște nori de cuvinte pe baza blogului meu. Despre modalitatea exactă pe care a folosit-o ca să ajungă la aceste cuvinte-cheie va trebui să-l întrebați chiar pe el, să nu uităm că este foarte resourceful și a meșterit un tool să afle care sunt cuvintele de peste 4 litere care apar cel mai des în cântecele Madonnei (link). Mie mi-au plăcut mult imaginile formate din cuvinte pe care le-a făcut dl. Șotron și m-am gândit să le pun și pe blog (că la mine pe pinboard sunt deja!). Mulțumesc, Cosmin!

Wikipedia îmi spune că în multe orașe ale lumii îndrăgostiții prind lacăte de garduri sau în alte locuri publice prielnice. Mai mult, în unele orașe se preferă gardurile care limitează podurile, astfel încât ritualul să fie încununat de aruncarea cheii lacătului în apă. Romanul ecranizat al lui Federico Moccia, ‘Ho voglia di te’, care se presupune că a lansat moda, intră și el pe lista mea de lectură (sursa).

Nu pot să cred că în București oamenii nu se iubesc și mă miră lipsa mea de cunoștințe de geografie emoțională a orașului: poate gardul cu lacăte ale iubirii există în București, neștiut de mine. Help?

Poza este de pe Velkoprevorske Namesti, din Praga, un moment drag mie fotografiat de Viviana.

Pentru că stereotipurile ne permit să ignorăm femeile alergice la polen și ciocolată, pentru că legendele urbane spun ca radarul feminin al pornografiei nu are nimic cu descoperirea trupului și pentru că pot, the Cambridge Women’s Pornography Cooperative și fotografa Susan Anderson s-au gândit să facă o plăcere femeilor care nu l-au cunoscut pe Noul Bărbat.

I just want to be sure we always have chocolate in the house.

I don’t have to have a reason to bring you flowers.

As soon as I finish the laundry, I’ll do the grocery shopping. And I’ll take the kids with me so you can relax.

Damn, I always miss this spot.

Nu așa suna horoscopul pentru zodia mea și chiar dacă suna așa mi-aș fi spus că este doar o strategie de a spune ceva de bine la fiecare zodie așa cum m-am obișnuit să aud când întâmplarea face să fiu într-o zonă cu horoscop (faptul că mă feresc de radio și tv ca de napalm nu este o acțiune soldată întotdeauna cu succes).

Dar poate ar fi trebuit să sune așa și aș fi sporit și eu rating-ul de audiență la slotul de horoscop din programul zilei. În fine: în iulie 2010, un domn ale cărui cuvinte călătoresc în clipa asta către mine, pe nume Bryan Borland, a editat un volum foarte inspirat intitulat “Fag Hag — A Scandalous Chapbook of Fabulously-Codependent Poetry” (Sibling Rivalry Press) în care prietena Ana a inclus poezia ‘Letter to an Absent Friend (for O)’.

Și asta pentru momentele în care vrei să spui, no one belongs here more than you.

P.S. Ocazia cere și linkul ăsta. Mulțumesc Ana, mulțumesc Gabi!

În urmă cu un an puneam o întrebare la care multă lume s-a grăbit să răspundă: ‘Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?’.  Am dat şi eu răspunsurile mele stângace şi copilăreşti, cu care am avut suficient timp să nu-mi fie ruşine. Ba, chiar le repet.

Sandra Scarlat de la ‘Adevărul’ are în A2-ul de azi un frumos editorial despre copii şi aspiraţiile lor, ‘Ce vrei să te faci când creşti mare?’. Am răspuns şi eu la nişte întrebări şi am făcut-o cu plăcere: atunci când faci ceva cu pasiune, nici discursul despre muncă nu e unul deloc neplăcut. A fost o ocazie frumoasă să-mi amintesc că e bine să ai întotdeauna dorinţele la tine, ca nu cumva să uiţi cine eşti, de unde ai plecat şi unde ai ajuns.

Ediţia în print vă invită să citiţi online povestea unui adult care a devenit ce şi-a dorit.

P.S. Cartea mea de vizită, în beta, aici.

(*) repost de pe 09-nov 2009.

Se întâmplă când te aștepți mai puțin și n-ai cuvintele potrivite în buzunar și pentru prima dată n-ai scrupule să le folosești pe ale altuia, de parcă tot ce-ai făcut până atunci în viață a fost să aștepți momentul ăsta, ăla despre care toți prietenii cinici vorbesc când se întâlnesc, încercând să te convingă că dragostea exactă nu mai există, că dragostea, în fine, este un prezervativ care face contact cu podeaua odată cu ultimul icnet, și că uneori, doar uneori poți citi semnale de pe dealul pieptului cuiva înainte de țigara de după. Se întâmplă, uneori, să vină cineva furiș să te bată pe umăr și să fugă ca-ntr-un joc și tu să vrei să-l urmezi, pentru că nu știi dacă este un mesager al vieții sau morții și vrei să afli cu orice preț: vrei, mai mult decât oricând să vezi ce se ascunde în spatele jocului, și hainelor. Și vrei să fii parfumier și somelier și creator și distrugător în același timp.

‘De exemplu, aș putea să-mi țin respirația și să-nchid ochii și să sar orbește în apele lăuntrice ale unui bărbat, scufundându-mă până țelul lui devine țelul meu, viața lui devine viața mea și așa mai departe’. (*)

Și apoi sunt toate semnalele luminoase pe care pielea ta le emite, poți oare să le ignori? Și câtă lumină poate să emită corpul ăsta pe care l-ai împrumutat întru cunoaștere, ai fost Lecția de Anatomie pentru unii și Grădina Deliciilor Terestre pentru alții, ai fost pictură și pictor și vopsea și șevalet și pânză, și uite, acum parcă toate rolurile cad în loc și se așează de parcă le-ai fi știut dintotdeauna. Și fără prea multe buze vine promisiunea făcută ție, de data asta,…

‘Într-o zi îmi voi tatua gura ta pe buzele mele’, îi spunea Best Sailor.

‘Iar eu îmi voitatua ochii cu privirea ta’ îi răspundea Moira. ‘Sigur, aș putea orbi, dar voi fi o oarbă care va înfrunta lumea cu privirea ta’ (**)

(*) Sylvia Plath, Journals, p. 38; (**) Iulian Tănase, Best Sailor, cu mulțumiri pentru amiciția și răbdarea care încap într-un deceniu

Mi-a fost frică de rețeta de humus pentru că am găsit-o pe cea mai încâlcită. Într-un final tot cea pe care o știam eu a fost cea mai bună. Și de pasta de măsline mi-a fost frică, pentru că mi se părea urâtă așa neagră cum a ieșit. Oare am scăpat prea mult oțet în ciuperci și ardei? Chocolate chip cookies o să se topească sub soarele din parc? Iar salata de castane și tofu nu e un pic cam risqué? (și e adevărat ce am citit că sosul de soia și stafidele vor salva orice rețetă pe care doar ți-o amintești și nu o mai verifici o dată?). Oare o să-și rupă lumea dinții în biscuiții cu migdale?

Cam astea erau întrebările mele sâmbătă dimineața. Apoi, o cură de îmbrățișări, cadouri, câini, fanfară, biciclete, baloane și mimă a redus întrebările astea la tăcere.  Nouă copii au venit în parc la picnic. Majoritatea n-ar fi fost acolo dacă nu exista spațiul ăsta.  Mai adaug deci un rând la lista de ‘sunt recunoscător’ din fiecare seară.

Credit foto: dupa un proiect de Dana Andrei care s-a întâmplat să ne includă și pe noi.

Mulțumiri: Ionuca, First Row Addict, Books Express, E, XENU, nada, botesteanu, Bitzi, imlikeheroin. A mai scris despre picnic: Ionuca L.E. A fost și Karel

De la Alex, care-mi face diminețile mai frumoase cu fotografiile lui zilnice:

Sa ne bucuri diminețile cât mai mult, Octavian ! La mulți ani ;)

De la Naked As We Come, una din primele cunoștințe dragi pe care blogul & proprietarul și le-au făcut:

Dragă Octavian, află că deși nu te-am văzut de… mult, mă tot uit după tine când trec prin locul cu pricina că tare m-aș bucura să-ți zăresc tenișii roșii. Sper că ești bine-mersi și as usual, hug hug hug. La mulți ani, joacă frumoasă!

De la Elements de Vie, un blog cu o conștiință morală cum mi-ar plăcea și mie să am, și atâta optimism:

Nu mai îmi amintesc când l-am cunoscut pe Joacadeamine. Dar rememorez cu drag momentul când l-am cunoscut pe Octavian. Joacadeamine fără Octavian ar fi doar o joacă, iar Octavian fără Joacadeamine poate ar fi mai puţin Octavian (sau nu?). O parte din mine am lăsat-o acolo şi parte din mine este acum Joacadeamine. Îţi mulţumesc că eşti. Long live Joacadeatine.

De la fata pictată de luminile orașului și exploziile din inima ei:

Dragă Octavian,

Nu îți scriu ca să îmi croiesc astfel drumul pe un post drăguț. Ci îți scriu ca să îți mulțumesc că reușești de fiecare dată să îți “pictezi” drumul în gândurile mele și să dai alte nuanțe direcțiilor gândurilor mele de moment.

Nu mai menționez că posturile tale reprezintă atât sursa mea de lecturi, cât și sursa dorinței de mai mult. În toate sensurile, dacă vrei.

La mulți ani, copile. Să crești mare numai în ani. Dar să rămâi plin de viață, să-ți păstrezi flacăra entuziasmului de la început și să îți faci cât mai mulți noi prieteni.

De la Laur, prietenul meu green & Apple:

Ohh, fuck, și eu fac joacadeamine.ro? Da, o fac.

Mesajul e simplu, cred. Nu trebuie să-mi mulțumești că o fac, eu trebuie să vă mulțumesc vouă. Pentru că și voi m-ați făcut ceea ce sunt acum. Un mic devorator de povești, la care pot să revin oricând, să mai descopăr un om sau o stare, o lume apusă sau un joc pe care l-aș juca și acum cu orice copil modern și ne-am bucura amândoi, chiar dacă jocul are 20 sau 200 de ani.

Mulțumesc că vin acasă și fac cu ochiul lumii ăsteia, nu celei din care abia am scăpat.

Tu și copilul tău faceți parte dintr-un grup foarte mic care m-au schimbat. Omul stresat de toți și de toate, addicted to webtv.realitatea.net/live, s-a transformat într-unul frumos, mai deștept, mai atent cu cei din jur, mai open-minded și mai gay, care, printre altele, nu mai spune: ‘cărțile sunt scumpe!!!’, ci ‘sunt prea ieftine!’

De la Răzvan, autorul operei-în-mișcare Cartea cu păcate:

Cu ruşine ascunsă spun că am uitat complet că mâine e ziua copilului. Sper ca anii care vin să-mi amintească mai mult de legătura dintre joacadeamine.ro şi ziua asta. Acesta a fost primul lucru pe care l-am citit pe blog, ocazia cu care l-ai creat. Mi-am închipuit atunci că e blogul unui adolescent, dar mă bucur că nu a fost aşa. Mă bucur fiindcă, deşi te-am judecat în mine la început, mi-am dat seama că asta e una dintre principale mele idei despre viitor, să rămân copil. Până să ajung la tine am crezut că asta e o utopie, că ce e aia să rămâi copil? Dacă ar fi să aleg un lucru pentru care sunt recunoscător blogului tău, Octavian, e acela că mi-a întărit ideea că o viaţa trăită chiar şi puţin cu minte de copil e, nu doar realizabilă, dar mult mai frumoasă decât una trăită normal. Mulţumesc!

P.S. Ţin minte o dată de 1 iunie când am primit suc de portocale de la şcoală şi mi-a părut grozav. Asta plus blogul tău ar fi singurele lucruri pe care vreau să le reţin despre ziua copilului. La mulţi ani, Octavian!

De la Traiu, care nici el nu poate să creadă ce scrie:

Dragule, ai creat unul din cele mai frumoase locuri de joacă! Acum că ți-au dat primii dințișori, sper să nu muști foarte rău, să te odihnești mai mult că te-așteaptă o întreagă viață înainte și, de ziua ta, îți urez multă inspirație și zâmbet!

De la draga-de-nada:

La mulți ani ție și minunatului tău copil! Te iubesc și-am să fiu veșnic recunoscătoare că ne-am găsit. Mi-e drag cum te joci de-a tine și cum trăiești în tot ceea ce faci și mi-e drag să te știu.

Și Dragoș și-a făcut timp printre chestiile lui livrești să ne transmită:

La mulți ani blogului, la cât mai multe cărți discutate recomandate iubite!

De la Ana, călăuza mea virtuală, pe care fără joacadeamine.ro ca lanternă nu aș fi găsit-o și nu m-ar fi găsit:

Doi ani joacadeamine și cam un an și jumătate de când am devenit un membru al familiei virtuale joacadeamine. Și pot să scriu, cu sinceritate, că nu pot să-mi imaginez un prezent alternativ. Nu vreau să îmi imaginez un 1 Iunie 2010 în care nu aș fi fost membru al familiei joacadeamine. Cum ar vedea lumea Ana & the gang, ce am mai citi, ce am mai visa, ce muzica am asculta în fără …

Un eseu de A+ despre leadership, trei scrisori pentru Peter , un poster “te iubesc. dă mai departe”, gayfest (local), touch the screen, Illusion (VNV Nation), pinguinii chinstrap din Central Park, Fangoria, A Single Man, Miranda July, momentele în care mi-am reamintit că portocalele nu sunt singurele fructe, Morris Gleitzman, un vals cu Bashir pe care nu ar trebui să-l uităm oricât de dureros ar fi, Mitzvah, o scrisore către Liraz, Nava Semel, vițta invizibilă a fetelor obeze, Bunny Munro, câteva note despre “Camp”, câteva amintri ale lui Nim, Iubitafizica și tărâmul fără de sfârșit al gândurilor, sentimentelor și viselor care au rămas dincolo de cuvinte.

PS. …and if you are to move down the road, you are expected to drop by. Neighborly. For a cup of coffee & some small talk about the wondrous world stretching unexpectedly beyond the most ordinary looking rabbit hole.

Și de la Tomata cu scufiță, singura formă de tomată la care nu am alergie:

Ai făcut pentru mine ceea ce nu știu câți alții ar fi făcut. :) Deși nu mă cunoști. Dar blogul tău și blogul meu au făcut ca “întâlnirea” noastră să fie posibilă. Drept pentru care, îi urez blogului tău să îți aducă același gen de oameni pe care blogul meu mi i-a adus mie. Adică oameni frumoși ca tine. Nu ai nevoie de trafic gârlă, ai nevoie de oameni care să te aprecieze și care să citească cu sufletul ceea ce tu ai scris cu inima. Și oamenii ăștia îți doresc să se adune pe blogul tau. Felicitări pentru joacadeamine.ro și continuă să te joci. Că o faci bine. >:D< La mulți ani. :)

Şi de la draga de Flavia:

Octavian, nu pot decât să visez că textele mele vor inspira, emoţiona şi ferici pe cineva aşa cum m-au inspirat, emoţionat şi fericit ale tale pe mine. În blogroll-ul meu, eşti listat ca motivul pentru care iubesc Internetul. Şi aşa e. Ai fost, la descoperire, genul ăla de revelaţie pe care îl ai când sapi în curtea din spatele casei bunicii şi găseşi o lingură de argint cu mâner filigranat sau, da!, un colier vechi cu inserţii de piatra lunii. Volumul şi calitatea de literatură pe care mi-o prezinţi, muzica despre care îmi povesteşti, întâmplările pe care mi le descrii şi sensibilitatea incredibilă cu care faci toate astea mă fac să te iubesc şi să te citesc cu nesaţ şi să-mi fie dor de-o întâlnire cu tine în La Scena sau oriunde altundeva. Mă gândesc la tine şi zâmbesc şi sufletul mi-e cald şi fericit şi recunoscător. Mulţumesc că-ţi place Twilight, că ai adoptat temporar căţelul ăla, că stai până la sfârşit la Tori, că îţi e poftă de waffles, că eşti un Nils Holgersson contemporan şi că mă ţii la curent cu toate astea. Te îmbrăţişez cu rupere de coaste şi senzaţie din-aia de ochi calzi care vor lăcrima în curând.

*

(muzică)

*

Blogul acesta a început pe 1 iunie 2008. Era duminică și la cafeaua de dimineață mi-am zis că trebuie să-mi fac un cadou de ziua copilului, unul care să compenseze toți ani în care am vrut să uit că sunt copil. 24 de ore mai târziu și un curs self-taught de WordPress și CSS, blogul s-a născut. Nu am rămas fidel felului și motivului din care l-am început, dar povestea nu s-a terminat. Și dacă nu era un număr incredibil de mare de oameni pe care să-i cunosc prin intermediul blogului, probabil că demult s-ar fi închis. Doi ani și 10 tentative de a închide blogul mai târziu, știu că vreau să existe în continuare. N-au fost doi ani urâți. Am străbătut lumea, am scris lucruri noi, am cunoscut persoane minunate și am încercat să fiu tot timpul eu. N-am de gând să fac un rundown de statistici ale site-ului, singura statistică relevantă pentru mine este că am blocat accesul la site la numai la 3 persoane. Și gândul că locuiesc într-o lume de 6.7 miliarde minus 3 indivizi mă face să cred că lumea e într-adevăr frumoasă când te joci de-a tine. Vă mulțumesc!

‘Și atunci care e cuvântul tău preferat?’

‘Hm, asta e o întrebare excelentă’ (…) ‘Vapori’, spuse el într-un final.

‘Vapori?’ întrebă Ruth, gândindu-se la tremurat, frig, ceață și fantomele celor sinuciși. Nu era cuvântul pe care l-ar fi ales ea.

‘Este un cuvânt pentru toate simțurile’, explică el. ‘Poate fi opac, dar niciodată solid. Poți să-l simți, dar nu are o formă permanentă. Poate fi cald sau rece. Unii vapori miros înfiorător, alții minunat. Unii sunt nocivi, alții sunt inocenți. Unii sunt mai strălucitori decât alții atunci când sunt arși, uite de exemplu mercurul și sodiul. Vaporii îți intră prin nări și călătoresc până la plămâni. Și felul în care e format cuvântul pe buze, cu dinții și cu limba: vapori. Se ridică, zăbovește și dispare. E perfect pentru ce transmite.’

Amy Tan, ‘The Bonesetter’s Daughter’

N-am fost până acum în căutarea cuvintelor preferate, dar, da, este o întrebare excelentă. Și atunci care e cuvântul tău preferat?